Ivanul Troian

Zilele trecute, la invitaţia lui Cristian, un bun prieten de la Chişinău, am mers la un pub să vedem împreună meciul TSKA Moscova – Bayern Munchen. Ca vechi şi pătimaş suporter bavarez am şi eu superstiţiile mele, aşa că mi-am îmbrăcat tricoul norocos cu Bayern pe care îl port doar la meciurile din Champions League şi ne-am înfiinţat într-un local cocheţel de prin centrul Chişinăului. La ora cu pricina apar echipele pe teren şi înghit în sec: realizez că sunt singurul suporter al nemţilor într-o zonă înconjurată doar de suporteri de-ai ruşilor. Bayern atacă şi dăm gol din penalty, moment în care se porneşte isteria. Din tot ce bolmojeau vecinii în limba rusă înţeleg doar că arbitrul este „faşâst” şi îmi aduc aminte cum la Campionatul Mondial de acum patru ani doi bieţi turişti germani care s-au bucurat că Manschaft-ul marcase un gol împotriva Ghanei au luat o mamă de bătaie tot de la nişte „suporteri” ruşi pe motiv că ţineau cu „echipa lui Ghitler”. Decid să trag repejor fermoarul la hanorac, tricoul meu cu Bayern deja se putea transforma într-o capă de toreador în faţa unui taur supărat. Meciul se termină, Bayern câştigă, şi o tulim repejor de acolo pentru că nu prea mai era de stat. Pe drum discut cu Cristian despre ceea ce am văzut şi auzit, iar el mă lămureşte că tinerii cu pricina erau suporterii noii senzaţii politicianiste apărute în Republica Moldova, pe numele său Renato Usatîi. Dacă sunteţi curioşi despre cum îşi bagă Moscova coada (şi copitele) în Republica Moldova, atunci povestea noastră abia acum începe.

Ucraina şi Republica Moldova au în acest moment un lucru în comun: grija bolnavă pe care le-o poartă fostul frate mai mare rus odată cu apropierea de Uniunea Europeană. Spre deosebire de Ucraina, însă, pentru Moldova ruşii au pregătit o altă partitură, mai ieftină şi mai ţintită: crearea unui haos politic înaintea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Omuleţii verzi din Ucraina au drept echivalent acum în Moldova un val nou de politicieni vorbitori de limbă rusă cu accent de Moscova. În loc să cheltui averi pe armate şi armament, este mai ieftin să angajezi câţiva măscărici care să dea foc la casă din interior şi apoi să deschidă larg uşa lupului, întocmai ca iezii năzdrăvani din povestea lui Creangă. Deşi mulţi s-ar fi aşteptat ca piesa de bază a acestui domino pro rus să fie în continuare bătrâna carapace comunistă Voronin, de data aceasta strategia ruşilor a trebuit să fie alta. După toată mizeria făcută în Ucraina, ruşii au înţeles că Voronin va fi un partener dificil de dialog datorită principiilor sale legate de statalitatea Republicii Moldova. Cu toate păcatele sale, docilitatea lui Voronin faţă de Moscova are şi ea o limită, mai ales când vine vorba despre integritatea ţării sale. În aceste condiţii, strategii ruşi s-au repliat şi au scos din laborator câteva personaje politice noi, capabile să facă treaba murdară de care are nevoie Kremlinul, iar unul dintre monstruleţii nou creaţi este acest individ, Renato Usatîi. Greu de găsit un echivalent în România al acestui personaj, însă dacă geneticienii ar putea inventa aşa ceva, atunci ar trebui să creeze un amestec între Nicu Gheară, Nuţu Cămătaru, Dan Diaconescu, Gigi Becali, Dan Voiculescu, Corneliu Vadim Tudor şi Laszlo Tokes. Renato Usatîi, născut la 4 noiembrie 1978, ajunge la doar 22 de ani supraveghetor la Aeroportul Chişinău, peste doi ani devine inginer superior la combinatul de alimentaţie al Căilor Ferate din Moldova, unde lucrează până în 2004. Anul 2005 îl găseşte pe Usatîi deţinînd funcţia de Preşedinte al companiei VPT-NN din oraşul Nijnii Novgorod, o companie care de 20 de ani producea piese metalurgice pentru sute de companii din Federaţia Rusă şi Europa. Începe să se facă cunoscut în Rusia şi Moldova prin legăturile frăţeşti pe care le are cu sindicatul criminal rus “Solntsevskaya Bratva”, dar şi cu alţi interlopi din Rusia. Reapare în Moldova în 2011, fiind un personaj cheie în scandalul legat de falimentul Universalbank, având un conflict cu milionarul rus Gherman Gorbunţov, supranumit şi "bancherul negru", tot atunci scăpând, se pare, şi unei tentative de asasinat. Practic se poate spune că Moscova, prin Renato Usatîi, a lansat un personaj foarte reprezentativ atât pentru afaceriştii dubioşi care şi-au făcut avere în anii 90, dar şi pentru şmecheraşii şi lumea criminală din Republica Moldova.

Odată scos din eprubetă, Usatîi, acest Frankenstein politic cu rubaşcă, îşi începe munca meticuloasă pentru care a fost creat. Sume importante de bani ruseşti (chiar el se laudă cu emfază în presă că aduce “săptămânal” geamantane cu bani din Rusia) încep să fie aruncate în stânga şi-n dreapta. Gările şi capetele de pod care trebuiesc ocupate, atât de dragi NKVD-ului de pe vremuri, se transformă astăzi în ziarişti, societate civilă, politicieni, dar şi în asistaţi social pentru ca la final să se transforme în voturi. Oameni cu venituri modeste ori cu moralitate mâloasă se transformă benevol în potenţiale victime ale hipnotizatorului. Încetul cu încetul, publicul ţintă al acestui politician cu stea roşie în frunte începe să iasă din cele mai întunecate cotloane şi, întocmai ca în Germinal-ul lui Zola, îşi arată chipul. Masele vor pâine, circ şi sânge, aşa că nimeni nu pare indignat atunci când Păstorul lor urlă la microfon că el vrea să devina “un Lucaşenko al Moldovei care să taie mâinile hoţilor”. Mulţimea bate din palme atunci când Usatîi, întrebat din ce se compune PIB-ul naţional, declară că nu ştie prea bine asta, dar că “voi aduce un ministru al economiei din Elveţia căruia îi voi da 50.000 euro pe lună din banii mei ca să facă PIB aşa cum se cuvine”.

Următorul pas al lui Usatîi pentru a fi în legalitate este de a candida în Parlament pe listele unui partid politic. După câteva încercări nereuşite de a-şi crea propriul partid, Usatîi o ia pe scurtătură şi anunţă că va candida pe listele unui partid existent deja, condus de fostul ambasador al Republicii Moldova în România între 1998 şi 2003, românofobul Emil Ciobu. Deja prima lor conferinţă de presă oficială, în calitate de tandem, atinge şi tema “românilor care ne-au cumpărat ziariştii după care ne vor lua şi ţara” şi isteria, pas cu pas, este gata. (Nu pot să nu îl felicit încă o dată pe Premierul Victor Viorel Ponta pentru “inspiratele” declaraţii despre Marea Unire din 2018, exact picăturile de gaz de care aveau nevoie paiele ruseşti în acest context.)

Şi uite aşa, întocmai ca o pietricică ce îţi ciobeşte puţin parbrizul pe autostrada Iaşi – Târgu Mureş pentru ca în prima parcare să realizezi că crăpătura s-a tot lărgit până la a sparge tot parbrizul, proiectul moscovit “Renato Usatîi” se transformă deja dintr-o glumă proastă într-o infecţie foarte periculoasă pentru sănătatea europeană a Republicii Moldova. Până la alegerile de pe 30 noiembrie au rămas mai puţin de două luni, însă este evident că bătălia nu se va mai da pe programe şi soluţii pentru o economie plăpândă, ci va fi o luptă la eprubetă între Întuneric şi Lumină, între Fratele Rus şi Familia Europeană. 

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova