Zilele verii sunt numărate!

luni, 24 august 2015, 07:25
4 MIN
 Zilele verii sunt numărate!

* E final de august, final de vară, aşadar românii încearcă să îmbine în mod plăcut ultimele zile de concediu cu primele zile de ploaie. Avem ştiri diverse, din toate colţurile ţării:

* Din cauza ploilor, în locul partidei de fotbal dintre "Consumatori United" şi "Real Bugetari" s-a desfăşurat un meci de polo, până când un necunoscut a aruncat în apă ţipari, care i-au ciupit pe jucători. / În locul peştelui din sticlă aflat pe televizor seara, la culcare, Maricel Gămălie a găsit dimineaţa un broscoi viu, adus de ape. Peştele de sticlă a fost şi el găsit după două zile în aval, în gospodăria domnului Ilie Arici. Miop, el l-a pus la fiert, crezând că e peşte-peşte, cu gând să facă borş. Peştele din sticlă fierbe şi azi. / În locul pupezei, copilul Ionel (enervat că nici în vacanţă nu poate dormi dimineaţa) a găsit în scorbura teiului o ştiucă de patru kilograme, a dus-o acasă, iar mama lui a gătit-o cu mămăligă şi mujdei. / În locul teiului, un ieşean a găsit un salcâm japonez şi a fost mulţumit, fiindcă nu suportă mierea de tei, ci preferă de salcâm. / În locul stânei, ciobănaşii Moldoveanu Petronel, Vrânceanu Cerasel şi Ungureanu Stamate au găsit, dimineaţa, delfini care săreau prin apa de pe păşune. Şi ei au fost mulţumiţi, fiindcă tocmai aflaseră din ziar că delfinii au o inteligenţă superioară, în vreme ce oile sunt cam proaste.

* Într-o altă ordine de idei, că tot am pomenit despre finalul perioadei de concedii, amintim că şi acum sfârşitul sezonului estival e caracterizat de înmulţirea ofertelor pe site-urile de vânzări. Produsele sunt, ca în fiecare an, aceleaşi: "Prosoape de corp şi faţă", "Avantajos, vând uscător păr, halate de baie, cearşaf, feţe pernă" ori "Farfurii, pahare vin şi apă, ceşti cafea, scrumiere". Tot ca în fiecare an, hotelierii şi proprietarii de pensiuni încearcă în zadar să afle cine sunt vânzătorii, ca să-şi recupereze paguba.

* Mulţi români se află acum la mare sau la munte, prin diverse programe sociale; inspectorii care au vrut să se convingă cu ochii lor că vorba veche "Aşa bani, aşa distracţie!" nu e una în vânt au descoperit neajunsuri… La numeroase cabane, climatizarea s-a dovedit nu tocmai corespunzătoare: aerul este condiţionat doar de deschiderea geamurilor; aşa se face curent, care învârte ventilatoarele din camere! / La baia de aburi turcească a hotelului "Baiazid" realitatea s-a dovedit a fi niţel diferită: "baie turcească" înseamnă, de fapt, WC-uri turceşti, cu tălpi, "baie de aburi" înseamnă că ies aburi din ţevile sparte, iar numele "Baiazid" vine de la faptul că în baie se vede zidul, fiind căzută tencuiala. / Conform site-ului, cabana "Trei Veveriţe" se află pe malul unui râu numit de localnici "Frigider", ideal pentru petrecerea zilelor caniculare. Inspectorii au descoperit că, de fapt, râul fusese poreclit aşa din cauza frigiderelor vechi aruncate în apă de localnici şi că, la fel de bine, putea fi numit şi "Aragaz" ori "Dacia 1100".

* Românii aflaţi în concediu profită de ultimele zile libere, înainte de întoarcerea în sânul civilizaţiei. Pandele Povârniş, ajuns pe litoral, s-a scufundat cu ochelarii şi tubul de respirat aproape de mal şi a ieşit la suprafaţă fericit că şi-a găsit cheia de la cameră, care îi căzuse din slip cu o zi în urmă. S-a scufundat încă o dată şi a adus o navetă cu beri lăsate la răcit de altcineva. / Şi Gelu Epure s-a scufundat în fiecare pe zi, aşadar, în fiecare seară, soţia a gătit tot ce a adus el din adânc, de la guvizi şi scoici, la crabi şi meduze (care merg cu mujdei, ca piftia). Recent, el s-a lăudat că a prins o sirenă; salvamarii bănuiesc că ar fi turista înecată cu trei zile în urmă. / Copilul Nelu Viespe şi-a bătut la cap părinţii să-i cumpere ochelari de scufundare şi tub de respirat "să vadă vietăţile acvatice în mediul lor de viaţă şi să ia note bune la şcoală". Tatăl i-a făcut un tub dintr-o ţeavă de scurgere veche, iar mama i-a dat ochelarii de vedere ai bunicii, legaţi cu elastic la spate…

 

Comentarii