Studenţii UTI vor putea plăti căminul şi mâncarea la cantină cu cardul

marți, 14 februarie 2017, 19:24
2 MIN
 Studenţii UTI vor putea plăti căminul şi mâncarea la cantină cu cardul

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi propune studenţilor un mijloc modern de plată pentru a evita cozile care se formează la achitarea tarifelor de cazare în cămine, abonamentelor Companiei de Transport Public Iaşi (CTP) şi mâncării de la cantină. 

Direcţia Servicii Studenţeşti (DSS) a implementat un sistem care va deveni funcţional începând de luni, 20 februarie, prin care studenţii vor putea să achite preţul a mai multor servicii direct cu cardul bancar, fără să existe vreun comision suplimentar. Astfel, de luni, 20 februarie, la administraţia fiecărui cămin va exista un POS (point of sale) instalat unde studenţii cazaţi vor putea achita tariful de cazare, iar un aparat similar va fi instalat şi la casieria DSS de la parterul Căminului T19, unde se va putea plăti abonamentul de transport în comun CTP. În acelaşi timp, şi cantina va fi dotată cu POS-uri.

Unul dintre avantajele acestui sistem este că un singur student poate plăti, cu cardul său bancar, tariful de cazare pentru mai mulţi colegi. „Sistemele de încasare POS au tehnologia contactless, astfel că, pentru tranzacţiile de sub 100 de lei, nu mai este necesară introducerea PIN-ului. Intuim că în acest mod studenţii nu vor pierde la fel de mult timp stând la rând la cantină sau la casieria pentru eliberarea abonamentelor CTP. Sistemul este unul flexibil – am lăsat posibilitatea ca un student să poată achita tariful de cazare şi pentru alţi colegi de cămin, pe bază de semnătură”, a explicat ing. Bogdan Budeanu, directorul Campusului studenţesc „Tudor Vladimirescu”.

De luni, 20 februarie, de când sistemul va deveni operaţional, studenţii vor avea la dispoziţie restul lunii februarie, cât şi luna martie şi aprilie, pentru a se familiariza cu noul mod de lucru, timp în care vor putea plăti tariful de cămin atât cu cardul, cât şi cash, la administraţia căminului. Din luna mai se va trece exclusiv la folosirea cardului bancar. „Din luna mai, studenţii care vor dori să plătească cash tariful de cazare vor completa o cerere tip la administraţia căminului, iar apoi vor putea efectua plata la casieria DSS, de la parterul Căminului T18. Recomandăm studenţilor să-şi facă carduri la orice bancă doresc, întrucât majoritatea ofertelor au comisioane zero pentru studenţi, uşurând atât munca lor, cât şi cea a angajaţilor campusului”, a completat ing. Bogdan Budeanu. Reprezentanţii conducerii Universităţii Tehnice şi ai DSS au precizat că această decizie a fost luată pentru a promova în rândul tinerilor un mijloc modern de plată, folosit şi în marile centre universitare din Europa.

 

 

    

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii