De Business

Punem punctul pe știi

Reţeta perfectă: Lasă în urmă datorii de milioane şi nimeni nu este vinovat!

vineri, 12 februarie 2016, 02:50
4 MIN

Firma Mica Industrie va intra în proces de dizolvare. În urmă rămân datorii imense, de care nimeni nu va răspunde. Societatea a intrat în insolvenţă imediat după ce a cedat active importante omului de afaceri Ioan Zapodeanu. Tranzacţia în urma căreia societatea a pierdut un teren şi o clădire importantă este în atenţia DNA Iaşi.

Firma de la care omul de afaceri Ioan Zapodeanu a obţinut activele fostei fabrici de acid carbonic, Mica Industrie, va fi dizolvată, iar bugetul de stat se va alege cu o gaură de 3,7 milioane lei. În cei aproape opt ani de la aprobarea intrării în faliment, judecătorii ieşeni au stabilit că membrii conducerii societăţii ieşene nu pot fi traşi personal la răspundere pentru datoriile de patru milioane lei către creditori, falimentul datorându-se unor cauze obiective. Fiscul a cerut ca sumele lipsă la bugetul de stat să fie plătite de Cristina Onu, Vasile Fronea şi Gineta Roman (FOTO), directoarea care a emis documentul prin care terenul de 6.700 mp şi clădirea de 1.460 mp din zona Dancu au ajuns la Zapodeanu. „Ziarul de Iaşi” a publicat săptămâna aceasta un material în care arăta cum procurorii anticorupţie au pus sechestru pe clădiri de două milioane euro ale lui Zapodeanu, într-un dosar în care se cercetează modul în care omul de afaceri a devenit proprietar pe bunurile fabricii de acid carbonic, prin preluare de la Mica Industrie. Zapodeanu a beneficiat de drepturile succesorale ale fiicei fostului proprietar evreu Avram Beniaminovici şi de semnătura Ginetei Roman, care i-a restituit activele pe 29 ianuarie 2008. În aceeaşi zi, Roman a respins o cerere similară primită de la un alt moştenitor, Paulian Beniaminovici, nepot al fostului proprietar, care ulterior avea să trimită şi plângerea penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. Prin această decizie, directoarea firmei Mica Industrie i-a oferit pe tavă lui Zapodeanu cel mai important activ al societăţii, iar la o lună distanţă a intrat în procedura generală a insolvenţei. În vara aceluiaşi an, pentru că nu a avut nicio intenţie de reorganizare, Mica Industrie intra deja în faliment şi începea un şir lung de procese prin care Fiscul încerca să recupereze cât mai mult din datoriile de patru milioane lei.
 
Lupte dure
 
Până în 2010, cei doi lichidatori ai firmei au reuşit să valorifice aproape toate activele rămase şi să închirieze o parte din ele, însă sumele obţinute, în cuantum de 530.000 lei, au permis doar plata a 256.000 lei către bugetul de stat şi acoperirea cheltuielilor de procedură. După valorificarea ultimului activ, lichidatorul judiciar a realizat raportul final de activitate, în februarie 2015, prin care a solicitat închiderea procedurii, concluzionând că cele patru milioane lei nu mai pot fi recuperate. Pe data de 8 aprilie 2015, Tribunalul Iaşi a aprobat închiderea procedurii, „întrucât nu mai există alte bunuri în patrimoniul societăţii pentru a fi valorificate, procedura lichidării judiciare fiind finaliziată şi sumele obţinute acoperind parţial cheltuielile de procedură şi parţial onorariul lichidatorului judiciar, nerămânând sume pentru a fi distribuite între creditori, se impune închiderea procedurii”, potrivit sentinţei Tribunalului Iaşi. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs lichidatorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvenţă SPRL, nemulţumit că nu şi-a încasat onorariul stabilit prin sentinţa de numire, şi Ciobanu Sorin Gabriel, fost chiriaş al unui activ deţinut de Mica Industrie. Numai că, în cadrul procedurii de faliment, imobilul a fost vândut către firma de pază GIP Est, deşi Mica Industrie făcuse o promisiune de vânzare lui Sorin Ciobanu şi altor chiriaşi, care foloseau imobilul de 30 de ani. Pe data de 18 ianuarie, Curtea de Apel a respins recursul lui Sorin Ciobanu, dar l-a admis în pe cel al lichidatorului judiciar, care trebuie să primească onorariul de 3000 lei fără TVA.
 
Avere pe măsură
 
După intrarea în faliment a firmei Mica Industrie, directoarea Gineta Roman şi-a găsit un post călduţ în sectorul public, din 25 mai 2009 devenind director coordonator adjunct al Direcţiei Economice din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi. Pe 7 iulie 2010, preşedintele ANOFM a încetat oridinul de numire al Ginetei Roman pe această funcţie, iar un an mai târziu aceasta se alegea cu Agenţia Naţională de Integritate pe cap. Gineta Roman deţinea din aprilie 1998 calitatea de administrator  – director general la Mica Industrie, astfel că s-ar fi aflat în incompatibilitate cât a ocupat funcţia de director în cadrul AJOFM. În scurta perioadă cât a fost director adjunct la AJOFM, Gineta Roman şi-a publicat declaraţia de avere aferentă anului 2008, anul restituirii activului din Dancu de către Mica Industrie şi intrării în insolvenţă. Din document reiese că Roman a încasat de la Mica Industrie salarii de 24.000 lei, în timp ce soţul ei, Edmond Roman, a ridicat un salariu de 54.200 lei din funcţia de consilier în Senatul României. Acelaşi document arăta că directoarea de la AJOFM nu ducea lipsă de lichidităţi, cele mai mari investiţii fiind făcute după anul 2000, imediat după privatizare. Astfel, în perioada 2002 – 2008, Roman a cumpărat o colecţie de tablouri cu picturi contemporane de 60.000 euro, iar în 2001 – 2003 a achiziţionat cu banii jos trei autoturisme (Suzuki Wagon, Hyundai Sonata şi Mercedes S 320), la care se adaugă un Mitsubishi Colt achiziţionat prin leasing în 2007. De asemenea, Gineta Roman îşi permisese să acorde două împrumuturi către Liliana Dumitraşcu şi Gabriela Gheorghiu, de 20.000 euro, respectiv 35.000 euro, iar în 2009 terminase de plătit două datorii de 18.500 euro. Până la închiderea ediţiei Gineta Roman nu a putut fi contactă pentru a exprima un punct de vedere pe această temă.
 
 

    

Comentarii