Părinţii, copiii şi bunica, intoxicaţi cu ciuperci

luni, 16 septembrie 2013, 01:50
1 MIN
 Părinţii, copiii şi bunica, intoxicaţi cu ciuperci

O familie întreagă din localitatea Deleni a ajuns la spital la scurt timp după cină. Părinţii şi soacra băia­tului au mers la pădure şi au cules sacoşe întregi de ciuperci. Aceştia nu au ştiut să deosebească ciupercile dău­nă­toare de cele comestibile şi, la scurt timp după masă, au început să se simtă foarte rău.

Tinerii, vârstnica, dar şi copiii au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă. În Unitatea de Primire Urgenţe „Sfântul Spiridon“ au fost transportaţi adulţii, iar cei doi minori au ajuns la Spi­talul Clinic de Copii „Sfân­ta Maria“.

„Persoane în vârstă de 22, 23 şi 53 au suferit intoxicaţie involuntară cu ciuperci. Din fericire, intoxicaţia nu a fost una severă deoarece s-au prezentat la timp la spital şi se află în afara oricărui pericol. Pacienţii au rămas internaţi la Toxicologie pentru supraveghere“, a declarat dr. Gabriel Peria­nu, medic primar de urgen­ţă.

Minorii în vârstă de un an şi trei ani prezentau la internare vărsături, dureri abdominale şi greţuri, fiind intubaţi pentru o perioadă scurtă de timp. Ambii sunt stabili şi vor fi externaţi zilele următoare.

Comentarii