Vrei la facultate, apoi să te întorci profesor în sat? Primeşti bursă toată studenţia!

joi, 23 martie 2017, 02:50
3 MIN
 Vrei la facultate, apoi să te întorci profesor în sat? Primeşti bursă toată studenţia!

Ministerul Educaţiei vrea să implementeze un proiect mai vechi, prin care încurajează tinerii de la ţară să se reîntoarcă în sat

Universităţile din Iaşi au început să pună în aplicare noua legsilaţie a Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la acordarea burselor. În aceasta se regăseşte însă un capitol interesant: burse de aproape 600 de lei pentru studenţii care vin din mediul rural, şi care au o metodologie de acordare în doi paşi. Studentul semnează un protocol cu universitatea şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin care se angajează să urmeze modulele psihopedagogice în timpul facultăţii.

Apoi, la finalizarea studiilor de învăţământ superior, contractul semnat în angajează să meargă să predea în localităţile de provenienţă din mediul rural pentru o durată egală cu cea în care a primit bursa. Reprezentanţii UAIC spun că aceasta este o oportunitate pentru tineri de a primi o bursă în plus care să îi atragă către studii, mai ales în contextul în care există statistici care arată că procentul tinerilor din mediul rural care ajungă să urmeze studii superioare este mai mic de 5%.

„Eu cred că este o măsură binevenită de susţinere socială a unor tineri cu posiblităţi, dar fără mijloace materiale, care ar putea să fie valorizaţi în sensul acesta, de a întoarce beneficiul pe care l-au primit la un moment dat prin întoarcerea în comunitatea de bază de care aparţin. Este o soluţie, dar nu una pe termen lung, când trebuie structurate strategii mai inteligente“, a declarat prof.dr. Constantin Cucoş, specialist în învăţământul preuniversitar şi directorul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic de la Universitatea „Al.I. Cuza“. Ideea aceasta nu a fost gândită însă până la capăt de legiuitori – dacă vor veni cinci studenţi la Litere din aceeaşi localitate nu se vor putea întoarce toţi cinci să predea română şi limbi străine. „Trebuie o infrastructură, anumite proceduri de instalare pe post sau de ocupare a unui post în învăţământ. Toate aceste proceduri nu sunt încă agregate, compatibilizate – trebuie o viziune mai largă şi pe termen lung“, a adăugat prof.dr. Constantin Cucoş.

Conform cifrelor obţinute de către „Ziarul de Iaşi“, până în prezent, procentul tinerilor care provin din mediul rural la universităţile ieşene este, în general, de sub 30%. La Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“, spre exemplu, doar 27% dintre studenţi provin din mediul rural, în condiţiile în care inclusiv comunele considerate a fi bogate din jurul Iaşului intră la aceeaşi categorie. În cazul Universităţii „Al.I. Cuza“, procentul este de 29%, aproximativ 6.100 de studenţi, în condiţiile  în care 14% dintre aceştia  nu au completat  domiciliul de reşedinţă pe fişele de înscriere.
 
 

  

Comentarii