O noua lectie ucraineana

E aproape decis. Dupa 1 ianuarie 2007, vom avea alegeri anticipate. Pina atunci, doar parcursul integrarii europene ar mai putea impiedica o criza guvernamentala majora care sa declanseze procedurile demisiilor. Traian Basescu a comandat deja crucea Guvernului Tariceanu, dar il mai tine in perfuzii, la fereastra, ca sa beneficieze de ultima pensie adusa de postasul de la Bruxelles. Presedintele are din nou „chef”. Simte din nou imboldul sa desparta apele politicii romanesti. Pare pregatit sa-si agate in piept ardeiul rosu, sa mai inventeze un slogan de campanie si sa plimbe o marioneta de la PD pe posturile televiziunilor. Caci, nu-i asa?, e gata de lupta. Partidul prezidential este pe un culoar bun. Poate avea pina atunci un semnal ca va intra in rindul popularilor europeni, alaturi de cei puternici. Este un partid al incoruptibililor, potrivit DNA sau Parchetului General, desi pe acolo colcaie niste personaje funeste. Este un partid pregatit pentru lupta pentru ca s-a burdusit cu pesedisti si nu e cu nimic mai prejos fata de celelalte partide in ceea ce priveste trupa de fosti securisti.
Basescu constata, simplu, ca Tariceanu a preferat sa fie partenerul altora. Asa este, nu-l putem contrazice. „Mirosul de petrol” pare a fi cauza principala a destramarii Aliantei. E buna constatarea pentru istorie. Dar cu cine va prefera presedintele sa joace pe viitor? Unde va gasi alti parteneri, mai potriviti? Isi imagineaza ca electoratul, dupa patru ani de coruptie PSD si alti doi de certuri in Alianta, mai este dispus sa propulseze o forta politica in stare sa formeze o majoritate parlamentara care sa sustina un Guvern? Din pacate, realitatea unui Parlament farimitat este cel mai sigur lucru, in cazul unor alegeri anticipate in care PNL si PD merg separat.
Oricit si-ar dori presedintele sa creasca PD, acesta ar trebui sa atinga scorul avut de PDSR in perioada 1990-1992, cind participarea electorala era mult mai semnificativa, pentru a forma de unul singur Guvernul. Atunci cu cine? Oricit de prematura ar fi intrebarea, pedistii ar trebui sa se lamureasca ce aliati vor avea dupa razboi, nu doar sa-si faca curaj sa lupte de unii singuri.
PSD? E greu de crezut ca va fi capabil sa se curete, fara ajutorul DNA, intr-un singur an. Un sprijin parlamentar din parte acestuia ar fi un gest sinucigas pentru PD, care, prin jocul de la CNSAS, a dat semnale ca fratia fostului FSN poate functiona ireprosabil si dupa atita timp. UDMR? Dupa puseele nationaliste ale lui Emil Boc pe marginea statutului minoritatilor, maghiarii vad in acesta un omolog serios al lui Vadim Tudor. PC? Printr-o minune, daca ar trece pragul electoral de unul singur, „solutia imorala” nu a fost niciodata preferata presedintelui. Mai ramin PRM si PNG, daca ultimul reuseste sa-si mentina cota din ultimele luni. E o zona de interes a presedintelui. PRM a dat masura unei maleabilitati suspecte cind a fost vorba de negocierile cu Basescu, mai ales in anularea mitingului organizat la Tirgu Mures la 15 martie. PNG isi atrage simpatizantii dintr-o zona pe care presedintele o frecventeza si o cultiva cu grija – stadioanele. Iata o specie de populism si demagogie vecina cu profilul pe care il are Basescu. Insa aceasta apropiere, oricit de coafata ar fi, va insemna un regres evident al tonului si maturitatii discursului politic.
In ciuda pacatelor sale, cu miros de petrol (daca Justitia o va confirma), PNL ramine pentru PD singurul partener onorabil. Cei mai apropiati de democrati ramin, dincolo de neintelegerile de moment, tot liberalii. In fond, au reusit sa urneasca impreuna niste reforme care duc Romania in UE fara intirzieri si chiar cu aprecieri, ceea ce nu-i putin lucru. Reforme majore in Justitie, Sanatate, Finante au plecat de la niste platforme politice comune, care au demonstrat, in ciuda convulsiilor, ca sint benefice pentru populatie. Ideea de a pleca separat pe calea anticipatelor va bulversa electoratul si va mari imprevizibilitatea rezultatelor. Ideea unui superpartid prezidential, felul cum se vor deconta nemultumirile anilor de guvernare, dar si senzatia de instabilitate care sperie alegatorii, sint greu de evaluat in privinta rezultatului final.
Aici ar trebui sa se tina cont inca o data de lectia ucraineana. Aceeasi strategie utilizata de Basescu a avut-o si presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, care a indepartat-o de la sefia guvernului pe Iulia Timosenko, tot ca urmare a unor acuzatii de coruptie. In urma alegerilor parlamentare, dupa un an de conflicte si certuri, Partidul Ucraina Noastra, care il sustine pe presedintele ucrainean, a iesit infrint. Ca sa-si salveze administratia, a decis formarea unei coalitii guvernamentale cu fostii aliati din timpul „revolutiei portocalii”, Blocul Iulia Timosenko. Conjunctura i-a adus din nou impreuna, desi nu si-au dorit-o.