De Business

Punem punctul pe știi

Locuri de muncă pentru ieşeni în 14 ţări europene. Vezi ce slujbe sunt disponibile!

joi, 19 octombrie 2017, 07:00
2 MIN
 Locuri de muncă pentru ieşeni în 14 ţări europene. Vezi ce slujbe sunt disponibile!
Numărul total de locuri de muncă libere din judeţ a crescut simţitor în decurs de doar şapte zile, dacă este să ne raportăm la cifra de săptămâna trecută, când au fost 1.097 locuri vacante. În prezent, agenţii economici din judeţ au anunţat că au libere 1.125 locuri de muncă pentru şomerii ieşeni, cu precizarea că mereu vin oferte noi şi continuu se ocupă o parte din ele. 

Joburile pot însă fi accesate şi de ieşenii care vor să facă o schimbare în cariera profesională. Oferta este valabilă în perioada 18-25 octombrie 2017, locurile de muncă fiind scoase prin Agenţia Judeţeană a Ocupării Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM). „Oferta cuprinde 65 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare şi 1.060 de posturi pentru persoanele cu studii medii sau minime”, a transmis Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Printre numele mari din economia ieşeană care caută să angajeze în această perioadă se numără Delphi, care caută tehnician mecanic, Greenfiber, care caută inginer chimist, de asemenea, Lear angajează confecţioner şi muncitor necalificat iar Conest caută faianţar, lăcătuş mecanic şi sudor. Multe anunţuri sunt făcute de Termo Service, care caută consilier juridic, economist, electrician şi merceolog, de Veolia care are nevoie de instalator, operator instalaţii din centrale electrice – cazane şi de Hotel Indiana, care caută pizzar, şofer, etc. „Avem disponibile 434 posturi în servicii, dintre care 94 în comerţ, 105 în hoteluri şi restaurante şi 235 în alte activităţi de servicii. În intervalul menţionat au fost anunţate vacante 211 de posturi în confecţii, 285 în construcţii, 170 în industrie şi 19 în Sănătate şi Asistenţă Socială .

În domeniul Agricultură, silvicultură sunt vacante doar 6 posturi, la fel ca săptămâna trecută”, a adăugat Sîrghie. În schimb, pentru ieşenii care vor să muncească în ţări ale Uniunii Europene, sunt disponibile 1.534 de locuri de muncă, dublu faţă de acum două săptămâni, când s-au înregistrat doar 665 de locuri de muncă. Posturile au fost declarate vacante în cadrul programului EURES, accesarea acestora de către candidaţi fiind posibilă doar prin intermediul AJOFM. „Oferta cuprinde 804 locuri în Spania, 185 în Marea Britanie, 153 în Malta, 121 în Germania, 98 în Cehia, câte 40 în Slovacia şi Italia, 28 în Finlanda şi 30 în Danemarca”, a adăugat purtătorul de cuvânt AJOFM.

Câte 10 locuri mai sunt disponibile pentru ieşenii care doresc să lucreze peste hotare în Ungaria şi Luxemburg, 12 locuri în Belgia, două în Polonia şi unul în Slovenia. Cele mai multe joburi din străinătate sunt pentru bucătari, ospătari, şoferi, electricieni şi dezvoltatori software. Se mai caută şi magaziner, montator line cale ferată, frezor, sudor, lăcătuş, instalator, menajeră, îngrijor la domiciliu, etc.  

 

 

Comentarii