De Business

Punem punctul pe știi

Minunile comercianţilor veniţi la sărbătorile oraşului

Multe mărfuri au provenienţă neclară nefiind etichetate corespunzător.

marți, 14 octombrie 2014, 01:50
2 MIN
 Minunile comercianţilor veniţi la sărbătorile oraşului

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a demarat ieri o campanie de control în zonele special amenajate pentru comercianţii veniţi la Sărbătorile Iaşului. Comisarii ieşeni au vizat, în special, unităţile de alimentaţie publică, verificând atât calitatea produselor comercializate, cât şi detaliile ce ţin de etichetarea şi vânzarea acestora.

Cele două echipe de comisari au început controalele în jurul orei 11 atât în zona din spatele Halei Centrale, cât şi pe Splai Bahlui, în cartierul Alexandru cel Bun. În total, comisarii au aplicat opt amenzi în valoare de 14.000 lei, cea mai mare din ele fiind de 4000 lei. Centralizarea comisarilor nu este finalizată, deoarece multe dintre procesele verbale de contravenţie nu au putut fi încheiate din cauza lipsei administratorilor unora dintre firmele verificate. „Pe lângă amenzile aplicate de comisari, au fost făcute şi invitaţii pentru unii dintre comercianţi. Adică, pentru că la standurile verificate nu erau prezenţi administratorii firmelor pentru a prezenta documentele solicitate de comisari, li s-a făcut invitaţie la sediul instituţiei cu actele necesare pentru a putea fi încheiat procesul verbal de contravenţie”, a explicat Irina Bulgariu, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Iaşi.

 
Potrivit şefei CJPC Iaşi, principala neregulă pentru care au fost amendaţi comercianţii a fost lipsa unei etichete cu date de identificare şi caracterizare de pe unele produse. În acest caz, comisarii au dispus oprirea de la comercializare a produselor respective şi remedierea deficienţiei pentru replasarea lor la vânzare. Cea mai mare „captură” a comisarilor a fost o cantitate de 20 de kilograme de carne de mici pentru care nu exista o etichetă care să ateste provenienţa. O altă problemă a fost întâlnită de comisari la vânzătorii de kurtos. Potrivit comisarilor, aproape toţi comercianţii prezentau clienţilor kurtosul ca fiind cu nucă/miez de nucă, dar, de fapt, cozonacii erau presăraţi cu un premix de nucă, ingredient compus din făină, zahăr, arome şi nuci, nu doar miez de nucă măcinat. „În acest caz, nu se pune problema de a pune în pericol clienţii, dar este o metodă înşelătoare prin care comercianţii încearcă să îi atragă. În acest caz, comercianţii ar trebui să scrie concret pe etichetă ce anume vând clienţilor”, ne-a explicat unul din comisarii participanţi al control. Controalele comisarilor vor continua şi astăzi, astfel că un rezultat final al tematicii de control va fi făcut public după terminarea perioadei sărbătorilor.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii