De Business

Punem punctul pe știi

Europa se rupe in doua

luni, 31 octombrie 2011, 10:54
2 MIN
 Europa se rupe in doua

Directorul Centrului pentru Reforma Europeana, Charles Grant a declarat pentru BBC ca  o schimbare fundamentala in functionarea Eurozonei s-a observat deja la summitul de saptamana trecuta. "Europa se schimba. De acum vor fi doua cluburi: clubul euro care are propriile reguli si institutii si restul Uniunii Europene", a spus Charles Grant.

Saptamana trecuta, la summitul european, reprezentantii Marii Britanii, Irlandei, Poloniei, Suediei si cei ai Romaniei nu au fost prezenti decat la dineul oficial si nu au participat la discutiile ce au avut loc in cursul noptii cand au fost luate deciziile cu adevarat importante.

Premierul britanic David Cameron si presedintele francez Nicolas Sarkozy au avut un schimb dur de replici in legatura cu implicarea Marii Britanii in discutiile consacrate crizei din Zona euro. Sarkozy a spus ca la discutiile finale, de miercuri, ar trebui sa participe numai tarile care au aderat la moneda unica europeana, in timp ce Cameron a cerut ca toti liderii UE sa fie prezenti, pentru ca vor fi dezbatute subiecte care i-ar putea afecta.

49% dintre britanici ar vota pentru iesirea din UE, fata de 19% acum 10 ani

Potrivit unui sondaj The Guardian/ICM, 70% dintre britanici vor un referendum care sa stabileasca daca Regatul Unite mai ramane sau nu in Uniunea Europeana.

Sodajul mai arata ca 49% dintre repondenti ar alege renuntarea la UE, in timp ce 40% isi doresc ca apartenenta la piata comuna sa fie pastrata. Cotidianul britanic aduce aminte cat de mult s-au schimbat lucrurile fata de anul 2001, cand doar 19% dintre insulari doreau ca Regatul sa iasa din UE, fata de 68% care se declarau pro-europeni.

Josef Janning, director de studii la Centrul de Politici Europene de la Bruxelles vede o "prapastie din ce in ce mai mare" intre cele 17 tari din Zona Euro si restul tarilor.

Liderii europeni au decis organizarea unor summituri de cel putin doua ori pe an. Intalnirile nu vor avea loc neaparat cand se reunesc cele 27 de tari. Sansele ca una din cele 10 tari din afara eurozonei sa intre in clubul"exclusivist" devin din ce in ce mai mici.

Tarile din afara Zonei Euro sunt ingrijorate de perspectiva unei Europe scindate. Fredrik Langdal, de la institutul Suedez pentru Politici Europene, se teme ca problemele care afecteaza toate tarile din Uniunea Europeana vor fi decise de Zona Euro. (Money.ro)

Comentarii