De Business

Punem punctul pe știi

Franks: Nu sfatuim BNR sa reduca ratele rezervelor minime constituite de banci

miercuri, 21 decembrie 2011, 15:04
2 MIN
 Franks: Nu sfatuim BNR sa reduca ratele rezervelor minime constituite de banci

"In ceea ce priveste rata rezervelor minime obligatorii, sfatuim banca centrala sa nu le reduca acum. De ce? Pentru ca acele rezerve minimme obligatorii asigura unul dintre cele mai importante buffere impotriva unor viitoare probleme in sistemul financiar", a spus Franks.

BNR a redus in luna noiembrie, pentru prima data in ultimul an si jumatate, rata dobanzii de politica monetara, cu 0,25 puncte procentuale, la 6%, insa a mentinut la nivelurile actuale ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Pentru pasivele cu scadenta reziduala mai mica de doi ani la finele perioadei de observare, rata rezervelor minime obligatorii este de 15% la lei si 20% la valuta.

Mai multi analisti contactati de MEDIAFAX se asteapta pentru perioada urmatoare la continuarea relaxarii politicii monetare de catre BNR, inclusiv prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii.

Urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie al BNR pe probleme de politica monetara va avea loc in data de 5 ianuarie 2012.

FMI a aprobat luni, al treilea raport de evaluare a implementarii programului economic si fiscal convenit in cadrul acordului cu Romania si a pus la dispozitia Romaniei o noua transa, echivalenta cu 430 milioane Drepturi Speciale de Tragere (507 milioane euro). Suma totala disponibila pentru Romania a urcat, astfel, la 1,35 miliarde Drepturi Special de Tragere (echivalentul a 1,6 miliarde euro).

In luna martie a acestui an, autoritatile de la Bucuresti au decis sa prelungeasca intelegerea cu FMI printr-un acord de tip preventiv in valoare de circa 3,5 miliarde de euro. Acordul cu FMI este insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala. (Mediafax)

Comentarii