De Business

Punem punctul pe știi

Fibresin cere in instanta 3.000 mp din fostul Terom

duminică, 21 iunie 2009, 16:22
2 MIN
 Fibresin cere in instanta 3.000 mp din fostul Terom

Reprezentantii SC ICIT Fibresin SA au dat in judecata firma Terom SA, reprezentat de Casa de Insolventa Moldova, cerindu-le magistratilor sa constate ca o bucata din fostul combinat le apartine. Disputa, ce se afla pe rolul Tribunalului Iasi, se refera la o suprafata de teren de aproape 3.000 de metri patrati.

Conform reclamantilor, pe 5 august 1991 a fost infiintata SC ICIT Fibresin SA Iasi, avind in posesie citeva imobile in cadrul Terom SA, respectiv cladirea corp laborator, depozitul de materii prime si auxiliare, cladirea statie pilot textil – aflata in perimetrul Sectiei Fibra-Folie – si cea care a activat ca statie pilot chimic.

"Initial, ICIT Fibresin a activat ca parte a Terom, inca din 1969, sub denumirea de Sectie de Cercetare. Noi am facut o serie de investitii acolo si, mai mult, am achitat impozite pe cladirile respective inca din 1992, conform declaratiilor fiscale si balantelor de verificare", a aratat Petrica Dumitriu, directorul SC ICIT Fibresin SA in cererea inaintata judecatorilor.

Acesta a precizat ca, odata cu infiintarea ICIT Fibresin SA, firma a preluat patrimoniul fostei sectii de cercetare. "In 1997, ICIT Fibresin a incheiat un protocol de partajare a terenului cu Terom SA, fiind trecute in acel act cladirile ce ii apartin. Am efectuat numeroase demersuri pentru a obtine proprietatea asupra cladirilor respective cu Terom SA si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si, din corespondenta purtata cu reprezentantii celor doua institutii reiese clar faptul ca este recunoscut dreptul nostru. Mai mult, pe 5 iulie 2006, printr-un act notarial, am cumparat de la Terom o suprafata de teren pe care se afla cladirile in cauza, un teren aferent imobilelor deja aflate in proprietatea noastra", a precizat Dumitriu in acelasi document.

Reclamantul sustine ca a achizitionat suprafata de 1.648 mp printr-un contract semnat de fostul sef al combinatului Terom, Mihai Orzan, platind suma de 178.238 de lei. Directorul ICIT Fibresin SA a mentionat ca, desi a facut demersuri la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, acesta a fost indrumat la instanta pentru a obtine o sentinta favorabila, pentru a putea intabula imobilele respective.

Initial, reclamantii au depus actiunea la Judecatoria Iasi, insa magistratii au constatat ca valoarea imobilelor respective depaseste suma de 500.000 de lei, ajungind la aproximativ 926.000 de lei, motiv pentru care si-au declinat competenta de solutionare a litigiului in favoarea Tribunalului Judetean. Primul termen al acestui dosar a fost stabilit pentru data de 14 septembrie 2009.

Comentarii