Sfântul Ilie, îngerul întrupat, care şi-a ucis părinţii şi a fost hrănit de corbi

Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu.

Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii, postind neîncetat şi rugându-se arzător. Sufletul său s-a făcut ca focul.

Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord. Încurajat de soţia sa, respingătoarea Izabel, acesta i-a persecutat pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu. Ilie s-a dus atunci la rege şi i-a spus: „Nu va fi în aceşti ani nici rouă, nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea“. O secete groaznică s-a abătut atunci asupra pământului. Animalele şi oamenii mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau.

Profetul s-a dus să trăiască la râul de Chorrath (Kerrith). S-a adăpat cu apa cascadei, iar Domnul i-a trimis corbi – păsări pe care evreii le considerau impure şi care aveau reputaţia unei mari cruzimi faţă de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineaţa şi carne seara.

Ilie ajunse apoi la o văduvă săracă, păgâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul său. La cuvântul Profetului, covata sa cu făina şi urciorul său cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj şi după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsufleţit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale.

În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispăşit în moduri diferite. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi. În cer, Sânt-Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina casei, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sânt-Ilie trăsneşte năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. Aşa se face că atunci când fulgeră şi tună, oamenii cred că Sfântul Ilie a mai omorât un diavol. Tunetul este zgomotul pe care îl face carul sfântului atunci când merge prin cer. Roţile carului au zimţi şi, mergând, sparg cerul şi aduc ploaia.

Obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Ilie:

• nu se lucrează, de teama pagubelor;
• se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană;
• dacă tună, vor fi merele şi alunele viermănoase;
• dacă plouă, va ploua 20 de zile.