La toate universităţile de stat din Iaşi rectorul se va alege prin vot universal

miercuri, 08 iulie 2015, 17:54
1 MIN
 La toate universităţile de stat din Iaşi rectorul se va alege prin vot universal

Ieri s-au finalizat alegerile şi la Universitatea Agronomică.

Toţi rectorii din Iaşi vor fi aleşi în urma unor alegeri generale, prin vot universal, secret şi direct. În cursul zilei de ieri decizia a fost luată şi de ultima comunitate academică de la o universitate de stat, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“. Cu o prezenţă de 73% la urne, lucru care înseamnă că referendumul a fost validat, membrii Agronomiei şi-au exprimat dorinţa ca rectorul să fie ales prin vot şi nu prin concurs public, caz în care candidaturile ar fi trebuit să fie validate de către Senat.

„Cadrele didactice, cercetătorii şi studenţii cu drept de vot din cadul USAMV au decis pe 7 iulie modalitatea de desemnare a rectorului. Astfel, anul viitor, şeful instituţiei de învaţământ superior ieşene va fi ales pe baza alegerilor generale, prin vot universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din consiliile facultăţilor şi din Senat“, au precizat reprezentanţii USAMV.

Prezenţa la urnele de vot a fost de 73%, iar dintre aceştia 81% au votat pentru alegeri generale. Rezultatul, după ce va fi validat în Senatul USAMV, va fi trimis Ministerului Educaţiei în termen de două zile calendaristice după aprobare.

Comentarii