Victoria noii Românii

Românii au votat cu mintea şi inima, dar mai ales cu gândul la ţara de mâine. De aceea, sunt convins că a fost un vot esenţial pozitiv. Nu mă raliez analiştilor care s-au grăbit să speculeze iarăşi, în nefericita tradiţie fatalistă că a fost doar un vot anti-Ponta şi anti-PSD. Că a avut şi această dimensiune este dincolo de orice dubiu, dar nu asta a prevalat în economia votului. Pe ce mă bazez. Cred că românii au votat un om adevărat şi nu o fantoşă. Au cumpănit şi au decis: nu poţi să votezi un individ imatur, pus pe harţă, superficial şi arogant. Cei care s-au îndoit de maturitatea politică a românilor au serioase motive să-şi revizuiască pseudo-filosofia. Individul Victor Ponta a sfidat bunul simţ, logica şi demnitatea conaţionalilor. S-a comportat ca un papiţoi plin de sine, convins că maşinăria de partid şi nu voinţa autentică a electoratului îl va face preşedinte, a minţit în toate şi, ca orice individ suficient, a premeditat umilirea lui Klaus Iohannis. Şmecheria părea să fi învins la prima confruntare de la Realitatea t.v., care a fost şi o capcană jurnalistică. Nu insist. Reluarea emisiunii ne va convinge de intenţiile ticăloase ale unor jurnalişti de acolo. Dar şmecheria are picioare scurte, ca şi minciuna, deşi Ponta s-a dovedit “maestru” în ambele. De bun simţ, personajul pur şi simplu a uitat, întrucât partidul care l-a crescut şi “i-a dat o şansă”, s-a construit şi rezistat prin minciună şi manipulare. A uitat să-i citească pe istoricii, psihologii şi filosofii “modului românesc al fiinţei”, vorba lui Constantin Noica. Dacă ar fi avut smerenia să-l citească, fie chiar şi să-l plagieze pe Eminescu, ar fi aflat un adevăr esenţial, chiar dacă nu lesne accesibil, anume că poporul pare adormit, fatalist şi resemnat. Pe fond, el cugetă nespectaculos, niciodată în şarade de vorbe goale, ci cu o temeinicie nebănuită de indivizii pripiţi. Poporul a cugetat, a măsurat, după care şi-a spus: băieţandrul ăsta nu e copt la minte pentru aşa o răspundere! Plagiatorul l-a pus la zid pe Iohannis, care părea că nu şi-a făcut temele, cel puţin la prima confruntare. “Păi, tu te comporţi ca profesor atoateştiutor, când n-ai fost în stare să obţii un titlu cinstit?”, şi-a zis, înţelept, românul. Apoi a văzut că “profesorul” Ponta se bâlbâie când vine vorba să recite imnul naţional. “Păi, tu care le ştii pe toate şi mai vrei să ne uneşti, te-ncurci la imn?”, va mai fi cugetat, mucalit, românul. În timpul acesta, neamţul Iohannis ne-a arătat că ştie să cânte corect imnul naţional. După care românii au văzut că şi cel care se pretinde român de viţă veche nu se trage chiar din Burebista. De cealaltă parte, românii au văzut un om aşezat, măsurat în gesturi şi cuvinte, echilibrat. Iar aceste trăsături se regăsesc şi la românii nepervertiţi de comunism ori de politicienii de iarmaroc atât de ieri, cât şi de azi. Am mai spus-o: Iohannis se aseamănă în multe cu ţăranul român autentic. L-au votat orăşenii, cu predilecţie, vor spune unii. Să nu uităm, suntem de neam de ţărani. Deci, l-au votat românii care au găsit în el atributele normalităţii. După Traian Băsescu, pe care nu mă grăbesc să-l judec, dar care a dus polemica politică la paroxism, era nevoie de un alt fel de preşedinte. Iar Ponta era chiar captivul lui Băsescu, prin obsesia lui anti-băsistă, maladivă. Partenerul care i-a oferit muniţie lui Băsescu a devenit caduc. Numai el şi pesediştii nu au putut înţelege această subtilitate psihologică. De aceea, sunt convins că victoria este a tipului uman Iohannis şi a românilor care au aflat în el aşteptările lor corecte şi mature. O subtilă comuniune de gânduri, de aşteptări şi de similitudini s-a pus în mişcare astfel, pentru a identifica soluţia Iohannis. Ce dacă e neamţ, protestant şi nu turuie vorbe fără sens, precum dâmboviţenii politicii noastre? România are nevoie de o nouă şi bună tocmeală, nu de palavragii. Românii au înţeles foarte bine aceasta, nu şi pesediştii. Încă o dată, România temeinică a câştigat împotriva improvizaţiei şi a şmecheriei. Dacă ar fi stăruit puţin asupra înţelesurilor adânci ale istoriei noastre – e drept, aceasta e o carte cu şapte peceţi pentru dânşii -, ar fi înţeles că poporul nu e o gloată pe care o ademeneşti cu daruri de ajun. Spre cinstea lor – iar aceasta e dovadă certă de maturitate -, românii nu s-au lăsat cumpăraţi.

Noua Românie este pe cale să înceapă a se edifica. Ea nu vine din neant, ci din România adâncă şi perenă. Să nu căutăm aiurea semnele normalităţii, întrucât ele vin chiar din lăuntru. Această Românie a dat un semnal major, pe care politicienii au obligaţia să-l înţeleagă. Ea ne-a spus că vrea să rupă cu România învârtiţilor, a generaţiei lui Ion Iliescu şi a hoţiei. Într-un cuvânt, a PSD-ului. De azi, avem datoria să luăm în serios această Românie. Doamne ajută!

Mihai Dorin este istoric şi publicist