Stanley Greene, un celebru fotograf american de război, a murit la vârsta de 68 de ani

vineri, 19 mai 2017, 12:30
2 MIN
 Stanley Greene, un celebru fotograf american de război, a murit la vârsta de 68 de ani

Fotojurnalistul american Stanley Greene, unul dintre cei mai respectaţi fotografi de război din lume, care a acoperit din punct de vedere mediatic conflictele armate din Cecenia, Afganistan, Darfur, Irak şi Rwanda, a murit la Paris, joi, la vârsta de 68 de ani, informează Le Monde.

„Stanley a murit”, a anunţat Jean-François Leroy, directorul festivalului de fotojurnalism Visa pour l’image, pe contul său de Facebook. ”În faţa bolii, a fost mereu foarte optimist şi a încercat să lupte până la sfârşit”.

Stanley Greene, născut la New York în februarie 1949, a devenit asistentul legendarului fotograf american Eugene Smith, în anul 1971. A debutat în această artă cu o serie de documentare fotografice despre universul punk din San Francisco în anii 1970.

Fost membru al grupării militante Black Panthers a realizat primele fotografii de actualitate în 1989, cu ocazia prăbuşirii Zidului Berlinului. A devenit interesat apoi, timp de mulţi ani, de ţările şi teritoriile din fosta U.R.S.S. De asemenea, a mers timp de 10 ani, ilegal, în Cecenia, unde a realizat fotografii tragice şi a scris o carte memorabilă – ”Open Wound: Chechnya 1994-2003”.

În 1993, a realizat un reportaj inedit din culisele Parlamentului rus din Moscova, atacat de insurgenţi într-o revoltă pe care trupele lui Boris Elţîn au reuşit să o stopeze. În mod aproape miraculos, a reuşit să scape nevătămat. Însoţit mereu de două aparate de fotografiat, a lucrat şi în Afganistan, în Darfur, în Rwanda şi în Irak.

În 2005, a mers în sudul Statelor Unite, pentru a fotografia ravagiile generate de uraganul Katrina. Fost membru al agenţiei VU, a devenit apoi cofondator al agenţiei de fotojurnalism Noor, în 2007. Fotografiile sale, tranşante şi cu un contrast puternic, reţinute sau lirice, înclinate spre detalii, prezentând chipuri sau instantanee nemişcate, au construit o abordare subiectivă a fotografiei documentare. 

Şi-a povestit viaţa într-o carte de mare succes, scrisă la persoana întâi, intitulată ”Black Passport”, în care descrie aventurile sale sentimentale şi cele de pe teren.

Comentarii