De Business

Punem punctul pe știi

Firma obligata sa reconstruiasca o casa pe care o darimase

Subtitlu

duminică, 20 august 2006, 19:50
2 MIN
 Firma obligata sa reconstruiasca o casa pe care o darimase

Unul dintre cei mai mari investitori in imobiliare de la Iasi sta de o luna si jumatate cu casa trintita la pamint. Ioan Zapodeanu sustine ca nici pina la ora actuala imobilul din incinta fabricii de bere din Pacurari, care i-a fost darimat de societatea Socomind din Onesti, nu i-a fost ridicat la loc. Aceasta in conditiile in care Primaria Iasi a dispus firmei bacauane refacerea constructiei in urma cu peste 30 de zile. „Casa, proprietate personala a fost demolata, fara nici un motiv, la inceputul lunii iulie. Desi firma Socomind a avut termen la dispozitie sa aduca cladirea la forma initiala pina pe 15 august, n-a miscat un pai pina in acest moment. Maldarele de resturi de constructie sint si acum ca in urma cu o luna jumatate“, a declarat negru de suparare Ioan Zapodeanu. Acesta sustine ca nu cunoaste motivele pentru care societatea Socomind Onesti ar fi procedat la demolarea locuintei, dar admite faptul ca se afla in litigiu cu aceeasi firma de mai bine de un an pentru circa jumatate din terenul fabricii de bere. „Eu nu pot sa fac nici o tranzactie acolo si din aceasta cauza pierd bani. Ori mie nu-mi convine lucrul asta“, a dezvaluit Zapodeanu motivul nemultumirii sale.
Reprezentantii municipalitatii iesene sustin insa ca problema omului de afaceri se va rezolva, insa nu asa curind. „Din cite stiu eu, societatea Socomind a depus contestatie la procesul verbal de constatare intocmit de noi. In acest caz, urmeaza faza a doua a procesului“, a specificat Daniel Todirica, inspector sef Serviciu Control Urbanism in cadrul Primariei Iasi. Acesta a adaugat ca juristii municipalitatii urmeaza sa dea in judecata societatea bacauana. „Vom inainta referat in instanta pentru a obliga firma in cauza sa aduca la indeplinire masurile dispuse“, a mai precizat Todirica. Pentru faptul ca a distrus imobilul lui Zapodeanu fara a avea autorizatie de demolare, societatea bacauana a fost amendata cu 30 milioane lei vechi. „Autorizatia pe care o aveau dumnealor (n.r. – Socomind) nu era pentru imobilul C3 identificat pe planul de situatie a imobilului din strada Pacurari nr. 95, ci pentru o alta suprafata de teren din curtea fabricii“, a explicat inspectorul sef de la Urbanism.
Administratorul Socomind Onesti, Gheorghe Spinu, nu a putut fi gasit pina la inchiderea editiei pentru a-si exprima punctul de vedere, in ciuda insistentelor telefonice. „Imi pare rau, dar domnul Spinu nu este in firma. Lasati un numar de telefon si va vom suna. Mobilul dumnealui nu am voie sa vi-l spun“, ne-a transmis secretara de la Socomind. Zapodeanu sustine ca a facut plingere penala impotriva firmei bacauane prin care cere despagubiri in valoare de peste 12 miliarde lei vechi.

Comentarii