La cules de îngeri

Originară din Cahul (în stepa Bugeacului), se formează mai întâi în şcolile cu profil artistic ale Chişinăului, pentru a se perfecţiona ulterior în cele ale Moscovei şi Clujului transilvan, distribuindu-şi interesul, simultan, spre pictură şi tapiserie. În prezent, este cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice şi Design din capitala moldovenească.

La prima vedere, lucrările Ecaterinei Ajder se sustrag vreunui riguros calapod tematic, dar şi strictelor încadrări formale. O privire mai atentă descoperă însă indicii de neocolit atât în ordinea subiectelor tratate, cât şi în cea a opţiunilor de stil. Artista îşi fixează prioritar atenţia asupra ethos-ului local, schiţând cadrele unei antropologii vizuale menită să evoce lumea satului de altădată. Compoziţional vorbind, tablourile sale îmbină figurativul cu soluţiile moderniste; ele ies de sub jurisdicţia exclusivă a picturii, făcând loc unui spaţiu al experimentului neîngrădit, deschis oricărui insert decorativ. Pasta penelului se combină imprevizibil cu adaosuri textile – fire, petice, „pete” din stofă şi pînză – transformate în textură policromă, în… text de citit.

Titlul expoziţiei ieşene îl reia pe cel al unui poem semnat de Ana Blandiana: „Din când în când/ Un pocnet înfundat/ Ca la căderea/ Unui fruct în iarbă./ Cum trece timpul!/ S-au copt şi-au început să cadă/ Îngerii:/ S-a făcut toamnă şi-n cer” (La cules de îngeri). E toamnă, aşadar; aidoma fructelor pârguite, îngerii „s-au copt” şi cad printre noi.

Personajele angelice populează şi lumea schiţată plastic de Ecaterina Ajder. Îngerii păzitori survolează intervalul dintre Pământ şi Cer, producând miracole, sacralizând clipele şi locurile pe care le frecventează în itineranţa lor. Îngerii „se văd” în tot ceea ce ne înconjoară – natură, păsări, pietre, flori… Satul copilăriei, chipurile dragi, hainele purtate la sărbători, cergile ţesute cu migală poartă, fiecare, o amprentă angelică. Totul trimite către o patrie ideală, asemănătoare Grădinii Paradisului (Grădină, măicuţă, tu), grădină binecuvântată, protejată de îngeri. Este, în acelaşi timp, şi grădină a sufletului, grădină de cuvinte, sunete, ritmuri, miresme, imagini şi culori.

Aş aşeza pictura Ecaterinei Ajder sub semnul unei blânde melancolii. Exclud, de bună seamă, reducţionismul psihiatric, cel care livrează o atare dispoziţie afectivă regimului depresiv. Există – se ştie – un înţeles cultural al melancoliei, cum şi unul euristic. Multe din isprăvile oamenilor de geniu şi-o revendică drept sursă a inspiraţiei ori stimulul decisiv al acesteia. Andrei Pleşu descrie melancolia drept „amestec de voluptate şi remuşcare, de tristeţe şi bucurie, de distanţare şi apropiere”. Aceasta ar fi dată de „percepţia unui obiect, conjugată cu intuiţia distanţei care te separă de el”, ivindu-se la „întâlnirea pur optică între două singurătăţi; a celui care contemplă şi a spectacolului contemplat”. Ea stă sub semnul unei proteice ambiguităţi, fiind deopotrivă tristeţe plăcută şi plăcere amară, desfătare şi regret, boală şi leac.

Cine nu a resimţit măcar într-o ocazie aburul nedesluşit al melancoliei? De multe ori, ea disimulează un sentiment confuz al înstrăinării; ai o percepţie evazivă în raport cu propriile rădăcini ori cu propriul „acasă”. Ce poate fi mai debusolant decât „a fi acasă” nici aici, nici acolo, făcând imposibilă o alegere exclusivă şi definitivă?

Arheologia sentimentală operată de pictura Ecaterinei Ajder este, deopotrivă, subiectivă şi selectivă. Artista operează o fericită dedublare, una care îi permite să fie „acasă” şi aici, şi acolo. Idilizarea şi idealizarea o ajută să oculteze tot ceea ce intră sub incidenţa negaţiei, insatisfacţiei şi a urâtului. Lumea este plăcută şi încântătoare pentru că aşa îşi doreşte să fie. O plăcută melancolie îi ghidează privirea spre toposuri imaculate, chiar dacă par utopice sau ireale. Romantică incorigibilă, Ecaterina Ajder îşi reconfirmă plastic încrederea în valoarea soteriologică a frumosului şi în posibilitatea unei susţineri angelice necondiţionate. Există îngeri peste tot, doar să dovedim a-i… culege.