Record la Aeroport: 41 de zboruri într-o singură zi. Care este cea mai aglomerată zi?

joi, 22 iunie 2017, 01:50
1 MIN
 Record la Aeroport: 41 de zboruri într-o singură zi. Care este cea mai aglomerată zi?

Ziua de marţi, 20 iunie, a însemnat marcarea unui nou record la Aeroportul Internaţio­nal Iaşi: 21 de decolări şi 20 de aterizări pe parcursul a 24 de ore. Aceasta înseamnă că peste 2.500 de oameni tranzitează, marţi, Aeroportul. 

Este o consecinţă a creşterii numărului destinaţiilor spre care zboară şi dinspre care sosesc ieşenii şi cei care folosesc transportul pe ca­lea aerului. „Anul trecut, nu­mă­rul maxim de mişcări pe aeroport era 34“, ne-a confirmat şeful Consiliului de Admi­nis­traţie al Aeroportului, Alexan­dru Anghel, folosind un termen din specialitatea aeroportuară ce semnifică îmbarcările şi sosirile. Practic, în ziua de marţi sunt 13 astfel de mişcări pe cursele interne, la terminalul T2, şi 28 la cursele externe, la T3.

Orarul de zbor evidenţiază necesitatea unei noi modernizări a aeroportului, în contextul creşterii afluxului de pasageri şi a micşorării ecartului orar dintre două curse consecutive. Un nou terminal este prevăzut într-un proiect realizat deja, dar care aşteaptă girul noii echipe de administratori pentru care Consiliul Jude­ţean, ca autoritate tutelară, organizează concurs în această vară. Dacă nu va fi schimbat, pier­zându-se astfel timp cu refacerea lui, proiectul propus de cei de la Aeroport prevede construirea a încă unui terminal de pasageri, chiar între cele două existente acum, precum şi a unei platforme pentru staţionarea avioa­nelor.  

 

 

Comentarii