Săptămână decisivă pentru medicul Carmen Dorobăţ, de la Spitalul de Infecţioase

luni, 27 iulie 2015, 01:55
2 MIN
 Săptămână decisivă pentru medicul Carmen Dorobăţ, de la Spitalul de Infecţioase

Ea va afla dacă poate sau nu să îşi păstreze funcţia de şef de secţie, chiar dacă nu mai este cadru didactic la UMF, ci la "Apollonia"

Carmen Dorobăţ va afla în această săptămână dacă îşi păstrează funcţia de şef sau nu. Consiliul de Administraţie (CA) al Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” se va întruni în aceste zile pentru a analiza numirea lui Carmen Dorobăţ la şefia secţiei I din cadrul unităţii sanitare. Această şedinţă de CA a fost cerută de preşedintele consiliului, Mircea Onofriescu, iar probabilitatea ca medicul Dorobăţ să fie schimbat din funcţie este relativ mare.

Conform Legii Sănătăţii, la art. 184 privind conducerea spitalelor, la punctul 6 este menţionat că “în secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale clinice funcţia de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu medical se ocupă de cadrul didactic recomandat de senatul instituţiei de învăţământ medical superior în cauză, cu avizul managerului spitalului şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii sau, după caz, a autorităţilor administraţiei publice locale”. Acum, instituţia de învăţământ medical superior cu care este afiliat Spitalul de Boli Infecţioase este UMF Iaşi, iar conform contractului de colaborare încheiat între cele două entităţi, unitatea sanitară nu poate să angajeze pe funcţii de conducere decât cadre didactice de la “Gr.T. Popa”.

Carmen Dorobăţ nu mai este însă cadru UMF din luna martie a acestui an, când şi-a dat demisia în urma scandalului mitei de la studenţi, când procurorii DNA au găsit în biroul medicului 20 de carnete studenţeşti în care se aflau câte 100 de euro. Medicul a devenit însă profesor asociat la Universitatea "Apollonia", instituţie privată, de la începutul acestei luni, iar conducerea spitalului, prin vocea dr. Daniela Leca, spune că numirea ca şef de secţie este legală, pentru că unitatea sanitară are încheiat un acord de parteneriat cu "Apollonia" din noiembrie 2014. UMF Iaşi contestă totul, şi i-a cerut managerului interimar să găsească soluţii până la ultima şedinţă de Senat a universităţii.

 

 

Comentarii