La mila statului

Riuri revarsate, case inundate, oameni care isi vad agoniseala distrusa in citeva ore. Mai multe comunitati lovite de potop la citeva saptamini distanta. O imagine tragica ce se repeta in fiecare primavara si toamna in Romania. Anul acesta, zonele cele mai lovite au fost din nou cele din vestul tarii. Un ciclu nefast pe care nimeni nu are idee cum sa-l opreasca.
Personalitatile de prim rang ale tarii s-au peridat prin locurile cele mai afectate de dezastru pentru a se convinge cu ochii lor ca oamenii nu sufera si din cauza nepasarii autoritatilor. De cele mai multe ori, acestea nu pot decit sa constate consecintele dupa ce inevitabilul s-a produs si sa transmita rapoarte la guvern, in speranta obtinerii unor despagubiri. In rest, cu eforturi mari, se incearca, pentru perioade scurte, ajutarea celor afectati de inundatii. Adica destul de putin.
Majoritatea asteapta ca statul, un parinte pentru toti si toate, sa trimita bani, ajutoare. Unii chiar se lamenteaza ca nu vine ajutorul providential al statului pentru a le scoate apa din beciuri sau de prin case. Nimeni nu spune ca, uneori, situatia celor loviti de intemperii nu este disperata, dar mentalitatea pe care statul a avut grija sa o conserve este numai buna pentru niste invinsi ce stau mereu cu mina intinsa catre cer.
Inundatiile de anul acesta au avut loc intr-o zona care este expusa unor astfel de calamitati din cauza configuratiei teritoriului. Profitind de ocazie, multi s-au grabit sa reinvie memoria lui Ceausescu pentru faptul ca singurele lucrari de amploare efectuate pentru a proteja zona de furia apelor au fost efectuate dupa marile inundatii din anii ’70.
Nimeni, insa, nu s-a gindit nici macar un minut ce se poate face pentru a preintimpina aparitia acestor evenimente pe viitor si nici cum sa-si protejeze avutul de astfel de catastrofe. A fost nevoie de "revelatia" primului ministru pentru ca autoritatile locale din zona sa-si dea seama ca numarul mare de disponibilizati ar putea face o munca utila intregii comunitati. Acestia ar putea fi angajati pentru realizarea unor lucrari de protejare impotriva inundatiilor. Conducatorii comunitatilor locale nu si-au pus niciodata serios problema initierii unor proiecte de protejare a localitatilor. Daca astfel de lucrari ar fi demarat, poate ca, in timp, ar fi contribuit si statul cu fonduri importante sau poate ca s-ar fi gasit finantari externe.
In plus, gospodarii din aceste regiuni cu potential ridicat de inundatii nu s-au gindit ca si-ar putea recupera mult mai usor banii pentru bunurile distruse asigurindu-si locuintele si nu intinzind mina catre bugetul statului. In urma cu trei ani, in incercarea de a educa populatia in acest sens, guvernul polonez a refuzat sa mai acorde despagubiri familiilor afectate de inundatii. Miilor de reprosuri care au venit atunci li s-a raspuns ca nu este treaba statului sa asigure locuintelor impotriva catastorfelor naturale. O asemenea decizie luata in Romania nu ar face decit sa ultragieze si mai mult populatia si sa readuca in memorie "binefacerile" sistemului comunist.
Daca se va mentine actuala stare de lucruri, dar mai ales de spirit, inundatiile ne vor afecta din nou la vara, la toamna si la primavara cealalta. Si atunci, ca si acum, lumea se va ingrozi de imaginile de la televizor cu case inundate, averi distruse, oameni fara adapost. Natura nu are culoare politica. Singura sansa a celor loviti de aceste catastrofe este adoptarea unor masuri care sa minimizeze pe cit posibil consecintele nefaste. Asigurarea locuintei sau proiectele locale de protejare impotriva revarsarii riurilor sint doar primii pasi care pot aduce beneficii tuturor. Trebuie insa ca cineva sa aiba curajul sa-i faca. (Cristian RACU)