Europa va intra in NATO

Razboiul din Kosovo a facut rizibile pretentiile membrilor europeni ai NATO de a constitui un pol puternic, semiautonom al NATO si un jucator de sine statator pe scena internationala in domeniul secutitatii. Analize discrete dar eficiente facute dupa sfirsitul conflictului au aratat ca "psihologic, politic si militar, NATO nu este pregatit pentru secolul urmator" (The Times). NATO ca alianta a insemnat atit de mult SUA incit fie cuvintul "alianta" nu defineste NATO, fie NATO este o alianta foarte precara, cel putn militar.
Statele Unite au asigurat 80% din puterea de foc in aer. In timp ce aliatilor europeni le-au lipsit sau nu le-a functionat o intreaga gama de arme de la avioane de recunoastere pina la bombe inteligente si chiar bombardiere. Pregatirea armatelor europene, in frunte cu cea germana si mai putin cea britanica, pentru o invazie terestra ar fi necesitat luni. Evitarea afisarii acestei slabiciuni a fost baza opozitiei incapatinate a continentalilor fata de o invazie terestra, sustinuta de Londra si luata in calcul de Washington. Dupa The Times, au existat "puncte cheie" in care fortele europene nu au fost inter-operabile in cadrul NATO, iar lipsa de capacitate aeriana de transport strategic, pastrind proportiile, confera trupelor din Europa "o mobilitate apropiata cu cea din 1914".
Intr-o abordare realista – cum va fi fiind cea a strategilor NATO, razboiul din Kosovo a fost o joaca. Dat raportul zdrobitor de forte in favoarea nord-atlanticilor, militar, el a fost de fapt departe de a fi un succes. Nici macar la ora aceasta, dupa ce au tot zgiriat pe fundul butoiului, aliatii, mai putin SUA si UK nu au reusit sa trimita jumatate din militarii promisi pentru KFOR in Kosovo. Planificarea se face insa pentru razboaie care ar putea sa arate cu totul altfel, oricit de neclasice ar fi ele.
Reformarea militara a NATO va insemna in realitate reformarea profunda a armatelor si filosofiilor de aparare ale statelor europene. Inainte de a avea o identitate de aparare proprie, europenii trebuie sa ajunga cel putin la nivelul american si sa-si poata vorbi prin statie. Initiativa de aparare europeana anglo-franceza, lansata anul trecut la St. Malo nu poate insemna, pina una alta, decit integrarea cu adevarat a insasi Europei occidentale in NATO. Aceasta este misiunea noului secretar general al NATO, George Robertson, si raspunsul la aparentele contradictii din discursul acestui personaj.
Robertson, care isi face un titlu de glorie din a fi un tip foarte direct, nu s-a sfiit dintru inceput sa spuna lucrurilor pe nume: Kosovo " a pus in evidenta in mod jenant slabiciunile colective ale capabilitatilor europene de aparare". Si a adaugat: "noi cheltuim doua treimi din ceea ce cheltuiesc Statele Unite pentru aparare, dar nu avem nimic care sa semene cu doua treimi din capacitatile acestora". De ce? Pentru ca "noi ne concuram unii pe altii, ne dublam unii pe altii, dar aceasta era acum va lua sfirsit".
Aparentele ca Robertson ar fi vreun adept al jocurilor duble sint inselatoare. Nu este nIci o contradictie intre faptul ca este bun prieten cu William Cohen, secretarul american al apararii si filoamerican si in acelasi timp unul dintre artizanii proiectului identitatii europene in probleme de aparare. Sustinind restructurarea armatelor europene, poate fi in acelasi timp un excelent ambasador al SUA in Europa si un parinte al puterii militare a Europei de miine. Avind grija ca schimbarile ce vor avea loc sa nu destabillzeze, cel putin deocamdata, unitatea transatlantica. Prin traditie si pozitie, un astfel de rol nu putea reveni decit Marii Britanii.
O coincidenta tipic britanica este si aceea ca George Robertson este ministrul apararii care a dat forma finala armatei britanice profesioniste, model urmat de curind si de Franta. Postul de la NATO ii va permite sa-si foloseasca, la alta scara, abilitatile acumulate in propria tara, ultima care mai este invatata sa gindeasca global in Europa.
(Sorin MOISA)

Avem campioana pe care o meritam
Rapid a jucat la adevarata sa valoare doar o singura repriza din cele patru disputate cu Skonto Riga in preliminariile Ligii Campionilor. In aceste conditii, nu putea emite pretentii la calificarea in turul urmator, desi, impresie generala cu care am ramas dupa aceasta dubla mansa, adversarii au fost inferiori valoric giulestenilor. Din pacate, dupa o prima repriza foarte buna la Riga, in care au marcat golul ce le putea asigura trecerea in faza urmatoare, elevii lui Mircea Lucescu au cazut in greseala de la Bucuresti, aceea de a-si subestima adversarul si de a considera conturile incheiate inainte de vreme. Altfel nu se poate explica retragerea deliberata in defensiva, din fata unei echipe care nu ne pusese nici un fel de probleme timp de 60 de minute, gafele de incepator si executiile rudimentare ale majoritatii jucatorilor bucuresteni, ceea ce denota o scadere brusca a concentrarii in momentele importante ale jocului. Tocmai aceasta "lehamite" care a cuprins campioana noastra le-a dat letonilor aripi, acestia au inceput sa preseze si au marcat de doua ori, la capatul unor faze simple, la care defensiva bucurestenilor a fost prinsa "in ofsaid", ca de atitea ori in meciul tur.
Putea fi cistigat meciul de la Riga si odata cu el dreptul de a juca in turul al treilea impotriva celor de la Chelsea? Fara indoiala ca da. Numai ca patronul George Copos ar fi trebuit sa cumpere nu doar jucatori care dau bine in minge si deposedeaza elegant, ci si pe care sa-i duca putin capul, sa inteleaga ca un meci se termina abia dupa 90 de minute si ca un gol nu reprezinta niciodata un avantaj destul de consistent pentru a te culca pe o ureche si a-i lasa pe adversari sa-si faca de cap in careul tau. Plusul de experienta al Rapidului a fost adus, odata cu venirea la cirma echipei a lui Lucescu, de jucatori precum Rednic, Lupu si Sabau, cei care faceau gloria lui Dinamo in urma cu un deceniu. Din pacate, acum, cind totalul anilor lor a depasit suta, conditia fizica nu mai este punctul lor forte. Cu ce l-a ajutat pe Copos ca a cumparat un jucator precum Narcis Raducan, care dribleaza frumos, a dat un gol de zile mari, dar a fost eliminat pentru doua cartonase galbene primite in urma unor faulturi stupide si absolut gratuite? Prostia se plateste. Este o zicala romaneasca veche, de care giulestenii afla, se pare, abia acum, dupa ce au dat cu piciorul in donita de lapte.
Scriam si dupa meciul din tur ca greselile manageriale ale conducerii Rapidului, care a efectuat in aceasta vara o campanie de transferari total neinspirata, sta la baza acestui start ratat al campioanei in noul sezon. Lucru confirmat si de anuntul patronului George Copos, facut inaintea meciului de la Riga, ca ar dori readucerea la echipa a lui Nanu, cel pe care abia il vinduse cu o luna in urma in Olanda. Ar fi, probabil, o premiera mondiala ca un jucator sa fie re-transferat la echipa de la care a plecat, fara sa fi jucat nici un meci oficial sub tricoul noii sale formati. Din pacate, aceste gafe manageriale ale conducerii rapidiste s-au rasfrint intr-un mod negativ asupra intregului fotbal romanesc. Pentru prima data de la infiintarea Ligii Campionilor, in noul sau format, reprezentanta Romaniei este eliminata in primul tur, fara a avea dreptul de a se inscrie macar in Cupa UEFA! Asta ca sa nu mai vorbim ca ne-a eliminat campioana Letoniei, o echipa de neica-nimeni, si nu Real Madrid sau Liverpool… Rapid i-a invatat miercuri seara pe microbistii romani ce este rusinea si umilinta, aratind ca este, fara a fi subiectivi ori rau-voitori, cea mai slaba campioana a Romaniei din ultimii multi, multi ani.
Am fi, insa, ipocriti daca nu am recunoaste ca aceasta stare de lucruri s-a nascut din insasi mizeria si coruptia care domnesc in fotbalul romanesc. Cel mai usor ar fi sa dam vina pe Lucescu, care nu a gasit tactica potrivita la aceste meciuri si pe jucatori, ca au dat cu stingul in dreptul, in loc sa bage mingea in poarta adversarilor. Dar cine este vinovat ca Rapid a ajuns sa joace in cea mai importanta competitie continentala cu o mina de jucatori matusalemici si citiva baieti care cu zece ani in urma n-ar fi "prins" o echipa de Divizia A in Romania? Campionatul nostru are campioana pe care si-o merita. Iar cind vorbim de un campionat in care arbitrii au devenit atotputernici stapinitori, decizind cu de la ei putere cine cistiga si cine pierde, in care presedintii de cluburi isi paseaza intre ei punctele dupa niste ecuatii simple si foarte eficiente, in care jucatorii sint vinduti pe milioane si miliarde, iar de recunoscut se recunosc sume de zeci de ori mai mici, de ce ne-am mai mira ca nu mai avem nici un fel de performante in competitiile europene? Campionatul nostru e bolnav incurabil, pentru ca e un campionat al micilor si marilor magarii, in care fiecare are grija sa-l fure pe celalalt cum poate mai mult, dar sa se si acopere unul pe altul, pentru a pastra, nu-i asa, staiful de onorabilitate.
Cind Cornel Dinu a declarat ca Dinamo joaca de placere, pentru ca "oricum Rapid va lua titlul, cumparind toate meciurile din campionat", lumea s-a scandalizat si i-a cerut tehnicianului dinamovist sa aduca probe in sprijinul afirmatiilor sale. Dar in campionatul nostru, lucru stiut, nu se vor gasi niciodata astfel de probe. Ele ramin doar in mintea spectatorilor, care isi amintesc "circul" meciurilor Rapid – Gloria Bistrita, ori de partide cu Otelul, Astra ori Univeristatea Craiova, cind adversarii se dadeau ceremonios la o parte pentru a face loc trupei feroviare spre titlu. Microbistii isi amintesc de asemeni, cu zimbet amar, de momentele de "prestidigitatie" ale unor arbitri, care au scos ca din joben lovituri libere, penalty-uri pentru Rapid, au validat goluri care ar fi fost anulate dupa orice regulament din lume si la nevoie au eliminat cu draga inima cite unul din jucatorii ce se dovedea tare de cap, nepricepind ca Rapid trebuie sa cistige cu orice pret. Desigur, acestea nu sint probe. Nu vom avea niciodata. Dar ce probe ne mai trebuie dupa catastrofa numita Riga, unde Rapid a facut de rusine fotbalul romanesc si a demonstrat cu virf si indesat ca a fost impinsa prea sus pentru valoarea sa? (Ion TEODOR)