Banul public al nimanui

Pentru o buna parte a opiniei publice, afacerea "Adrian Costea" a fost deja clasata: un scandal politic si basta. Faptul ca ar putea fi vorba despre sute de milioane de dolari din banul public folositi in interes personal sau de partid paleste in ochii multora in fata aversiunii pe care acestia o au fata de tot ce tine de politica. Din motive care scapa multora, aici s-au amestecat doua planuri complet diferite: politica si statul. Aversiunea fata de clasa politica dintr-un anumit moment poate fi inteleasa. Lipsa respectul pentru stat este insa mai greu de priceput, cita vreme a respecta statul si regulile acestuia inseamna, in fond, a te respecta in primul rind pe tine.
Din punct de vedere juridic, scandalul "Costea" este la fel cu oricare tip de frauda. O firma a cetateanului francez Adrian Costea primeste 58 de milioane de dolari – o suma aproape egala cu banii alocati de la bugetul pe anul 2000 pentru marirea salariilor cadrelor didactice – pentru a tipari un album despre Romania, in 97.000 de exemplare. In anchetele preliminare, francezii constata ca sume importante din acesti bani au fost cheltuite in cu totul alte scopuri: unii au fost virati in contul personal al unor cetateni romani, printre care si seful campaniei PDSR din 1996, Viorel Hrebenciuc, altii au fost folositi pentru construirea unei vile in Franta a sotilor Costea, iar cu alte sume se plateau constant sejururi scumpe la Paris pentru apropiatii lui Ion Iliescu, printre care Adrian Nastase si sotia, Iosif Boda, Mircea Cosea, Teodor Melescanu.
Trecem peste alte ilegalitati pentru care, in mod normal, se sta dupa gratii, cum ar fi semnarea contractului de catre Hrebenciuc desi acesta nu mai era secretar general al Guvernului de mai bine de doua luni, sau semnarea unui act aditional cu o firma a carei infiintare a avut loc abia dupa o luna de zile. Sa reamintim ca, in baza acestor semnaturi, se eliberau sume imense de bani publici. Adica bani adunati de stat din impozitele si taxele populatiei, cu care acum se acopera gaurile lasate la Bancorex de conducerea acestei banci.
Orice cetatean are dreptul sa se revolte sau nu daca cei pe care i-a ales, sau altii numiti de acestia, gestioneaza prost contributia lui la stat, adica acea institutie la care el contribuie tocmai pentru ca aceasta sa-i asigure securitatea si libertatile fundamentale. Insa cind este vorba despre incalcarea legii, cum este folosirea banilor publici in interes personal, aici nu mai are importanta daca cineva se revolta sau nu. Aici trebuie sa actioneze legea. Ori, pentru respectul legii, a nu te revolta este suspect.
Multi romani inca nu realizeaza gravitatea unei afaceri ilegale cu bani publici. La nivelul de intelegere al multora, probabil este mai grav faptul ca un parlamentar sau un inalt magistrat poate fi suspectat ca a spus un neadevar, decit ca cineva a facut o afacere ilegala pe bani publici. De altfel, modul de abordare a subiectului Costea de catre unele cotidiane de la Bucuresti, foarte atente la perceptia populara, denota aceasta afirmatie.
Care este cauza? Probabil inca platim tribut perceptiei dinainte de 1989, cind statul era vazut ca un inamic, care trebuie furat, caci banii statului sint "ai sai", nu "si ai mei". PDSR, spre ai carui membri de vaza merg firele afacerii "Costea", dovedeste din plin ca se raporteaza si mizeaza pe aceiasi cetateni indolenti fata de banul public. Liderii acestui partid nu se obosesc sa nege cu argumente acuzatiile aduse de anchetatorii francezi, ci consuma energii inzecite pentru a aminti mereu ca actuala putere ar trebui sa se ocupe de "adevaratele probleme ale tarii".
Care sint aceste "adevarate probleme"? Fireste, nivelul scazut de trai este o problema grava. Dar aceasta nu inseamna ca tot restul trebuie ignorat. Daca admitem incalcarea crasa a legii si jongleriile pe bani publici, degeaba mai vorbim de ridicarea nivelului de trai, pentru ca multi din banii care s-ar aduna la buget pentru acest lucru se vor duce in cu totul alta parte. Iar nivelul de trai va ramine, in cel mai fericit caz, tot acolo.
Din pacate, la noi, aprecierea despre o fapta pur penala, daca priveste un oficial inalt sau un functionar important, este automat asociata politic. Teoretic, votul politic inseamna investirea increderii alegatorului in cineva anume, despre care crede ca-i va administra mai bine contributia la buget. Practic insa, lipsa de experienta democratica a romanilor lasa inca loc de manifestare unor cu totul alte tipuri de acordare a increderii. Cita vreme nu vom reusi sa facem distinctia necesara, probabil ca degeaba mai mergem sa votam. Asteptarile ne vor fi oricum inselate, indiferent cui dam votul. (Claudiu RAUS)