Simona din Constanţa

Simona din Constanţa este o fată obişnuită, cum întâlneşti atâtea în România: frumuşică, cu aparenţă de fragilitate (numai aparenţă!), cu sprâncene frumoase, arcuite rafaelic, cu mers ferm, departe de acela al „miss”-elor, care umblă de parcă-s bete, sau al bâţâitelor de pe estradele prezentărilor de modă; mersul ei seamănă mai degrabă cu acela al Dinarei Safina, fosta tenismenă, dacă o mai ţineţi minte, dar ruso-tătăroaica călca asemeni unei adevărate ursoaice, pe când mersul Simonei este cu paşi uşor dupăiţi, ca al unui ursuleţ hotărât, dacă vreţi, cu capul mai mereu în jos, care ştie sigur încotro merge.

Însă o anume intensitate din privirea ei inteligentă, „drăcoasă”, te face să bănuieşti că fata aceasta de 21 de ani nu este o fată obişnuită, cum întâlneşti atâtea pe stradă. Dacă ştii să atingi cu diapazonul unei priviri înlăuntrul ei ascuns, vei putea să auzi muzica fermecătoare a sufletului Simonei. Are ochii aceştia aşa de intenşi şi senini, ca ai minerilor, care lucrează mai tot timpul în subteran, iar, când ies la suprafaţă, cerul este pentru ei o adevărată minune. Şi Simona din Constanţa şi-a cufundat benevol copilăria şi tinereţea în subteranele osândei muncii, însoţite nu o dată de chinuri peste puterile fragilităţii juvenile. În loc de păpuşi şi prăjituri a avut parte de antrenamente şi dietă. Jocurile copilăreşti de pe calculator i-au fost înlocuite cu program de viaţă strict şi jocuri adevărate, dure de-a lungul anilor, la toate „categoriile de vârstă”. Pe când altele împleteau idile pe la ştranduri, discoteci şi petreceri, Simona împletea corzile rachetei, de-abia îşi vedea părinţii de câteva ori pe an şi cunoştea amarul singurătăţii în camera în care aştepţi să înceapă partida (amar despre care a vorbit Rafael Nadal, chiar el, Marele Învingător!).

De aceea în clipele de bucurie, căci sunt şi acestea, după victorii, Simona, fata obişnuită şi nu prea din Constanţa, pe numele ei de familie Halep, are privirile atât de senine şi curate. Nu au timp să se înfumureze şi să devină arogante, căci viaţa şi munca aspră şi zbuciumată de până acum au învăţat-o să aibă priviri umile şi smerite. Am văzut-o la Hertogenbosch, bucurându-se imediat după ultima minge a finalei victorioase: doar o împletire a mâinilor delicate, frumos strunjite de miile de ore de antrenament, înălţate deasupra capului; şi un zâmbet sfielnic iradiat mai ales de ochii din care ţâşnea frumuseţea de pe chipul ei tineresc. Atât! Nici ţopăieli fericite, nici strigăte de biruinţă. Am stat şi m-am întrebat, dacă îşi dă seama de clipele acestea faste ale ei, de culmea pe care a atins-o şi de culmile – am convingerea! – pe care le va atinge. Nu ştiu să îmi şi să vă răspund.

Nu am să vă vorbesc despre performanţele ei sportive şi rating-uri, care au făcut-o să crească, asemeni voinicului din poveste, într-o zi cât alţii în ani. Aceste informaţii le găsiţi peste tot. Nu am să vă vorbesc nici despre antrenorul Andrei Mlendea, care, se pare, i-a dat Simonei scânteia ca să „explodeze”. Nu ştiu prea multe. Nu am să vă dau nici date tehnice despre jocul ei, fiindcă nu am căderea să fac aşa ceva. Dar vă pot spune că este un joc încântător, plăcut la vedere, spectaculos, cu mingi incredibile, parcă împotriva legilor fizicii, un joc extrem de inteligent şi dovedind o stăpânire de sine, amintind de Nadia cea de la Montreal. Şi încă ceva foarte important: fata aceasta are atâta ambiţie, încât poate face ca incredibilul să devină realitate! Ştiu că drumul nu-i va fi uşor, că împlinirile ei se vor amesteca cu suferinţa şi zbuciumul, dar ştiu sigur că va fi o mare campioană. Că va fi la Wimbledon-ul, care abia a început, că va fi la anul, nu ştiu, dar ştiu că va fi o mare campioană. Dacă o va păzi Dumnezeu de atâtea rele din juru-i! Dar o va păzi, fie şi pentru că simte în privirile ei, în frumuseţea ei fără cută şi încruntare plămada aleşilor. Căci Frumuseţea cu „F” mare se găseşte câteodată şi pe terenurile de sport, ca şi în sălaşurile sihaştrilor, în aerul tare de brad şi de pin.

Pe capul fetei din Constanţa se vede deja cununa împletită din crenguţe de brad, de pin, de vâsc şi de laur.

P.S. Sâmbătă seara, după splendida victorie de la Hertogenbosch, m-am uitat la PROTV la ştirile sportive. Am făcut-o în cinstea Simonei, căci altminteri nu mai vizionez de ani buni asemenea „ştiri”. După vreo zece minute de informaţii despre nişte paradite amicaluri de fotbal, despre transferuri paradite de fotbalişti paradiţi, despre o nuntă, unde aflăm extraordinara ştire că Olăroiu i-a îndreptat gulerul la sacou lui Piţurcă, după toate acestea au dat şi nişte imagini chioare, furate de pe nu ştiu ce canal străin (căci nici o televiziune din România nu a transmis finala de la Hertogenbosch), despre victoria Simonei. Şi le-am spus atunci ceea ce spun şi acum: „Lua-v-ar dracu!”