N

Primarul contraatacă în scandalul de Copou: Nu se taie copaci, se verifică

N

vineri, 09 mai 2014, 01:50
7 MIN
 Primarul contraatacă în scandalul de Copou: Nu se taie copaci, se verifică

\N

Marcarea celor aproximativ 500 de copaci din Copou a nemulţumit foarte mulţi dintre cititorii „Ziarului de Iaşi“. Aceştia au interpretat acţiunea Primăriei ca fiind un prim pas spre defrişarea în masă a arborilor din cele două parcuri, cele mai reprezentative pentru Iaşi. Multiple acuzaţii au fost îndreptate către şefii din Primărie şi au vizat motivele reale pentru posibila tăiere a copacilor, dar şi modul în care au fost selectaţi copacii care urmează să fie puşi la pământ. „Când s-a transformat bulevardul Ştefan cel Mare în pietonal, de asemenea s-a trecut la treabă fără a întreba pe nimeni. Acum urmează distrugerea Parcului Expoziţiei prin aceeaşi metodă brevetată. Problema e următoarea: în Iaşi oricum există foarte puţine parcuri în comparaţie cu alte oraşe din ţară. În afară de Parcul Expoziţiei şi Parcul Copou nu mai avem alte locuri de acest gen. Ca şi cum nu şi-ar fi dat în petec suficient cu tăierile teilor de pe Ştefan cel Mare, acum vin cu drujba şi în Copou“, a comentat unul dintre cititori.

Chiar dacă au venit cu explicaţii suplimentare în cursul zilei de ieri, şefii din Primărie au eşuat în a arăta că gestionează problema spaţiilor verzi responsabil şi eficient. Oficialii au pus pe seama campaniei electorale şi a manipulării opiniei publice isteria care s-ar fi creat în jurul copacilor marcaţi. Mai mult, directorii s-au contrazis din nou în declaraţii. Conducerea societăţii Servicii Publice care administrează toate spaţiile verzi din Iaşi a revenit ieri asupra declaraţiei că se vor tăia toţi copacii marcaţi, susţinând că marcajele au fost efectuate „în vederea evaluării necesităţii tăierii sau păstrării lor“. O altă informaţie corectată a fost cea privind iniţiativa acestei acţiuni. Directoarea de la Servicii Publice a punctat că nota de comandă a venit din partea Primăriei şi că pe teren au mers atât reprezentanul societăţii, cât şi inginerul de la Ocolul Silvic care ar fi identificat, la comun, copacii care să fie marcaţi. „Noi am contactat Ocolul Silvic în baza legii pentru a veni şi a participa alături de noi la marcarea copacilor în vederea evaluării necesităţii tăierii sau păstrării lor. Am avut o notă de comandă din partea Primăriei prin care s-a dorit să se marcheze arborii uscaţi şi la identificarea arborilor au participat reprezentanţii de la Servicii Publice şi Ocolul Silvic. Decizia a fost luată împreună, pentru că şi el (n.r. – inginerul silvic) este specialist. Nu vor fi toţi arborii tăiaţi“, a declarat ieri Luminiţa Sălceanu. 

Regulament Ministerul Mediului: Cu vopsea roşie se face „marcarea arborilor destinaţi recoltării“

Echipa de la Spaţii Verzi şi Ocolul Silvic a marcat până acum aproximativ 500 de arbori din Parcul Expoziţiei, Parcul Copou şi parcul din zona aleii Grigore Ghica Vodă. Deocamdată, doar trei arbori uscaţi au fost tăiaţi, iar restul, doar însemnaţi cu vopsea roşie. Aceeaşi amprentă care a apărut pe copacii din Copou este folosită, conform Ministerului Mediului şi Pădurilor, pentru recoltare, ceea ce se contrazice, din nou cu declaraţiile oficialilor. Astfel, „dispozitivele speciale de marcat cu amprentă circulară se folosesc pentru marcarea arborilor destinaţi recoltării din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră de pe terenurile situate în afara acestuia. Amprenta dispozitivului special de marcat se aplică pe cioplaje, la baza trunchiului, cât mai aproape de nivelul solului, sau pe o rădăcină evidentă, pe terenurile în pantă în partea din aval. Imprimarea mărcii se face folosind vopsea“, arată articolul 12 din Regulamentul privind forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor, eliberat de Ministerul Mediului. Amprenta descrisă în articol, forma şi zona pe care a fost aplicată este identică cu însemnele care au apărut pe copacii din Copou. Nu doar arborii din cele două parcuri au fost însemnaţi spre tăiere. Primăria a transmis ieri că, „de la începutul anului, Ocolul Silvic a marcat sute de arbori care au intrat în analiză, pentru identificarea gradului de risc. Doar o mică parte dintre aceştia au fost tăiaţi, în locul lor fiind plantaţi puieţi din aceeaşi specie“. Conform Primăriei, au fost marcaţi în total 674 de arbori, din care 29 au fost tăiaţi. Astfel de lucrări au fost în zona străzii Vasile Lupu, Ciurchi, Sărărie, Tabacului, Baia Comunală, bulevardul Alexandru cel Bun şi Sarmisegetuza.

„Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia, dacă nu, nu“

În ciuda celor aproximativ 500 de amprente, conducerea Primăriei susţine că niciun copac din Copou nu va fi tăiat. „Nu se taie nicun tei, nu se taie nimic. Ştiu, este o isterie, sunt oameni care sunt bolnavi probabil de isteria asta cu teii. Şi este o manipulare foarte urâtă şi foarte zgomotoasă. Nu se taie niciun arbore nici în Parcul Copou, nici în Parcul Expoziţiei, nici în alte parcuri din Iaşi. Ceea ce se întâmplă acum este un lucru absolut normal, specialiştii trebuie să vadă efectiv starea de sănătate a acestor arbori. Ei sunt însemnaţi pentru a putea fi mai departe analizaţi de specialişti. Specialiştii vor constata că trebuie tăiat, atunci da, dar nu este acţiune de tăiere, este o acţiune doar de verificare“, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Citeste si Cum va arăta Copoul fără 500 de copaci? Drujbele-s pregătite, autorităţile fug de răspundere în faţa ieşenilor

Edilul s-a îndreptat şi împotriva persoanelor care critică permanent măsurile Primăriei de tăiere a copacilor. „Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia, dacă nu, nu. Dar nu toţi istericii care au făcut campanie electorală de un an şi ceva de zile spun şi au creat o imagine urâtă Iaşului că se taie teii din Iaşi. Nişte cretini, nu pot să spun altfel. Avem 11.600 de tei în Iaşi. Nu este nicio acţiune de tăiere a copacilor. Sunt unul dintre oamenii care iubesc verdeaţa, copacii, şi la mine acasă am plantat cât mai mult în grădină. Este aberant ce fac unii… Sunt unii bolnavi mintal. Nu le dau eu diagnostic, că nu sunt medic. Orice facem acum în oraş se răstălmăceşte“, a mai spus Nichita. Primarul Iaşului a spus că nu ştie numărul copacilor marcaţi, nici condiţiile care au stat la baza însemnării lor. Municipalitatea promite însă o dezbatere publică în momentul în care va fi gata acţiunea de verificare. Luminiţa Sălceanu a precizat ieri că specialiştii în Silvicultură şi societatea civilă vor fi invitaţi la o discuţie comună în care să analizeze evaluările Ocolului Silvic şi să decidă, de comun acord, care vor fi copacii care urmează a fi tăiaţi

.
Partidele politice au intrat în horă

Scandalul cu arborii marcaţi spre tăiere a incitat şi partidele politice din opoziţie. Cea mai dură reacţie a venit din partea PDL Iaşi, care a acuzat Primăria de „barbarie ecologică“ şi a ameninţat cu pichetări în faţa sediului PSD şi a Primăriei. „Este o nouă barbarie ecologică, prin care Primăria Iaşi continuă defrişările începute cu pădurea Ciric şi teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare. De aceea, îi somăm pe primarul Gheorghe Nichita şi pe viceprimari să stopeze imediat aceste planuri, indiferent de interesele care stau în spatele unei astfel de acţiuni iresponsabile. În caz contrar, democrat-liberalii ieşeni se angajează să iniţieze proceduri legale contra lor, precum şi pichetări la sediul filialei locale a PSD şi la cel al Primăriei“, a transmis senatorul Dumitru Oprea într-un comunicat de presă. Conducerea PNL Iaşi a somat Consiliul Local să convoace de urgenţă Comisia de Protecţia Mediului pentru a discuta iniţiativa Primăriei. „Mi se pare sfidător ca cineva să fi luat decizia de a demara o potenţială reamenajare urbanistică a Parcului Copou fără a mima măcar o dezbatere“, a declarat Marius Dangă, liderul consilierilor locali PNL. Debutatul Anton Doboş le-a cerut edililor din Palatul Roznovanu să se răzgândească „şi să pună capăt acestui război declarat împotriva copacilor din oraş„. Reacţia de la primarul Gheorghe Nichita a fost promptă, edilul acuzând partidele din opoziţie că inventează subiecte false. „Graba cu care cei de la PDL, PNL sau PMP răstălmăcesc orice acţiune a municipalităţii arată interesul politic al acestora, dar şi disperarea lor electorală. Primăria nu este în campanie electorală şi va continua buna gestionare a domeniului public din municipiul Iaşi. Îi invit pe domnii politicieni să nu se mai folosească de tineri, pe care îi manipulează prea uşor, şi să participe activ la campaniile Primăriei, prin care se plantează sau se întreţine vegetaţia din municipiul Iaşi“, a declarat primarul Gheorghe Nichita.
 

Comentarii