Iaşul, al treilea centru de consum de droguri. Sunt preferate etnobotanicele

marți, 29 septembrie 2015, 01:56
3 MIN
 Iaşul, al treilea centru de consum de droguri. Sunt preferate etnobotanicele

Iaşul a devenit un oraş important pe harta traficanţilor de droguri. 

După Bucureşti şi Cluj-Napoca, Iaşul este al treilea centru important de consum de droguri. La Iaşi se înregistrează cel mai mare număr de cazuri de consum de hipnotice şi sedative din ţară, în timp ce consumatorii clujeni preferă canabisul. Deşi numărul cazurilor de consumatori de droguri înregistraţi la Iaşi se ridică la doar câteva sute, reprezentanţii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) spun că situaţia este gravă.

„Cei mai mulţi solicită asistenţă de specialitate după trei ani de consum, în medie. Noi vedem doar vârful aisbergului. Cunoaştem doar câţiva din consumatorii noi. Situaţia este controlată, dar îngrijorătoare“, a declarat comisarul-şef Romică Ichim, şeful CRPECA.

Conform analizelor Agenţiei Naţionale Antidrog, zonele cu cel mai mare risc de consum de droguri sunt cele din jurul centrelor universitare, cum este şi cazul Iaşului. În ultimul an, a crescut numărul persoanelor implicate în traficul de droguri, iar modalităţile de introducere a lor în ţară s-au diversificat.

Astfel, anul trecut, Direcţia Regională Vamală a interceptat două transporturi de droguri, ambele la vama Albiţa. Până acum, în acest an au fost trei transporturi oprite, la Albiţa, la Aeroport şi chiar în municipiu. Biroul de Combatere a Crimei Organizate a cercetat în acest an 328 de persoane implicate în traficul de droguri, confiscând substanţe interzise în valoare de 350.000 lei, inclusiv 1,4 kg pulbere de DMT şi 3 kg de canabis.

Consumul de canabis este considerat încă destul de redus la Iaşi. Pe parcursul acestui an, 20 de ieşeni au fost internaţi în spitale în urma consumului acestui drog. Consumul cel mai mare este înregistrat la substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, aşa-numitele „etnobotanice“, unde au fost înregistrate 202 cazuri. În alte 182 de situaţii, ca droguri au fost folosite medicamente. În spitalele ieşene au ajuns doar trei persoane drogate cu heroină. În total, numărul cazurilor de internări din cauza drogurilor s-a ridicat în acest an la 417. De asemenea, de serviciile de asistenţă oferite de CRPECA au beneficiat 78 de persoane, inclusiv 11 deţinuţi şi 11 minori. Anul trecut, doar 4 minori au ajuns la CRPECA. Doar 24 de consumatori au venit din proprie iniţiativă pentru a scăpa din capcana drogurilor.

„Faptul că numărul consumatorilor minori scade este de natură să ne îngrijoreze. Aici avem şi problema unei crize acute de personal. De exemplu, am rămas fără medic psihiatru, care ne este absolut necesar. În ultimul timp, am intensificat colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale, care şi ele şi-au diversificat serviciile oferite. Fundaţia Solidaritate şi Speranţă se ocupă şi de trei dependenţi de SNPP, un altul se află în monitorizarea Fundaţiei Bethany“, a explicat Ichim.

Comentarii