De Business

Punem punctul pe știi

Fiul unui cunoscut medic are datorii uriaşe la creditori

miercuri, 21 ianuarie 2015, 02:50
3 MIN
 Fiul unui cunoscut medic are datorii uriaşe la creditori

Societatea deţinută de Radu (Zăvoi) Norocea (FOTO) are de plătit restanţe în sumă de 20,9 milioane lei. Aproape jumătate dintre datorii sunt trecute în dreptul CEC Bank.

Patronul firmei de taximetrie RVR, Radu (Zăvoi) Norocea, fiul cunoscutului medic stomatolog Victor Norocea, are de returnat către creditori circa 20,9 milioane lei, în urma intrării în insolvenţă a societăţii Compania Norocea RVR.
Potrivit tabelului definitiv al obligaţiilor firmei, publicat pe 16 ianaurie de administratorul judiciar, cele mai mari sume le au de recuperat două instituţii bancare, statul şi părinţii lui Radu Norocea.
 
Cea mai mare „ţeapă” a fost dată de fiul medicului Norocea o dată cu intrarea în insolvenţă instituţiei bancare CEC care are de recuperat peste 9,8 milioane lei, adică 47% din totalul datoriilor cumulate de Compania Norocea RVR.
În aceeaşi categorie a creanţelor garantate s-au mai înscris Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale Iaşi cu o sumă de 380.000 lei şi Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice Iaşi cu o valoare a taxelor şi impozitelor neîncasate de la Zăvoi în valoare de 1,6 milioane lei.

Trebuie specificat că suma datorată Fiscului a fost acceptată în două categorii de creanţe: 738.600 lei în rândul creanţelor garantate, iar restul sumei în categoria creanţelor bugetare.

Tot la creanţe bugetaremai figurează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri cu 3.600 lei în urma neplăţii amenzilor încasate de şoferii Norocea RVR şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii cu circa 3.500 lei pentru neplata tarifului de utilizare spectru radio şi accesorii. În urma intrării în insolvenţă, Norocea RVR a rămas cu restanţe salariale în cuantum de peste 45.000 lei şi faţă de şapte salariaţi, printre care inclusiv patronii firmei: Norocea Radu Gabriel cu 18.000 lei şi soţia lui, Norocea Luminiţa Iuliana, cu 11.154 lei.

Deşi nu a avut bani să îşi plătească salariul său şi al soţiei, Radu Norocea a scos „de la saltea” aproape 210.000 lei pentru a-şi împrumuta societatea, după cum arată un contract de împrumut semnat în ianuarie 2013, bani pe care acum vrea să îi recupereze prin procedura insolvenţei. În cadrul ultimei categorii de datorii, a creanţelor chirografare, în cuantum total de 8,8 milioane lei, apare o surpriză. Societatea Hanna NVR, deţinută de Victor Norocea (15%), Rodica Norocea (5%) şi firma Unident NVR SRL (75%), prin care funcţionează cabinetul stomatologic al medicului, are de recuperat de la firma lui Radu Norocea peste 6,7 milioane lei, reprezentând valoarea unor contracte de cesiune de creanţă.

Printe ceilalţi creditori chirografari se mai numără societatea Getbank Recovery SRL cu 450.000 lei, E.ON Energie România cu circa 95.000 lei, MBB Leasing SRL cu 1,15 milioane lei, trei firme de asigurării cu 77.000 lei sau persoana fizică Despina Esmeralda Simionescu ce are de recuperat 26.600 lei.

Compania Norocea RVR a intrat în insolvenţă la începutul anului trecut la cererea lui Radu Norocea, tocmai pentru a scăpa pentru moment de solicitările creditorilor de a le fi onorate datoriile. Înainte de intrarea în insolvenţă, Fiscul a încercat în dese rânduri să vândă bunurile firmei de taximetrie pentru a-şi recupera perjudiciul, însă nu s-au prezentat ofertanţi interesaţi să cumpere.

De asemenea, înainte de Crăciun, Norocea a fost vizitat la firmele sale şi la domiciliu de poliţişti fiind suspect de evaziunea fiscală, iar organele de control i-au confiscat un BMW de 40.000 euro şi 200.000 lei pentru care nu avea acte justificative.

 

 

 

Comentarii