De Business

Punem punctul pe știi

Fiscul scoate sediul Fortus la licitatie

marți, 13 septembrie 2005, 23:00
3 MIN
 Fiscul scoate sediul Fortus la licitatie

Conducerea societatii Fortus va trebui sa-si caute un alt sediul. Pavilionul central a fost scos la vinzare de Fisc in contul datoriilor pe care firma ieseana la are la bugetul de stat. Aceeasi soarta o are si turnatoria de otel lingouri mari. Administratia Fiscala a pus sechestru si pe alte 10 hale si cladiri de la Fortus care urmeaza a fi valorificate prin vinzare. Licitatia pentru cele doua obiective va avea loc peste o saptamina. Prefectul Radu Prisecaru a sustinut ca AVAS i-a in considerare si varianta rezilierii contractul de privatizare.
Mitropolia era intersata de sediul combinatului
Fortus este pe punctul de a-si pierde sediul administrativ. Cel care va oferi cel putin 113,9 miliarde de lei vechi va deveni proprietarul unei cladiri de opt etaje si a unei parcari de peste 10.620 de metri patrati. Aceasta este oferta prezentata de Fiscul iesean in anuntul de vinzare prin licitatie. „La momentul construirii lui, pavilionul administrativ trebuia sa adaposteasca aproximativ 1.000 de angajati. Acum isi desfasoara activitatea aici vreo 60 de salariati. Costurile cu intretinerea sint foarte mari asa ca vinzarea cladirii nu reprezinta o problema pentru firma. Avem destule spatii unde putem muta serviciile administrative”, a declarat Vasile Plugaru, directorul general al Fortus. Metalexportimport, actionarul majoritar de la firma ieseana, a aflat cu stupoare ca ar putea pierde o parte din activele unitatii. „Sinteti primii care imi dati aceasta veste. Eram in negocieri avansate cu conducerea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru gasirea unei solutii de redresare a firmei. Am fost asigurat de mai multi parlamentari ca vom fi sprijiniti in actiunile noastre. Nu pot decit sa fiu surprins de reactia institutiei”, a sustinut Florian Nichita, directorul general al Metalexportimport. De sediul Fortus s-a aratat interesata Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Mai mult chiar actionarul majoritar al combinatului intentiona la inceputul anului sa vinda sediul, dar Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului nu a aprobat tranzactia.
Pe turnatoria de otel Fiscul cere 90,1 miliarde
La pachet cu sediul administrativ, Fiscul a scos la vinzare si turnatoria de otel, „hala turnatorie lingorui mari”. „Este vorba despre o hala care a functionat prea putin ca sa ne ridice probleme vinzarea ei. Nu este vorba despre hala turnatoriei fonta pentru care sintem in discutie avansate de preluare cu concernul german «Gildemeister»”, a precizat directorul Plugaru. Pretul de pornire a licitatiei, anuntat de Fisc, este de 90,11 miliarde de lei vechi. Pe linga cladire, este scos la vinzare si terenul in suprafata de aproape 7.000 de metri patrati. „90 de miliarde inseamna undeva la 3 milioane de dolari. Este un pret destul de bun. Cind am preluat Fortus, firma avea bunurile gajate la banca pentru o linie de credit de 2 milioane de dolari. Am incercat de nenumarate ori sa scapam de aceasta datorie pentru a putea solicita un credit de productie. Puneam o hala de 4 miliaone de dolari gaj si aveam cam 2 milioane de dolari credit. Nu am avut succes, dar acum vad ca statul poate orice”, a mentionat Florian Nichita. Datoriile totale ale Fortus catre bugetul consolidat de stat, conform datelor prezentate pe site-ul ministerului de Finante, la data de 31 amrtie 2005, se cifrau la peste 729 de miliarde de lei vechi. „O parte din datorii sint «istorice», dinainte de privatizare. Vreo 300 de miliarde de lei au fost acumulate din momentul preluarii de catre noi a firmei iesene. Metalexportimport are de incasat de la statul roman 1.000 de miliarde de lei vechi. Am incercat ca macar 300 de miliarde de lei sa ne fie compensata cu o parte din creanta statului, dar fara succes. In timp, s-au acumulat penalitati si datoria a crescut. Acum, Fortus este executata silit in conditiile in care statul datoreaza actionarului majoritar o suma foarte mare de bani. Mi se pare incredibil”, a spus Florina Nichita. Fiscul a mai pus sechestru pe alte 10 hale si cladiri ale Fortus, urmind ca in scurt timp si acstea sa fie scoase la vinzare. (Vasile MIRON)

Comentarii