De Business

Punem punctul pe știi

Locuri de muncă în Germania pentru studenţi şi masteranzi

sâmbătă, 10 ianuarie 2015, 02:50
1 MIN
 Locuri de muncă în Germania pentru studenţi şi masteranzi

Vreţi să faceţi un ban în plus pe perioada vacanţei de vară? Dacă sunteţi student ori masterand, acum aveţi ocazia, cu condiţia să stăpâniţi limba germană. 60 de posturi în domeniul hotelier sunt disponibile prin cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru studenţii şi masteranzii care doresc să muncească în perioada vacanţei de vară în Germania, pe o perioadă de minimum două luni.

Pentru a fi eligibili, candidaţii trebuie să fie în primul rând înscrişi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi, nivel licenţă ori master, iar vâsta celor interesaţi de un post să fie cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Mai mult decât atât, pentru a fi eligibili, cei interesaţi trebuie neapărat cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană (cel puţin trei ani de studiu).

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană vor avea loc în perioada 12 ianuarie – 6 februarie 2015, de luni până joi, orele 900-1530 şi vineri, între orele 900–1300, la sediul AJOFM Bucureşti, strada Spătaru Preda nr. 12, corp clădire A, parter, sector 5. Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul AJOFM Iaşi, situat pe strada Cucu la nr.1, ori la numărul de telefon 0232.254.578.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii