De Business

Punem punctul pe știi

Încasări de două miliarde lei în primele zece luni la Fisc

miercuri, 12 noiembrie 2014, 02:50
2 MIN
 Încasări de două miliarde lei în primele zece luni la Fisc

Contribuabilii ieşeni au plătit la bugetul general consolidat al statului, în primele 10 luni ale anului, peste două miliarde de lei, o sumă în creştere cu 12,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, în luna octombrie, a crescut cu peste 10 milioane lei volumul arieratelor pe care contribuabilii persoane juridice trebuie să le restituie bugetului de stat, ajungând astfel la o valoare de circa 407 milioane lei. Totodată, valoarea arieratelor recuperabile de la persoane fizice a crescut cu 270.000 lei faţă de luna septembrie, când însumau 52,74 milioane lei.

 
„Pentru recuperarea creanţelor fiscale, la nivelul unităţilor fiscale ale A.J.F.P. Iaşi s-au intensificat măsurile de executare silită. Astfel, au fost transmise contribuabililor debitori aproximativ 110.000 somaţii de plată pentru o datorie totală de peste 515 milioane lei şi au fost înfiinţate peste 33.600 de popriri pe conturi bancare ale debitorilor, pentru o datorie totală de peste 265 milioane lei. De asemenea, în primele zece luni ale anului, au fost instituite 176 de sechestre asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile aferente unui debit de 40 milioane lei şi peste 5.700 de popriri pe veniturile terţilor debitori aferente unei datorii de 120 milioane lei”, a declarat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Iaşi.
 
În primele zece luni ale anului, AJFP Iaşi a admis cererile a 720 de contribuabili care au solicitat posibilitatea de a-şi plăti eşalonat datoriile care însumează aproximativ 98 milioane lei. Totodată, 155 de cereri aferente unei datorii de 100 milioane lei au fost respinse, iar 10 cereri pentru o datorie de 7,16 milioane lei urmează să fie soluţionate.

 

Comentarii