Umbra lui Eliade (II)

N-aş vrea totuşi să las impresia în această notiţă de semnalare a lui Mircea Eliade, provocată de cei 110 ani de la naştere, că ignor elegant subiectul sensibil al opţiunilor sale politice de la 23 la 33 de ani. Pe scurt, lucrurile stau cam aşa: la douăzeci de ani, în 1927, va publica, în ziarul Cuvântul, un program al generaţiei sale intelectuale intitulat "Itinerariu spiritual" în care cuvintele cheie ale misiunii asumate de tinerii de după Primul Război Mondial (cei care nemaiavând nimic de terminat în plan politic trebuiau să creioneze o altă Românie, de anvergură planetară) erau trăire mistică, sinteză ("marea sinteză”) şi destin spiritual. Din nefericire, acest elan adolescentin, pur intelectual, va fi simultan cu lansarea de către Corneliu Zelea-Codreanu, în Noaptea de Sânziene (titlul, deloc inocent, al unui roman postbelic al lui Eliade), adică în seara zilei de 24 iunie 1927, a "Legiunii Arhanghelului Mihail". Era o mişcare politică radicală, în siajul fascismului italian, antibolşevică şi antisemită, pe un fundament religios ("Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat"), cam cum este astăzi mişcarea paramilitară islamistă Hamas, din teritoriile palestiniene. Tema revirimentului spiritual al României va fi leit-motivul ambelor mişcări ale vremii, una intelectuală şi cealaltă politic-radicală, ceea ce poate oferi o primă explicaţie asupra fascinaţiei jucate de militarismul iraţional al legionarilor pentru nişte intelectuali tineri şi exaltaţi, proaspăt ieşiţi din adolescenţă, dornici de proiecte măreţe. După întoarcerea din India, Eliade îşi construieşte cu asiduitate o imagine de tânăr savant, de romancier de succes şi de jurnalist avântat în siajul revoluţiei morale pe care o bună parte a generaţiei sale (generaţie de altfel detestată de intelectualii de stânga, filobolşevici precum Zaharia Stancu şi atacată de conservatori precum George Călinescu sau Şerban Cioculescu, deveniţi peste ani, şi unii şi alţii, trişti tovarăşi de drum ai comuniştilor) o întrevedea ca pe o obligaţie şi ca pe un program. După 1933 – an fatidic, în care persecuţiile guvernului care au împiedicat, ilegal, ascensiunea politică a grupării Codreanu la alegeri au sfârşit prin asasinarea Prim-ministrului I.G.Duca -,  în siajul mentorului său, Nae Ionescu, devenit ideolog de casă al legionarismului, şi apoi a soţiei sale Nicoleta Jeana (Nina) Mareş, codrenistă militantă, tonul articolelor sale se schimbă devenind difuz, pas cu pas, un suport propagandistic pentru liderul legionar, o figură politică a populismului violent şi mistic care i-a fascinat pe mulţi în epocă.

Dacă asupra sprijinului jurnalistic oferit indirect de către Eliade legionarismului, chiar cu unele accente antisemite, nu există niciun dubiu, asupra implicării sale prezumtive în politica militantă, adică aderarea sa la un cuib legionar, nu există nicio probă. Alegaţiile fanteziste ale fostului său stomatolog de la Chicago (Alexandru Rahmistriuc alias "Ronnett"), care povestea de o racolare a lui Eliade de către Radu Gyr pentru cuibul "Axa" din Bucureşti, au fost demontate atât de Mac Linscott Ricketts, biograful american al lui Eliade, cel care l-a intervievat pe Ronnett, cât şi de Sorin Lavric care a studiat în detaliu activitatea revistei cu acelaşi nume şi a grupării intelectuale din jurul ei. În dosarele Securităţii privitoare la Eliade de la CNSAS – publicate fragmentar de  Dora Mezdrea la Ed. "Mica Valahie", Bucureşti, în 2008, ocazie cu care sunt identificaţi peste 50 de turnători care îl aveau în pază, în ţară şi străinătate – apar, în contextul supravegherilor ordonate de Armand Călinescu în 1938, mai multe note unde Eliade este numit "fruntaş legionar”, unul dintre "legionarii intelectuali" sau "legionarul… care face parte din lotul legionarilor publicişti", formulări circulare în care agenţii din Corpul de detectivi, Secţia I îşi autojustificau ţintele şi activitatea. De altfel, într-o notă raport a Siguranţei antonesciene, din 1943, apare formularea "încadrat în Mişcarea Legionară în 1935" care va fi preluată ca atare, copy-paste, în toate dosarele Securităţii postbelice, fără să existe niciun argument faptic în sprijinul acestei afirmaţii făcute de autorul raportului, comisarul Bogdan Constantin. Pe scurt, până astăzi, nu a fost produsă nicio probă indubitabilă care să arate că Eliade a depus jurământul "săculeţului cu ţărână", că ar fi devenit, asemenea bunului său prieten Mihail Polihroniade, activist politic, membru al organizaţiei, cu diagonala pe piept.

Simpatizant însă a fost şi cel mai interesat episod îl reprezintă, fireşte, arestarea lui, pe 14 iulie 1938, şi detenţia în lagărul de la Miercurea-Ciuc, alături de Nae Ionescu şi de legionarii care au fost ridicaţi în siajul măsurilor ordonate de Carol al II-lea după întemniţarea abuzivă a lui Corneliu Zelea-Codreanu. Cum soţia lui era nepoata generalului Condeescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor şi apropiat al regelui, reuşeşte în câteva luni, cu sprijinul profesorului Rosetti de la Fundaţia Regală şi a esteticianului Mihail Ralea, ministrul muncii în guvernul Miron Cristea, să-i obţină transferul la un sanatoriu (Moroeni, Dâmboviţa) şi apoi eliberarea pe motive de boală de stomac şi de "tuberculoză", deşi Eliade a fumat nestingherit încă vreo patru decenii şi jumătate după aceea. Interesant e că Eliade a folosit această eliberare în scrisorile de justificare trimise, în 1972,  marelui profesor israelian Gershom Scholem, ca un argument că nu a fost legionar şi, drept dovadă, că a fost eliberat după ce autorităţile şi-au dat seama de eroarea făcută. În realitate, Carol şi-a adus aminte cu plăcere de romanul Maitrey şi a dat curs rugăminţilor de a-l elibera pe tânărul savant pe care-l preţuia şi a cărui revistă internaţională "Zamolxis" o finanţa. Nu fără plată, însă. În arhivele menţionate, Dora Mezdrea a găsit şi următoarea retractare, de care Eliade a uitat strategic în Memorii, scrisă olograf în sanatoriul de la Moroieni, în faţa comandantului Legiunii de Jandarmi Dâmboviţa, maiorul Enescu şi a preotului Pl.[ăşii] Pucioasa, pe care Ministrul de Interne, Armand Călinescu, va rezoluţiona "Să fie pus în libertate":

"Subsemnatul Mircea Eliade declar pe onoare şi conştiinţă, de a mea bunăvoie, că pe viitor înţeleg să mă abţin de la orice activitate politică, oricare ar fi ea, şi a nu întreprinde nici o acţiune şi agitaţie interzisă de lege.
28 [iniţial 30, tăiat] octombrie 1938".

Ceea ce a şi făcut, până la moarte.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor