Mirajul dreptatii

La 3 ani dupa ce a fost huiduit glorios in Parlament, Traian Basescu a constatat ca a condamnat comunismul, dar nu a fost condamnat nici un comunist! Face parte din seria neagra a uluitoarei realitati romanesti: terorism fara teroristi, capitalism fara capitalisti, coruptie fara corupti. De cind Victor Atanasie Stanculescu ne-a demonstrat cum poti sa-ti executi la cazinou pedeapsa de 15 ani de inchisoare pentru reprimarea Revolutiei de la Timisoara, orice initiativa legata de rezolvarea dosarelor Revolutiei si a mineriadelor o credeam definitiv compromisa. Dar nu! Brustele strafulgerari de memorie si persistentele amnezii politice depind, fatalmente, de ciclul electoral. Mirajul dreptatii inca functioneaza, iar momeala pentru traumatizatii si victimele (post)comunismului este perfecta pentru manipulare.

Rabufnirea presedintelui fata de procurorul general, Codruta Kövesi, in audienta asociatiilor de revolutionari – „Nu ma confundati cu un ziarist caruia ii faceti o declaratie de presa" -, are rolul de a ne explica de ce promisiunea din 2004, trimiterea in instanta a dosarelor Revolutiei si a victimelor mineriadelor din 13-15 iunie 1990, nu a putut fi indeplinita, raminind atit de departe de rezolvare la 20 de ani de la evenimente. Modul de solutionare „rapida" a dosarelor propus acum de presedinte explica de ce are in continuare sanse infime sa se produca.

Nu s-a scurs nici jumatate de an de cind generalul Dan Voinea, responsabil pentru cele doua dosare, a fost silit sa plece acasa. Este inca proaspata semnatura data de presedinte pe dosarul de pensionare nu pentru ca ar fi amenintat pe cineva – Ion Iliescu si Petre Roman au fost scosi de sub urmarire penala in cazul mineriadei -, ci pentru ca a parut sa traga de timp. Ramine notoriu faptul ca, in 19 ani, intr-unul din cele mai vechi dosare ale Ministerului Public, Ion Iliescu nu a fost audiat vreodata (!) de Dan Voinea, desi fostul presedinte a avut declaratii publice binecunoscute in care s-a manifestat drept creierul actiunilor. Asa se explica si de ce Iliescu a primit „NUP" in dosarul mineriadelor. De aceea, sugestia de reactivare a procurorului Dan Voinea pentru a descilci itele unui dosar pe care tot el, se pare, le-a incurcat si compromis, nu are vreun rost.

Mai mult, sa-l compatimesti pe procurorul care l-a curatat de orice pata pe Ion Iliescu, pe motiv ca „l-a lucrat sistemul", complica si mai mult misterioasele dosare ale perioadei ­­89-90. Asociatiile de revolutionari sint prea dezbinate pentru a pune presiune coerenta pe institutii si politicieni. Deja fractiunile lor solicita masuri contradictorii, contextualizate politic. Si, in nici un caz, suspecta pofta de lucru pe care o manifesta Voinea nu este o garantie pentru rezolvarea dosarelor. Reactivarea sa este, in sine, o promisiune, o tragere de timp pina la urmatoarele alegeri, daca va mai exista destula memorie civica dispusa la flirtul cu politicieni avizi de voturi.