Asezati-va linistiti la locurile voastre!

vineri, 17 decembrie 2010, 18:41
3 MIN
 Asezati-va linistiti la locurile voastre!

Odata cu eliminarea echipei Steaua din Liga Europa s-a incheiat si acest sezon al cluburilor romanesti in Europa, unul mai prost decit cel trecut, in care am avut o echipa in "primavara europeana" (Unirea Urziceni) si patru in grupele Ligii Europa. Sezonul urmator va fi ultimul in care Romania va mai beneficia de boieria de acum, cu o echipa calificata direct in grupele Ligii Campionilor si cu alte patru in cea de-a doua competitie europeana intercluburi. Aceasta deoarece se "rade" cu lama din clasamentul "cincinalului" prodigiosul sezon 2005-2006, iar, din 2012, echipa campioana va juca tururi preliminarii in Liga Campionilor, iar numarul echipelor din Europa League va scadea.

Exista si factori obiectivi care contribuie la acest declin, fiindca, daca analizam mai atent, prezenta unei echipe direct in grupele ligii mari numai boierie nu poate fi numita. Este adevarat, este o onoare si o placere sa primesti la Cluj sau la Bucuresti echipe precum Chelsea, Bayern sau Real Madrid, insa punctele pentru clasamentul UEFA nu se prea inghesuie in desagi. Pe de alta parte, numarul mare de echipe inscrise in competitii sporeste numitorul raportului care produce coeficientul si face ca o victorie de prestigiu sa nu se reflecte in prea mare masura. In Liga Europa este ceva mai usor, prin prisma valorica a adversarilor, insa, pe de alta parte, grupele sint mult mai dure fiindca, spre deosebire de Liga Campionilor, locul III nu duce nicaieri. De aceea, caderea fotbalului romanesc in Europa era intrucitva previzibila, iar alde Beckenbauer si Rummenigge s-au speriat degeaba atunci cind Romania depasea, la un moment dat, Germania in clasamentul UEFA. Kaiserii din Bavaria pot sa fie multumiti: romanii se aseaza, linistiti, la locurile lor.  In compensatie, se mai observa si prin curtile vecinilor ca Romania inca mai sufla prin grupele astea. Daca ne uitam la "performantele" bulgarilor, sirbilor sau slovacilor, patru puncte in C1 obtinute de CFR Cluj si sase realizate de Steaua in C2 reprezinta ceva. Insa daca ne comparam cu "Eurofantasticii" de acum un cincinal, simtim, inevitabil, o unda de regret.

A conchide ca doar factorii externi sint de vina pentru caderea echipelor romanesti este o greseala. Faptul ca Steaua a fost cel mai aproape de "primavara europeana" induce un paradox, in conditiile in care evolutia echipei din Ghencea in campionat a fost dezamagitoare, iar omniscientul Gigi Becali a schimbat antrenori pe banda rulanta. Nici conducatorii CFR Cluj nu sint prea departe de marele patron mioritic, pentru ca la noi nu exista rabdare si incredere pentru a se construi echipe performante. Campionatul nostru pare a fi unul dintre cele mai palpitante din Europa, dar dramatismul nu poate inlocui valoarea. Echipele se ingramadesc in fruntea clasamentului nu fiindca acelea mici au ajuns la valoarea granzilor, ci tocmai fiindca granzii sint in mizerie. Liga I este o mina de aur pentru agentiile de pariuri, insa competitia este extrem de modesta. Jucatorii se schimba de la o jumatate de sezon la altul, de antrenori nu mai spunem, cluburile produc putine talente (care se pierd si alea), jucatorii straini, ieftini si putin valorosI, abunda si – colac peste pupaza – recesiunea isi spune si ea cuvintul taman acolo unde nu trebuie. Unirea Urziceni este exemplul cel mai trist.

Paradoxal, reducerea numarului de echipe romanesti in Cupele Europene nu este cel mai rau lucru posibil care i se intimpla fotbalului romanesc. Peste un an si jumatate, campioana Romaniei nu va mai fi direct in grupe, dar va avea un traseu mai usor in fazele preliminarii, numitorul fractiei va scadea, iar echipele romanesti vor fi mai aproape de adversari din Macedonia si Liechtenstein, decit de Barcelona sau Inter. Odata cu aceasta reducere numerica, lupta in campionat va fi mai putin dura, iar conducatorii de cluburi vor avea mai multe motive de a demara proiecte pe termen lung. Coeficientul Romaniei pe urmatorii 5-7 ani are sanse mari sa creasca, probabil nu foarte mult. Important este ca, atunci cind vom mai avea sansa (sau nesansa) din ultimii ani, sa fim mai bine pregatiti pentru marile batalii.

Comentarii