Un corolar al inteligenţei

marți, 17 decembrie 2013, 02:50
1 MIN
 Un corolar al inteligenţei

Asta este enervant: transformarea alcovului în temă publică sau, mai bine zis, instalarea spotului pe fleacuri.

Beţi de Vinlius, euforici că Europa iaca-iaica ne primeşte în braţele ei confortabile, plus Crăciun (pe nou, deşi staţi că vine curând şi cel vechi), spre a nu mai pune în cont Revelionul, care ne obturează de pe acum perspectivele, nu mai avem nici timp, nici chef de subiecte grele, copleşitoare. Presa e plină de vestea că Filat, ca să vezi, se însoară, după ce, mai acum câteva luni, a divorţat. Am foiletat pe unde s-a putut: e aproape peste tot, ca şi cum ar fi vorba de un caz naţional. Nu mai ţin minte unde am citit: cineva îşi amintea, cu ocazia asta, că fostul premier a purtat o vreme, imitându-l pe Putin (nu doar în această privinţă, e cazul să adaug), ceasul pe mâna dreaptă. Poate că a şi divorţat sub influenţa „modelului”, te pomeneşti, mai ales că şi recăsătorirea ar avea (zic şi eu, nu vă supăraţi de vorbă) pilda ţarului în pandant, şi el în febră matrimonială. Asta este enervant: transformarea alcovului în temă publică sau, mai bine zis, instalarea spotului pe fleacuri.

Au rebours, n-am văzut pe nimeni barem să semnaleze interviul lui Ion Costaş, fostul ministru al Apărării în perioada războiului de pe Nistru. Omul, de altfel, a intrat într-un con profund de umbră, apare, când apare (rarisim), cumva din proprie iniţiativă, presupun, presa fiind preocupată – vedem la tot pasul – de ceea ce rentează ca senzaţie (şi aduce un profit imediat).

Interviul e pe site-ul „Timpul…”-i şi face toţi banii, dacă ne interesează, eventual, achiziţia unei bune hârtii de turnesol pentru adevărata faţă a politicului de la noi. Dar o cunoaştem! – s-ar putea să replice unii. Da, într-un mod însă ipotetic, prin intermediul unor epitete care nu ne spun epidermic mare lucru. Ce îţi reprezinţi, dacă spui, de pildă, „ticăloşi”? Sau „fantoşe”? Dar dacă zicem „conjuraţie”? Snegur face acum figura unui moşneguţ înţelept, dar cine îşi mai aminteşte că a semnat eliberarea lui Smirnov? Costaş dixit: „Deşi eram urmăriţi, am reuşit să-l aducem pe Smirnov la Chişinău pe la Soroca. Dimineaţa, când am ajuns în capitală l-am sunat pe preşedintele de atunci, Mircea Snegur, însă, din păcate, şi preşedintele, şi alţi deputaţi au semnat, la comanda cuiva, protocolul pentru ca Smirnov să fie eliberat. Trebuia judecat conform legislaţiei pentru toate crimele comise”.

Costaş a scos o carte la 20 de ani de la declanşarea războiului, o carte în limba rusă (de ce nu şi în română?, de ce nu şi în engleză?!), cu o grămadă de documente dintr-o arhivă personală (cele din 1990-1992, de la Interne şi Apărare dispărând – nu mai întreb de ce – fără urmă), dar întrebarea unde e? N-a făcut vâlvă, nu s-a constituit într-un eveniment editorial şi ca atare mediatic. O plachetă mediocră zguduie mai mult, un top purtând semnătura unui general, singurul din imunda tagmă a gradaţilor de la noi cu probitatea măcar de a atinge tema (şi, fireşte, de a spune unor lucruri pe nume), stă undeva stingher şi este evocat tot de autor! Nu-mi dau seama prea bine ce înseamnă 27 de kilograme de documente (un număr ar fi fost mai relevant), dar inaderenţa lui Snegur şi, pe urmă, a lui Lucinschi, alt bunicuţ sfătos de pe la televiziuni în vremea din urmă, la ideea de a înfiinţa în componenţa Academiei un comitet de cercetare a perioadei, e cât se poate de grăitoare. Tipii aveau ceva de ascuns, cum să-şi pună fumigene sub fund?! Humorul penibil e că nici europenizanţii noştri cu ştaif, pelerini pe la porţile cancelariilor, nu s-au dovedit mai breji. Trebuie că războiul din ’92 e o piază a naibii de rea, dacă o refulăm şi azi (sau azi mai cu seamă!). Caz când tabuul se conjugă cu incapacitatea şi ignoranţa: „Tinerii aceştia care au venit la putere nu pricep multe lucruri, dar nici nu doresc să-i asculte pe cei mai în vârstă. Nu cred că ei nu doresc rezolvarea conflictultui, dar ei nu pot, nu cunosc subtilităţile acestui conflict, istoricul, iar în consecinţă nu pot trasa strategii pe termen lung pentru reînregirea ţării”.

Patrimoniul fostului Minister al Apărării din URSS ne-ar fi putut rămâne, ni-l puteam lesne adjudeca, aşa cum au făcut-o celelalte foste „republici-surori”. Patrimoniu însemnând aici, grosso modo, Armata a 14-a. Cine mai ratează ocazii din astea? Generalul spune că „n-am avut atunci o coloană vertebrală”. Mai degrabă minte, fiindcă demnitatea e un corolar al inteligenţei.

 

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

Comentarii