Mercenarul de presă (II)

Bonom şi voluminos ca un Falstaff de Dâmboviţa, sigur de sine şi apodictic, alt mercenar de presă notoriu radiază de bucurie şi admiraţie la vestea (dovedită ulterior ca fiind falsă!) că un infractor de drept comun, condamnat la închisoare, fost primar de Constanţa, ar fi evadat de sub escorta care îl aducea în ţară. Tot el se arată mereu prietenos, "plin de empatie" pentru sărmani şi stăpânit de vajnică mânie patriotică împotriva "vânzătorilor de ţară" sau mimează cu aplomb "neutralitatea".

Versatil ca miticul Proteus, mercenarul de presă îşi schimbă mereu înfăţişarea, dar în el ceva este, totuşi, consecvent: te minte în faţă, conştient că publicul lui captiv îl va crede pe cuvânt pe el, nu pe tine, care nu eşti decât un moftangiu de intelectual!

Un alt asemenea specimen, dulău jigărit în fond, dar firitisit de haita căţeilor din jurul lui cu titlul ridicol de "maestre", încearcă să îşi ascundă cu greu reflexele de fost redactor şef de publicaţie comunistă, nereuşind decât să mimeze o dezinvoltură care nu este altceva decât mitocănie. "Maestrul" s‑ar vrea un fel de guru naţional, dar nu este, în esenţă, decât un cârtitor de duzină.

Mercenarul de presă deplânge cu lacrimi de crocodil, dar, crede el, cu talent şi har discursiv, soarta bieţilor puşcăriaşi de lux, puţinii care au fost prinşi, dovediţi şi condamnaţi dintre spoliatorii de ţară. El însuşi a făcut ceva puşcărie, condamnat, desigur, pe nedrept, de infamii reprezentanţi ai "statului paralel".

Posesor al unui bagaj de cultură de la nivelul unei şcoli primare de prin Ferentari şi cu gusturi de manelist, unul dintre aceşti "vânduţi" nu arată nici o remuşcare sau reţinere atacându‑i mitocăneşte pe veritabilii intelectuali de marcă ai ţării, cărturari cărora nu merită să le lege măture prin faţa garajului.

Câte unul dintre mercenarii de presă îşi foloseşte meseria ca pe o trambulină, schimbând armele, unori şi taberele, spre a se cocoţa el însuşi în posturi înalte şi bine plătite. Din ziarist de succes se face politician de mare forţă, ajungând parlamentar, primar, ministru. Indiferent de "culoarea" mărturisită a orientării sale politice, mercenarul de presă şi‑o poate schimba radical, dacă patronul i‑o cere. Ba chiar îşi schimbă şi patronul dacă apare unul dispus să‑l plătească mai mult.

Un mercenar de presă cu totul special este cel care are un patron multiplu, compus din elemente disparate şi, aparent, contrare. O parte a acestui patronat este reprezentată de turma consistentă a indivizilor inculţi şi roşi de invidie, cu şcoala elementară neterminată, trăind din "şomaj" sau cumulând ajutoarele de stat cu ce mai ciupeşte din munca la negru. Li se adaugă, atât câţi au mai rămas, se pare că destui, foştii profitori ai comunismului defunct, activiştii de partid, mai mari sau mai mici, parte din pensionarii care au slujit securitatea, miliţia sau armata de odinioară. Pentru a satisface gusturile dubioase şi resentimentele acestui fel de "patronat" a răsărit şi a proliferat o buruiană precum Dan Diaconescu, ajuns în cele din urmă după gratii, unde îi era evident locul. "Modelul" lui a făcut însă numeroşi pui, la fel de pernicioşi ca şi prototipul.

De tot râsul sunt şi eforturile unui personaj hibrid, politico-mediatic, de a mima obiectivitatea, lăsându‑se interogat ore în şir, în calitate de "analist politic", de "colegi" de la o televiziune căreia îi este, de fapt, patron şi în structurile căreia speră să se reşapeze, ca om politic virgin şi de viitor, după o lungă carieră de slugă eficace, cu etape de consilier şi colaborator al unui fost prim‑ministru şi al unui şef de partid condamnaţi şi încarceraţi pentru corupţie.

Cu un tupeu neverosimil, cu o lipsă totală de simţ al ridicolului şi cu o incultură monumentală, o doamnă "profesor doctor" îşi etalează periodic, de ani buni, farmecele de mult uitate, străduindu‑se, pe un ton mieros, să pună în valoare "competenţele" aiuritoare ale invitaţilor domniei sale, specialişti în ufologie, parapsihologie, hiromanţie, spiritism şi alte asemenea ipostaze ale imposturii şi deriziunii (para)ştiinţifice.

În fine, un energumen din această faună mediatică al cărui nume trebuie menţionat este Daniel Roxin, care profită cu neruşinare de credulitatea crescândă a unui anumit public, exploatând, între alte teme senzaţionaliste ale istoriei contrafactuale, repertoriul protocronismului ceauşist. Individul nu merită mai multă atenţie decât expresia îngrijorării că numărul celor seduşi de alegaţiile lui absurde este în creştere.

Dacă este doamnă sau domnişoară, mercenarul (să zicem oare, "doamna mercenară", cum unii zic "doamna ministră"??!!) de presă nu ezită să‑şi pună la bătaie şi nurii personali, reali sau închipuiţi. Voind parcă să sublinieze că între cele două meserii, de "mercenară" şi de "damă cu camelii", există o străveche şi intimă legătură… funcţională, ele se uită cu inocenţă sau cu viclenie ingenuă sau complice (după împrejurări, după ora transmiterii emisiunii sau după… buget) în ochii telespectatorului captiv, deja convins şi "fezandat", care îi soarbe cuvintele cu nesaţul moromeţian: "Aşea e!". De cele mai multe ori damele mercenare de presă se mulţumesc cu rolul de "moderatoare", fişa postului cerându-le să-i stârnească pe cât se poate de bine, pe invitaţi, cam aceiaşi în fiecare seară: "domnul profesor cutare, cunoscut sociolog sau politolog" etc., "domnul ministru" (adică fost, de fapt!) cutare, domnul cutărică, purtător de cuvânt al partidului "Ne Jertfim Pentru Ţară", sau domnul Ixulescu, coleg de breaslă ("mulţumesc Ixulică!), cutare şef de sindicat, cutare fost sau actual purtător de cuvânt. Atrage atenţia, în galeria acestor competenţe închipuite, dl general cutare, fost poliţist, avocat atotştiutor astăzi, priceput la întors adevărul de câteva ori pe săptămână, ca pe o mănuşă, făcând din alb negru sau din negru alb, după interesul patronului televiziunii la care se produce, respectiv al "publicului-ţintă".

Nu toţi oamenii din mass media româneşti actuale sunt mercenari de presă. Aş putea cita fără efort peste o duzină de ziarişti oneşti şi talentaţi care fac cinste breslei lor. Din păcate, aceştia sunt în minoritate.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi