Şoferul unui autobuz a trecut, la Comat, pe sub barierele care se lăsau

joi, 17 decembrie 2015, 02:55
1 MIN
 Şoferul unui autobuz a trecut, la Comat, pe sub barierele care se lăsau

Şoferilor din Iaşi nu le pasă de accidentele rutiere grave care au avut loc la trecerile de cale ferată. Marţi, poliţiştii au organizat o acţiune la trecerile de cale ferată unde au dat 400 de sancţiuni şi au ridicat opt permise de conducere. 

Printre cei amendaţi se numără şi şoferul unui autobuz care a traversat calea ferată chiar în timp ce bariera cobora. “Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Iaşi, a condus un autobuz pe strada Sergent Grigore Ioan, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnificaţia semnalelor luminoase şi acustice aflate în funcţiune, traversând în timp ce barierele erau în curs de coborâre. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 945 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Şcheia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un ATV neînmatriculat, prin localitatea Scânteia. A fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

 

 

Comentarii