Nastasismul

Adrian Nastase face parte din specia, destul de rara, a politicienilor despre care nu poti afirma nimic sigur. Genul capabil sa justifice orice. Daca si crede in ceea ce spune, ramine doar sa ghicesti. Asemenea personaje se sustrag usor oricarei caracterizari ideologice. E Adrian Nastase un om de stinga? Sau de dreapta? Depinde. E un tip alunecos, spun unii. E consecvent, cred cei care nu uita faptul ca e singurul politician important din fostul FSN care a ramas alaturi de Ion Iliescu. Are principii sau e un oportunist? Depinde. La Adrian Nastase totul depinde. Sa acceptam totusi ca nici timpul, doar unsprezece ani, si nici imprejurarile politice, confuze prin definitie, nu ne permit inca o apreciere ferma asupra personajului. Sa vedem insa ce-ar putea insemna el ca prim-ministru.
Ca sef cu autoritate incontestabila al partidului unic de guvernamint, premierul Nastase are sansa teoretica de a guverna mai coerent decit oricare dintre predecesorii sai. Disciplina de partid, proverbiala in PDSR, e un atu suplimentar. In plus, faptul ca Ion Iliescu, singurul care-i mai poate stirbi din autoritatea de premier, se afla la ultimul mandat prezidential ii ofera lui Adrian Nastase si o perspectiva solida pe termen mai lung. Acestea sint insa doar conditiile de plecare, pentru ca ceea ce se vede deja e mult mai interesant.
Guvernarea Nastase pare ca vrea sa multumeasca pe toata lumea, dind, in acelasi timp, si impresia ca stie si face ce are de facut. Ori, una cu cealalta nu se potrivesc. Un guvern care face intr-adevar ceva poate sau nu sa ramina sau sa devina popular Dar un guvern obsedat de propria popularitate sfirseste, cu siguranta, prin a nu face mai nimic. Oarecum dupa chipul politicianului Adrian Nastase, guvernul pe care-l conduce da tot mai mult impresia ca nu crede in nimic din ceea ce face si ca ceea ce crede ca ar trebui facut nu poate. Dincolo de vorbe, pe placul oricui sta sa-i asculte, ministrii lui Nastase nu par sa aiba nimic concret de oferit. Ca si cum ar fi suficient ca exista, pentru a fi, eventual, aplaudati. Una dintre grijile principale ale ministrului Culturii, spre exemplu, e sa apere limba romana. E suficient doar sa pronunti un asemenea deziderat pentru a da impresia ca, iata, in sfirsit se intimpla ceva in tara asta. Si ca ministrul respectiv stie intr-adevar ce vrea. Ministrul Finantelor, fost functionar important la Banca Mondiala, pare si el pus pe rasturnat muntii. Dar incepe prin a ataca, la inceputul mandatului, una dintre putinele realizari notabile ale predecesorului sau, introducerea sistemului de impozitare pe venitul global. S-a mai linistit intre timp si se pare ca nici altceva nu prea mai are de spus. Dar imaginea unui om gata sa ia taurul de coarne si sa atace marile probleme a ramas. Ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca, sperie primarii cu modificari ale legii administratiei locale, chipurile pentru a avea un control mai bun asupra legalitatii acesteia, dar justifica fara sa clipeasca pedeserizarea, adica repolitizarea aparatului functionaresc.
In teritoriu, prefectii au inceput sa taie si sa spinzure ca pe vremea prim-secretarilor. Dar totul in scopuri minore sau incompatibile cu statutul lor.
Schimbarea numelui institutiilor e o alta realizare de falsa anvergura a actualului guvern. E o chestiune care nu deranjeaza in fond pe nimeni, sau aproape pe nimeni, dar important e ca se lucreaza. Pe linga nou infiintatul minister al Integrarii Europene, toate celelalte au acum si ele un departament de resort.
Impresia generala trebuie sa fie aceea a unei guvernari in care nimic nu e lasat la voia intimplarii si totul e luat in serios. S-ar putea sa le reuseasca. Guvernul Nastase e popular iar premierul pare sa fi inteles ca, intre o greva a unor mineri si amenintarea cu inundatii, poporul va aprecia mai mult si va fi mai atent la faptul ca domnia sa a infiat un maidanez pe care-l plimba prin birourile din Palatul Victoria. Dar sa nu uitam. Adrian Nastase stie sa cada in picioare.
(Pavel LUCESCU)