Mai bine ceva teroare analitică

Când daţi cu pasul prin capitala de pe Bâc, treceţi şi pe la ceea ce se cheamă „Stadionul Republican” – cumplit platou pentru filmări horror sau „documentare” din cele zone fierbinţi. Arată ca după bombardament şi, dacă mişti un convoi de trupe ori de blindate, ai un cadru ideal, nu mai trebuie să dai cu banul pentru a accede cine ştie unde şi nici să-ţi asumi vreun risc de spitalizare ori, ferească sfântul, de morgă… Mă şi mir de ce ne-a răposat industria cinematografică, când avem în jur avem atâta ruină, numai bună de exploatat cinematografic (iar prin angrenaj, şi fiscal). Că dacă nu ne-a dus mintea să scoatem profit din ziduri clădite temeinic, măcar dărâmăturile să renteze…

Ei, propunerea e să-l dăm sediu pentru FIFA: „Ceva mă face să cred că Blatter va găsi uşor limbă comună cu Filat, Plahotniuc, Dodon sau oricine va decide atunci soarta terenurilor din Moldova”. Un mod al „Jurnal-ului de Chişinău” de a se amuza, evident, deşi nu fără cântec: corupţia, vrea să spună subsidiarul, e un fenomen cosmopolit, grangurii noştri putându-se bate pe burtă cu grangurii de dincolo fără chichiţe de protocol, căci răul de pretutindeni are aici condiţii propice şi nutrienţii necesari: un stat de mămăligă, o justiţie docilă ca un băiat de mingi şi un electorat blând, de ierbivore bipede, cărora doar plictisul de moarte te mai poate împiedica să-i dai ţepe.

Dar e, totodată (şi tot atât de evident), şi un mod de a readuce în prim-planul memoriei colective (care e scurtă, aidoma… cunoaşteţi termenul) tema raptului şi a miliardelor pentru care am şi început, cu mic, cu mare, de la opincă până la… Nu, că vlădica nu plăteşte: el beneficiază, în chip de bonus pentru tăcerea lui senilă şi, de temps en temps, pentru apariţiile sale televizate aproape hieratice: facies de tinichea şi un set de onomatopee ca succedaneu minimalist al DEX-ului şi bibliotecilor care au mai rămas. Deci minus preşedintele de paie & camarila, plătim cu toţii întru acoperirea, cine ştie în câte generaţii, a unui incredibil totuşi gol monetar. Incredibil pentru că s-a iscat cumva sub ochii Europei, servindu-se claia de principii impecabil democratice: pas de mai bagă democraţia în peşteră!

Aşa că, prin ricoşeu, de la Stadionul Republican ca fief potenţial de FIFA, ajungem cât ai clipi la Guvernul Gaburici, căruia, apropo, tocmai i s-a încheiat perioada de graţie şi asupra căruia, cum ar veni, ne putem în fine pronunţa legal, nu doar cancanier. Ce-am băgat de seamă: s-a rânjit până la anchiloză în legătură cu studiile premierului, mai ales pe print. Cred că s-ar aduna de-un volum bunişor. Să-i dăm însă liberalului indigen ceea ce-i apariţine într-un mod natural: capacitatea de a transforma fleacul într-o temă de dezbatere publică. Nu săriţi: e fireşte de scandal să te ungă prim-ministru, dacă nici tu însuţi nu-ţi mai aminteşti câte clase ai. Dar e şi o neverosimilă nebunie de partid să nu comuţi măcar o dată – într-o sută de zile! – pe ceea ce se întâmplă realmente la guvern. Cu diplomă sau nu, putând iscăli ori abia bătând la porţile sintaxei, Gaburici are în mâni şi pâine, şi cuţit şi ce ar trebui să ne intereseze în primul rând, analişti dumnevoastră, este prestaţia acestei instituţii. Cât e de eficientă? Mişcă, în genere? Avem în privinţa asta o analiză calificată, fără fiorituri stilistice şi derapaje umorale? Aşa cum se face în lumea bună, aplicat, fără parti-pris. Nu avem. Ne-am bătut gura ironizând, ca şi cum facturile s-ar plăti în băşcălii! Pe de altă parte, şi socialiştii lui Dodon tot de o prostie mediatică s-au ţinut: cum să-i pui lui Gaburici în cârcă raptul, când băncile (alea trei, prin care ni s-au subtilizat biştarii), nu sunt un apanaj exclusiv al guvernări? E, sigur, mai de efect şi infinit mai lesnicios, nu-ţi stoarce minţile ca o analiză în toată regula, pe mize, pe proiecte, pe chestii deja făcute. Mă întreb dacă toată vâlva asta n-a fost cumva un paravan menit să ne abată de la o realitate poate mai cruntă decât inconsistenţa – evidentă – şi a acestui guvern. Şi dacă ni s-ar fi revelat, de exemplu, că avem de a face cu simple interfeţe de interlopi?… Oricum, decât democraţie de superficialităţi, mai bine ceva teroare analitică.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova