Caută 
5 MIN
Cine isi imagineaza ca batalia din jurul CNSAS sau a
legii lustratiei e o poveste in alb si negru, cu zine si
balauri, se amageste singur. La fel cum Constantin
Ticu Dumitrescu, alaturi de alti oameni de buna
credinta pentru care anumite valori morale chiar
inseamna ceva, a devenit pentru unii proaspeti
vinatori de comunisti si securisti un instrument util si
redutabil in batalia impotriva lui Traian Basescu, tot
asa a fost inventat, de partea cealalta, Corneliu
Turianu ca o solutie de contracarare a unui atac
potential. De ce Corneliu Turianu? Din doua motive:
avea o lunga relatie de animozitate cu Constantin
Ticu Dumitrescu si parea a dispune de o doza
rezonabila de credibilitate.
Reintroducerea lui Corneiul Turianu in spatiul public
din care disparuse complet de ceva vreme a fost un
proces sofisticat, in care mass media a cazut usor in
plasa. Poate a fost vorba de „mina” serviciilor, poate
nu, dar sigur ne putem acum intreba de ce tocmai
fostul magistrat si senator a fost solicitat sa
comenteze pe toate ecranele televiziunilor
legitimitatea si legalitatea perchezitiei caselor detinute
de Adrian Nastase, desi el nu poate fi considerat
nicidecum o somitate in drept. Rostul acestui
preambul mediatic a devenit de-abia acum evident,
desi succesul de ansamblu al operatiunii e, pina la
urma, cel putin indoielnic.
De partea cealalta, adversarii presedintelui au
gindit o contraofensiva care sa mute atentia publica
din zona bataliei anticoruptie, unde scandaluri precum
cel legat de Dinu Patriciu si Rompetrol creau destule
dificultati, catre un teritoriu unde Traian Basescu pare
mai inconfortabil: lustratia si dosarele Securitatii.
Ofensiva anticomunista si antisecurista a ajuns sa
devina, oarecum surprinzator, un subiect major al
disputelor politice. Nici in campania electorala nu s-a
vorbit prea mult pe aceasta tema. Punctul crucial al
ultimelor alegeri a fost coruptia la virf, zona de
departe cea mai vulnerabila a guvernarii Nastase –
PSD. Despre Securitate si lustratie, Alianta PNL – PD
a vorbit relativ putin si cu timiditate, considerind
probabil ca a merge pe aceasta linie nu va aduce
mari foloase electorale. Lucrurile nu s-au schimbat
substantial nici acum. La nivelul de baza, opinia
publica e destul de putin interesata de demascarea
securistilor si nomenclaturistilor si de eliminarea lor
din structurile de putere din stat.
O parte importanta din categoria liderilor de opinie,
a formatorilor de opinie din zona societatii civile si
mass media gindeste insa cu totul altfel. Ei considera
ca multe dintre problemele actuale ale Romaniei –
coruptia, saracia, degradarea clasei politice – exista
tocmai pentru ca aceste procese, deconspirarea reala
a fostei Securitati si lustratia, nu au avut niciodata loc.
Pentru ca celebrul punct 8 al Proclamatiei de la
Timisoara nu a fost niciodata preluat si impus in
societatea romaneasca de regimurile care au fost la
un moment dat la conducerea tarii. Daca si cercurile
politice care sprijina aceste campanii gindesc la fel, e
inca greu de spus. Sint destule semne de intrebare
in aceasta privinta. Maniera in care sint formulate
unele prevederi din legea lustratiei, de la de acum
celebra referire la comandantii de nave si aeronave
pina la altele care coboara interdictiile nerealist de jos
pe scara sistemului politic si institutional din perioada
regimului comunist, pare o capcana care duce la
blocaj, mai degraba, decit expresia unui demers
sincer de curatire morala.
Oricum, indiferent cum vedem lucrurile si oricit de
serioase ar fi motivele de a suspecta jocuri subterane
menite a-l impiedica pe Ticu Dumitrescu sa devina
presedinte al CNSAS, atita vreme cit, formal, acesta
a fost corect, inventarea acum a unor formule pentru
a schimba rezultatul, cu sau fara greve ale foamei,
este extrem de periculoasa. Instabilitatea institutiilor e
una din marile probleme care au afectat evolutiile din
Romania postdecembrista.
Din multe puncte de vedere, parcurgem un
moment de inflexiune in politica autohtona. De
aceasta data e foarte probabil ca Traian Basescu sa fi
calculat gresit, subestimind ecourile devastatoare pe
care intrarea in acest joc de contre le va avea in
ceea ce il priveste. O parte importanta a liderilor de
opinie care erau mai degraba alaturi de el decit de
echipa liberala condusa de Tariceanu il vor parasi,
daca nu au si facut-o deja. Din punctul lor de vedere,
alinierea in spatele unui adevarat simbol al eforturilor
de 16 ani pentru deconspirarea Securitatii comuniste
e practic obligatorie in plan moral. Va fi, insa, o
confruntare cu multe victime colaterale. Deja s-au
creat falii majore in interiorul societatii civile si in
rindul unor intelectuali de prim rang, de regula aflati
de aceeasi parte a baricadei.
Primele semne s-au facut simtite inca de la
desemnarea lui Dragos Petrescu drept reprezentant
al presedintiei in CNSAS. El a fost puternic contestat
de unii dintre fostii sai colegi din IRIR – Institutul de
Istorie Recenta, precum Marius Oprea sau Stejarel
Olaru, dar si aparat de alte nume grele ale
intelighentiei romanesti, precum Vladimir
Tismaneanu. In plus, daca numele lui Constantin Ticu
Dumitrescu in sine nu stirneste controverse publice,
exista pronuntate diferente de opinie atunci cind vine
vorba de interesele din spatele desemnarii membrilor
CNSAS, de cine si cum are de cistigat, de felul in
care cei implicati ar putea fi manevrati. Istoriile legate
de Securitate si de secretele care s-ar putea ascunde
printre dosare stirnesc de ani de zile pasiuni si
speculatii.
Un excelent editorial semnat de Traian Ungureanu
in „Cotidianul” de simbata explica de ce lustratia nu a
fost posibila in Romania la inceputul anilor 1990,
atunci cind ar fi fost nu doar necesara, ci ar fi avut,
probabil, si efecte concrete si pozitive asupra
evolutiilor ulterioare din tara. Nu decisive, asa cum se
iluzioneaza unii. Pentru ca dezechilibrele critice din
economia tarii si mai ales viciile profunde, degradarea
valorilor, implantate adinc in textura societatii
romanesti, nu aveau cum sa fie reparate peste
noapte. Cu sau fara comunisti si securisti la comanda,
etapele nu puteau fi sarite, chiar daca, in mod
evident, ritmul reformei ar fi fost altul. Discutia e insa
una pur speculativa, utopica. In conditiile in care
rezistenta impotriva fostului regim comunist nu s-a
sprijinit pe nici o structura institutionala, pe biserica
sau pe sindicate libere ori pe miscari cetatenesti, ci
doar pe o mina de dizidenti izolati, ar fi fost nerealist
sa ne fi asteptat la altceva decit la ceea ce s-a si
intimplat pina la urma. In Cehia, lucrurile au mers mai
bine nu pentru ca s-a dat legea lustratiei, ci invers,
legea lustratiei a fost posibila pentru ca acolo
contextul social-politic era de asa natura, incit Vaclav
Havel a putut ajunge presedinte al statului.
Dificultatea unui demers de lustratie si
deconspirare a Securitatii la 16 ani dupa caderea lui
Ceausescu tine nu atit de partea legata de
demascarea unor persoane influente din domeniul
politic sau din cel al afacerilor, chestiune oricum si ea
extrem de delicata, ci mai ales de intentia de a crea
instrumente juridice care sa le elimine pe acestea din
punctele de comanda ale structurilor de putere din
stat. Cum criteriile de evaluare si limitele de
aplicabilitate ale procesului sint departe de a fi fost
clarificate, s-a ajuns, in mod inevitabil, la
transformarea unei batalii morale intr-una
preponderent politica. Ceea ce nu o face doar extrem
de dificil de promovat, ci o si goleste treptat de
legitimitate si de substanta morala. Or, de aici pina la
a impinge complet in derizoriu teme care pina la
urma ramin totusi importante nu mai e decit un pas.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
