Indirect despre referendum şi coaliţia care îl cere

luni, 15 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Indirect despre referendum şi coaliţia care îl cere

La ora actuală, în România nu există niciun partid politic care să reprezinte electoratul ăsta mai degrabă laic, tolerant, atent la drepturile omului, occidentalizat şi orientat către ştiinţă.

I. Mic îndreptar de termeni pentru comentatorul român

1. Nu, Europa modernă nu s-a fundamentat pe valori creştine, ci pe valori iluministe şi pe noul spirit ştiinţific.

2. Nu, familia tradiţională nu e familia nucleară (soţ plus soţie plus eventual copii), ci familia extinsă (rude şi afini care formează o comunitate).

3. Nu, neomarxism nu înseamnă ce credeţi voi că înseamnă. Neomarxismul e un curent de contestare, din interiorul marxismului, a presupoziţiilor şi tezelor marxismului clasic.

4. Nu, statul comunist nu a fost un stat social (asistenţial). Statul social e un produs al democraţiilor occidentale. Asistenţialismul e o trăsătură specifică democraţiilor „burgheze” (în special ale celor dezvoltate) şi derivă din chiar spiritul incluziv al doctrinelor democratice. Trăsătura asta lipseşte cu desăvârşire din familia de doctrine marxist-leniniste. În consecinţă, diferenţa dintre statul social şi cel comunist nu e una de grad, ci una de natură.

5. Nu, anarhie nu înseamnă ce credeţi voi că înseamnă. Anarhia e un tip de ordine în care nu există un centru de putere/de autoritate. Puterea e distribuită în mod egal tuturor, astfel încât relaţiile de subordonare să fie imposibile. (Da, ştiu: anarhia e o oroare pentru toţi cei cu vocaţie de şefi – sau de supuşi).

Dacă vă referiţi la o lume în care nu există reguli (sau în care nimeni nu respectă nicio regulă), asta nu e anarhie, e anomie.

6. Nu, drepturile omului nu sunt o invenţie socialistă (şi cu atât mai puţin marxistă), ci una a republicanilor radicali şi a iluminiştilor. Pentru socialismul marxist, majoritatea drepturilor omului pe care le preţuim azi (drepturile femeilor, ale copiilor sau ale persoanelor LGBT, de exemplu) nu erau decât ficţiuni burgheze menite să abată proletariatul de la sarcina lui istorică: aceea de a înfăptui Revoluţia.

7. Că veni vorba, nici socialism nu înseamnă ce credeţi voi că înseamnă. Socialismul e o familie de doctrine care militează pentru proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie – şi pentru orientarea producţiei către nevoi mai degrabă decât către piaţă (către dorinţe, cum ar veni). În sensul ăsta, marxism-leninismul (comunismul, cum îi spunem noi mai degrabă greşit) e doar una din versiunile posibile de socialism.

8. Fiindcă tot suntem aici: nu, naţional-socialismul (nazismul) nu a fost o formă de socialism – punctul (7) de mai sus explică de ce.

9. Nu, UE nu e URSS (sau vreun alt stat totalitar). Chiar şi în versiunea relativ imperfectă de acum, UE e o comunitate de state democratice (state care fac parte din Uniune doar atâta vreme cât respectă standardele şi valorile democratice). UE e o tentativă de a construi un stat (con)federativ întemeiat exclusiv pe doctrina drepturilor omului – ceea ce o face de departe cel mai interesant experiment politic de până acum din întreaga istorie a umanităţii.

10. Nu, a construi un stat democratic nu înseamnă că eşti o colonie. Dimpotrivă. La fel, a-ţi asuma valori democratice şi a susţine drepturile omului nu înseamnă că te auto-colonizezi.

11. Nimeni nu ştie ce înseamnă sexomarxism – cu excepţia, foarte improbabilă, a lui Iulian Capsali.

II. Statistică şi speranţă?

Potrivit unui studiu al Pew Research Center dat recent publicităţii (Religious Belief and National Belonging in Central and Eastern Europe), 26% dintre români sunt în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Un sfert din electorat! Iar trendul este crescător: 33% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani sunt pentru, versus 23% dintre cei de 35 de ani şi peste.

56% dintre români declară că avorturile trebuie să fie legale în toate situaţiile (sau cel puţin în cele mai multe situaţii).

51% dintre români sunt în favoarea statului laic. 65% dintre români cred că liderii religioşi influenţează politicile guvernamentale, dar 52% cred că acest lucru nu ar trebui să fie permis. 53% dintre români cred că Biserica se concentrează prea mult pe obţinerea de bani şi de putere.

85% dintre români se declară creştini ortodocşi. Dar doar 64% dintre români cred cu absolută certitudine că Dumnezeu există. Şi doar 50% dintre români consideră că religia este foarte importantă în vieţile lor. În plus, doar 32% declară că sunt ortodocşi fiindcă asta e credinţa lor personală. Majoritatea sunt ortodocşi doar pentru că asta e cultura naţională sau tradiţia în familia lor sau în societate.

27% dintre români cred că nu e nevoie să crezi în Dumnezeu pentru a fi o persoană morală.

38% dintre români cred că oamenii şi celelalte fiinţe au evoluat pe baza procesului de selecţie naturală.

La ora actuală, în România nu există niciun partid politic care să reprezinte electoratul ăsta mai degrabă laic, tolerant, atent la drepturile omului, occidentalizat şi orientat către ştiinţă.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist 

Comentarii