În ţara lui Ponta din Pont

În ţara lui Ponta din Pont totul este posibil: miniştrii fură cot la cot cu găinarii, moliile şi fluturii se zbat sub acelaşi bec; politicienii nu mai au culoare, sunt toţi tărcaţi, roşii s-au diluat până la indistincţie, verzii sunt ca harbuzul – roşii sub tencuială; după cum este nevoie, toţi folosesc dreapta sau stânga. Plebea stă sub umbra de culoarea levănţicii televizoarelor aprinse în fiece casă: de la palatele ţiganilor, la izbele-blocoteţe ale fostei clase muncitoare. O, crunta lumină de levănţică din fiecare seară, de la fiece fereastră! Plebei i se bătuceşte în cap cu maiul mămăliga a două-trei idei mestecate de oameni disponibili, previzibili şi perfect utilizabili. Disponibilii cinici şi proştii utili sunt căutaţi cu lumânarea de cei din umbra puterii, căci aceştia garantează funcţionarea unei puteri maleabile şi fragile, prezente sau viitoare. Cu ei se asigură prostirea vulgului, fiindcă ei aranjează, negociază şi execută totul. Sub domnia lor, administraţia se populează rapid cu incompetenţă şi corupţie. Cei din umbra puterii conduc cu adevărat, ei sunt SISTEMUL adevărat. Cel politic şi cel administrativ (puternic politizat şi el) sunt înşelătorii. Ei, care formează SISTEMUL, sunt păpuşarii. În aceste condiţii, Ponta din Pont este un bufon la curtea lor, o marionetă, care se schimonoseşte după cum sunt trase firele nevăzute, un măscărici pus în frunte, ca să clefăie zoaiele politicii.

Iar gloata… gloata e gloată! Se hrăneşte din mămăliga de idei puţine mestecate la nesfârşit. Această bolboroseală cumplită târăşte gloata pe un sol sterp; mulţimea este cuprinsă ca într-o peltea de o lehamite primejdioasă; o amăruie stare de lene intelectuală toropeşte mulţimile. Cum ar putea scăpa de acestea? Ar putea: ieşind din toropeală  şi contemplaţie mălăiaţă; gândind autonom si critic. Dar cine să o facă, când numărul bătuţilor cu leuca creşte exponenţial? În ţara cu miniştri semianalfabeţi şi şcoli tot mai proaste, ţară care nu mai vrea să vadă magiştrii şi-i înjură, mama proştilor face mereu copii. Şi numai tripleţi şi cvadrupleţi. Aşa că diverse idei aiuristice, scoase din lada de gunoi a istoriei, din puţul cu dejecţii al umanităţii, reînvie în masele tot mai inculte şi bântuite de demoni obscuri.

Epidemia „dacică”, de pildă, inflamează creierele dacodulilor. Lipsiţi de umor şi de simţul ridicolului, dacodulii îi cred pe daci un fel de buric al pământului, o fală a speciei umane ce transcede – vai! – regnurile. Ehei, căciula e de la daci (Nu ne vindem căciula!), podul lui Apolodor şi Nadia Comăneci, când face podul, sunt tot de la daci, iar Keops al egiptenilor ar fi Comosicus bâlbâit (stâlcit) pre limba egipteană. Cică latinii au învăţat limba latină de la daci, cică vorbeau aceeaşi limbă. Dar uite că vine un terchea-berchea de poet, Publius Ovidius, poreclit „Năsosul”, şi suflă ca pe te miri ce puful argumentaţiei peltice din minţile împuţinate, zicând despre locuitorii de la Pontul Euxin: "Oamenii ăştia abia de-s vrednici de numele de oameni,/ Căci mai sălbatici ei sunt chiar decât lupii cei cruzi./ Nici nu le pasă de legi, căci dreptatea se pleacă puterii;/ Paloşul lor bătăios biruie orişice drept./ Largii nădragi şi cojocul de ger îi păzesc anevoie/ Iar fiorosul lor chip e acoperit de lung păr./ Doar la puţini mai găseşti vreo urmă de limbă grecească,/ Schimonosită şi ea de al barbarului glas./ Printre norodul de aici nu se află niciunul/ Să poată spune în graiul latin chiar cel mai simplu cuvânt./ Eu chiar, poetul roman – iertaţi-mă, Muze – silit sunt/ De obicei să vorbesc în al sarmaţilor grai./ Din a dezvăţului lungă pricină – deşi mi-e ruşine -/ Spun, în memorie-mi vin vorbe latine cu greu." (Tristele).

Dar să ne întoarcem la ţara lui Ponta din Pont. Fiindcă nu a realizat nimic, dar nimic-nimicuţa, Ponta din Pont  se justifică în faţa oamenilor ca şi predecesorul său antic: se spală pe mâini. Se face că nu ştie ce miniştri de doi bani are, se preface că nu ştie ce corupţie este în propriul partid. Închide ochii la toate acestea. Închide ochii şi că o guristă din Bistriţa e şefă la serviciul anti-corupţie din ministerul puşcăriabilului Dragneaus, că un băiat de băieţi din Lugoj va fi administrator la SC Neptun Olimp, iar o damicelă pe nume Baston, care nu ştie limba alemanilor, ajunge la ICR Viena etc. Păcat că nu s-au legalizat lupanarele, că ştiam cu precizie unde este pepiniera de cadre a partidei lui Ponta din Pont.

Fiindcă nu a realizat nimic, Ponta din Pont se justifică mereu acuzând de nerealizările sale pe barbarul Băsselu din tribul Băsseştilor, un tip, dreptu-i, tare sucit, dar cu un IQ superior politicienilor in corpore… Pontosul de la Pontul Euxin zeflemeşte pe Băsselu şi bate apa în piuă, fiindcă ştie că numai aşa poate devia gloatele de la adevăratele probleme ale ţării, căci panem et circens este deviza lui. Acest Băsselu ar fi vinovat de toate, de frunza şi iarba, de impozite şi accize, căci curva când nu mai ştie ce să facă, înjură pe alţii. Când nu mai ştie ce să facă, curva se dezbracă.

Ponta din Pont, când nu mai ştie ce să facă, ne dezbracă pe noi: măreşte impozitele şi taxele. Impozitează tot, până şi stâlpii şi prepelecii din ţară, pe care până la urmă tot noi îi vom plăti. Conştiinţa lui civică e… cinică. Ruşinea plagiatului, căci Ponta din Pont e numit şi Plagiarius, nu-i clinteşte nici un fir de păr. Adevărul (care ne zbârleşte părul) este că Ponta de la Pontul Euxin se conportă ca şi Pilat. E ca valul mării: se schimbă mereu! Flegma şi zeflemeaua sunt singurele lui arme.

Pilat din Pont, spun cronicele, s-a sinucis tăindu-şi venele în baie. Avea conştiinţă şi aşa erau uzanţele politice ale acelor vremuri. Celor dezonoraţi li se îngăduia să iasă demn de pe scenă. El însă nu iese de pe scenă nici cu forţa populară. Noi îngăduim totul lui Ponta din Pont, iar el se comportă ca şi cum nici nu am exista. E mai mare ca Mutu. Ne trage şuturi în fund, iar noi dorim deznădăjduit Calificarea.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist