Tabără specială pentru elevi, în apropiere de Iaşi

vineri, 12 iulie 2013, 01:50
2 MIN
 Tabără specială pentru elevi, în apropiere de Iaşi

Elevii care vor să se distreze şi să se relaxeze în mijlocul naturii, la câţiva kilometri distanţă de Iaşi, pot veni în tabăra de vară organizată la Clubul de agrement HAMAK, situat lângă satul Pietrărie. În cadrul acesteia, îşi vor putea forma sau dezvolta câteva deprinderi artistice, participând la ateliere de teatru, dans, muzică, pictură sau design.

 

Tot pentru a face mişcare vor putea lua lecţii de călărie, iar dacă vor să aibă parte şi de adrenalină vor învăţa să tragă cu arcul şi să se orienteze în pădure. Participanţii vor putea, de asemenea, să ia lecţii de gătit în aer liber şi să facă plimbări cu bicicleta prin pădure. “Activităţile nu vor fi toate în fiecare zi. De exemplu, lecţiile de orientare în pădure vor fi o singură dată, pe parcursul unei jumătăţi de zi. Într-o seară va fi cu siguranţă şi un foc de tabără, chiar dacă mai mic, având în vedere că e o zonă privată de agrement. Vor fi şi alte activităţi distractive şi de relaxare, profitând că locul arată de parcă ai fi la munte. Şi atelierele propuse vor avea acelaşi scop. Eu, de exemplu, voi coordona atelierele de teatru şi dans şi voi merge pe ideea de recreaţie şi divertisment, nu pe cea de performanţă, având în vedere că este totuşi vară, şi mai ales vacanţă”, a subliniat actorul Andrei Ciobanu. Tabăra se adresează cu precădere elevilor cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani. Pot fi înscrişi însă şi preşcolari, cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de părinţi. În tabără îşi pot petrece timpul şi adulţi, cu condiţia să existe 10-15 solicitări în acest sens din partea acestora. În funcţie de posibilităţile financiare, cei interesaţi pot petrece în tabără o zi sau 5 zile. Cei care vor opta pentru o singură zi vor achita 120 de lei, preţ în care intră activităţile menţionate, materialele folosite pentru desfăşurarea acestora, şi 3 mese. Pentru 5 zile, organizatorii au disponibile două pachete, de 500 de lei, în cazul în care participanţii vor rămâne peste noapte în căsuţe (care au aer condiţionat şi baie proprie), respectiv de 350 lei, dacă vor dormi în corturi. Tabăra va debuta săptămâna viitoare, primii participanţi fiind un grup de copii cu vârste între 11 şi 14 ani. La Clubul de agrement HAMAK se ajunge cel mai uşor urcând prin Bucium spre satul Pietrărie, din centrul oraşului şi până la acesta fiind o distanţă de 12 kilometri.

 

 

Comentarii