De Business

Punem punctul pe știi

Zeci de kilograme de carne expirată au fost confiscate de autorităţi

luni, 27 februarie 2017, 02:50
2 MIN
 Zeci de kilograme de carne expirată au fost confiscate de autorităţi

Zeci de kilograme de carne expirată şi sute de pachete de ţigări de contrabandă este bilanţul unei razii de doar câteva ore a Poliţiei într-una din cele mai tranzitate pieţe agroalimentare din municipiul Iaşi. 

Acţiunea a avut loc la finele săptămânii trecute, pe 25 februarie, între orele 8:30-12:00, în scopul verificării unităţilor de alimentaţie publică, dar şi pentru combaterea faptelor de comerţ ilicit, a celor comise cu violenţă şi a evenimentelor rutiere, au precizat, în comunicat, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Potrivit centralizării autorităţilor, au fost controlate 67 de societăţi comerciale, fiind legitimate 114 persoane. Cu prilejul aceleiaşi razii, oamenii legii au verificat şi 38 de autoturisme din zonă. Ca urmare a neregulilor descoperite la faţa locului au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 86.000 lei.

„Au fost constatate patru infracţiuni de contrabandă cu tutun. Au fost confiscate 44,7 kilograme de carne de pasăre, cu termenul de valabilitate expirat, 20 de litri de vin şi şase litri de alcool etilic. De asemenea, au mai fost confiscate peste 4.000 de ţigarete, susceptibile a proveni din contrabandă. Au fost depistaţi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 50 de ani, toţi din municipiul Iaşi, asupra cărora s-au găsit 200 de pachete de ţigări, cu marcaje de Republica Moldova, în valoare 3.400 lei. Pe numele acestora s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, au precizat în scris reprezentanţii Poliţiei.

Aproape o treime din carnea de pasăre cu termenul de valabilitate expirat a fost depistată la o singură societate comercială, reprezentanţii acesteia fiind amendaţi pe loc cu 20.000 lei. La verificări au mai luat parte reprezentanţi ai Jandarmeriei şi inspectori de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Poliţiştii au descoperit nereguli în acest weekend nu doar în municipiul reşedinţă de judeţ, ci şi în pieţele şi târgurile din vecinătatea Paşcaniului. Pe 24 februarie, 57 de poliţişti au controlat două pieţe şi două târguri, trecând pragul la 39 de patroni. 100 de amenzi au fost împărţite în cadrul acestei acţiuni, cuantumul total al amenzilor fiind de circa 29.000 lei. „Au fost soluţionate patru dosare penale cu autori necunoscuţi. A fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 lei un bărbat de 36 ani, din judeţul Neamţ, care transporta cu un autoturism 4,95 metri cubi de cherestea, fără a deţine documente de provenienţă. Cheresteaua, în valoare de 1.750 lei, a fost ridicată”, a transmis IPJ în document. 

Comentarii