O rana atit de adinca

Am apucat sa vad Ground Zero in martie anul acesta. Pina atunci am scris in nestire despre 11 septembrie ca redactor si editorialist, dar, trebuie sa marturisesc, abia ajungind acolo am putut intelege mai bine ce s-a intimplat.
Media opereaza prin decupaj. Scoate perimetrul evenimentului din context pentru a focaliza mai usor asupra detaliilor. Pina sa merg la New York am avut o imagine „cu rama” asupra scenei tragediei din 2001, intrucitva desprinsa de mediul urban din care facea parte. O imagine fara oameni, fara miros, fara sunet, fara vecinatati.
Ma asteptam ca Ground Zero sa se gaseasca pe un fel de esplanada, cu spatii generoase in jur, care sa-i sublinieze centralitatea. Acolo am vazut ca este undeva „dupa colt”, mascat de gigantii din jur plantati in solul solid al Manhattanului cu o densitate nemaivazuta. Asa realizezi mai bine cit de adinc in inima orasului au lovit avioanele conduse de ucigasii Al-Qaida.
Cu atit mai frumoasa ti se pare Biserica St. Paul, aflata la o palma de locul tragediei si care a supravietuit miraculos.
In schimb, Ground Zero este o rana urita. Ma asteptam ca viitorul memorial sa se profileze deja din imensul santier gri imprejmuit cu un gard care seamana cu gratiile unei inchisori. Dar nu se intelege nimic. Amestecul acela de resturi, betoane, lemne, masini si containere exprima, din plin, confuzie. Adevarul este ca americanii nu stiu, deocamdata, ce sa faca din acest imens cimitir din inima orasului. Triumfalismul resurectiei care se observa in discursul politic american nu se simte si in acel loc. Acolo se simte doar confuzie dureroasa. Locul este cu adevarat un cimitir, sobru si trist.
Pe garduri se afla fotografii imense care evoca tragedia. Dar in nici una nu se gasesc surprinse momentele centrale ale evenimentelor din 11 septembrie, acelea care ni s-au intiparit traumatic pe retina. Speculantii vind fotografii cu „graphic scenes” – cu momentul impactului avioanelor, cu oamenii care se arunca in gol de la etaj sau cu prabusirea turnurilor – insa inscriptiile din jur descurajeaza lumea sa cumpere de la ei. Strategia terapeutica post-traumatica din SUA s-a bazat pe evitarea imaginilor cumplite din 9/11, fata de care, la un moment dat, toata lumea facuse fixatie si a caror repetare obsesiva, la nesfirsit, s-ar fi putut constitui intr-o reiterare a nenorocirii.
New York-ul este diversitate pura. Daca nu ma insel, circa 80% din populatia – mereu in schimbare – a orasului este constituita din meteci, veniti din toate cele patru zari ale lumii. Cu atit mai greu de imaginat este plasarea in acel Babilon a oricarui fel de radicalism, de exclusivism criminal.
Manhattan-ul este locuit de oameni puternici. Localnicii au luat ceva din duritatea si trufia granitului pe care este ridicata padurea de zgirie nori. Nu oricui ii este la indemina sa reziste ritmului frenetic de acolo, concurentei exceptionale, preturilor exorbitante, zgomotului incredibil si mincarii ciudate. Este un oras cu un puls infernal – si doar cei mai inzestrati pot sa-i reziste. Cu atit mai greu de suportat a fost socul unei lovituri categorice precum cea din 11 septembrie.
New York-ul nu este un oras politienesc. Supravegherea atenta este bine disimulata. Politia este prezenta, cu rol disuasiv, in locurile importante, dar nu este atotprezenta. Doar Wall Street, centrul financiar al lumii, se afla sub blocada. Parapeti inestetici de beton imprejmuiesc si alte cladiri importante (si in Washington linistita Casa Alba sau Capitoliul seamana cu niste cazemate; la fel, ca sa mai dau un exemplu, sediul Europei Libere din Praga). Controalele sint stricte, dar nici nu se compara cu strictetea exasperanta din Israel (unde poti fi cercetat cu detectoare de metal chiar si la intrarea intr-o bodega cu trei mese).
La prima vedere, orasul pare a-si fi revenit cu totul. Broadway-ul, Fifht Avenue, Times Square, Soho respira exuberanta dintotdeauna. Pina si Harlemul pare prietenos. Dar spaima si-a plantat, iremediabil, saminta. In aer se simte, difuz, nelinistea si vigilenta. O localnica imi spunea ca abia dupa 9/11 oamenii au devenit atenti la cei din jurul lor, la vecinatate. Localnicii au redescoperit nevricos diversitatea exceptionala a orasului. Lectia din 2001 spune ca dusmanul poate fi oriunde, chiar linga tine.
Toata lumea se straduieste sa uite acest lucru, dar adevarul este ca nimeni nu reuseste cu adevarat.