Un corp nou de 1 milion euro, cu 15 laboratoare, la Liceul de Informatică din Iaşi

joi, 26 martie 2015, 02:57
1 MIN
 Un corp nou de 1 milion euro, cu 15 laboratoare, la Liceul de Informatică din Iaşi

Liceul de Informatică va avea un corp nou unde vor funcţiona laboratoare de studiu. Proiectul este finanţat cu fonduri europene şi a fost depus de către Primărie în cadrul Programului Operaţional Regional. Contractul de finanţare a fost semnat în ianuarie 2015, iar termenul de execuţie a lucrărilor este octombrie 2015.

„Proiectul presupune lucrări privind extinderea corpului A a Liceului de Informatică. Lucrările constau în executarea unui corp nou cu regim de înălţime de trei etaje, în care vor funcţiona 15 laboratoare de informatică, biologie, fizică, chimică, cu anexe ale laboratoarelor, cu grupuri sanitare, ascensor, holuri recreaţie şi garderobă elevi”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Sebastian Buraga.

Potrivit acestuia, beneficiarii direcţi ai investiţiei sunt 1.411 elevi. Valoarea proiectului ajunge la aproape 4,7 milioane lei, din care 3,2 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului. Antreprenorul general este SC Construcţii Grup SRL.

 

Comentarii