Pactul care a schimbat soarta estului Europei

Cu exact 70 de ani in urma, pe 23 august 1939, se semna la Moscova celebrul Pact Molotov – Ribbentrop. Era un tratat de neagresiune intre Germania nazista si Uniunea Sovietica condusa de Stalin, ale carui anexe secrete au fost facute publice abia in 1989 de Mihail Gorbaciov, care continua sa stirneasca si astazi intense pasiuni politice. Nu e vorba de un  document izolat. Cu 4 zile inainte, pe 19 august 1939, Germania si U.R.S.S semnasera un acord de comert prin care nemtii ofereau sovieticilor echipament modern de razboi la schimb cu materii prime de interes strategic, precum petrol si minereu de fier. Iar peste inca o luna, pe 28 septembrie 1939, se semna un al treilea document, intitulat Tratat de Vecinatate si Prietenie, insotit si el de anexe secrete, care consemnau, intre altele, includerea Lituaniei in sfera de influenta a Uniunii Sovietice.

Spre deosebire de Acordul de la Munchen, prin care lui Hitler i se recunostea dreptul de a incorpora o parte a teritoriului Cehoslovaciei cu o populatie dominant de etnie germana, cu care Moscova obisnuieste sa faca mereu comparatie, punindu-le pe picior de egalitate, Pactul Molotov – Ribbentrop decidea in mod cinic destinele a 6 state suverane din estul Europei. Intre ele si Romania, care pierdea Basarabia si Bucovina de Nord, anexate in 1940. Consecintele sale se vad foarte bine si astazi. Desi tarile baltice au scapat din captivitatea Rusiei, fiind acum membre in NATO si UE, iata ca umbra Kremlinului se proiecteaza si astazi la Chisinau, lucru extrem de vizibil mai ales intr-o perioada de mari framintari politice, cum e aceea pe care o traverseaza in prezent Republica Moldova.

Maniera in care se raporteaza la tratatul cu pricina si in general fata de intreaga epoca stalinista actuala putere din Rusia ofera bune indicii asupra atitudinii generale a Moscovei in privinta aranjamentelor politice si de securitate actuale din spatiul european. Desi pe 24 decembrie 1989  Congresul Deputatilor din URSS a adoptat o rezolutie redactata de o comisie speciala condusa de Alexandr Iakovlev si semnata de Mihail Gorbaciov, prin care nu numai ca se recunostea oficial existenta protocoalelor secrete, dar se si condamna intelegerea, linia de astazi e alta. Atit oficiali ai regimului, cit si propaganda de stat descriu acele evenimente, adesea, drept singura decizie corecta pe care Kremlinul o putea lua atunci. Dupa cum se neaga in continuare si masacrul de la Katyn, despre care se stie cu siguranta ca rusii sint responsabili. De altfel, filmul „Katyn" regizat de Andrei Wajda este interzis in Rusia.

Linia istorica oficiala privind perioada stalinista (inclusiv din perspectiva manualelor scolare) e semnificativ cosmetizata. Nici pina astazi nu sint desecretizate si facute publice documentele privitoare la foametea provocata de Stalin in Ucraina la inceputul anilor ’30 sau masacrele care au avut loc in tarile baltice dupa ocuparea lor de catre trupele sovietice. In aceste conditii, nu e de mirare ca Moscova a respins vehement o rezolutie a Adunarii Generale a OSCE prin care erau denuntate regimurile totalitare din secolul al XX-lea reprezentate in special de Hitler si Stalin.

Aceasta ultima apropiere irita in mod deosebit Rusia, lucru vizibil mai ales dupa anul 2000, cind puterea a fost preluata la Kremlin de Vladimir Putin, un exponent al structurilor de forta din stat, cu precadere al serviciilor secrete. Si asta cu toate ca, daca luam in calcul victimele celor doua regimuri criminale, care se numara cu zecile de milioane, ea pare cit se poate de naturala. Mai ales in fostele tari comuniste, viziunea dominanta e chiar aceea ca, in principal datorita influentei cercurilor politice si intelectuale de stinga din Occident, s-a vorbit mult mai putin decit ar fi trebuit despre crimele comunismului in comparatie cu cele ale lui Hitler.

O abordare tabu la Moscova. Intr-un interviu acordat agentiei de stiri RIA Novosti, politologul Viaceslav Nikonov, care este nepotul lui Viaceslav Molotov, pe linga faptul ca apara Tratatul Molotov – Ribbentrop (dezvaluind cu acest prilej ca bunicul sau nu a regretat niciodata ca l-a semnat), condamna indignat orice incercare de a compara comunismul cu nazismul, sustinind, din contra, ca multi incearca sa acopere crimele acestuia din urma. „Incercarile de a exonera nazismul sint destul de comune si sint sprijinite chiar de catre unele guverne din Europa. Atunci cind Monumentul soldatului sovietic a fost indepartat la Tallin, Uniunea Europeana s-a declarat unilateral de partea Estoniei. Uniunea Europeana ii sprijina de altfel pe toti vecinii Rusiei in tot ceea ce fac, acestia fiind incurajati in incercarile lor de reabilitare a nazismului. Iata cit de departe au mers lucrurile".

Acest citat descrie foarte bine tipul de viziune dominanta astazi la Moscova. Intelegem astfel mai bine de ce face Rusia ceea ce face. De ce se simte perfect indreptatita sa intervina la Chisinau, la Kiev sau in Georgia. De ce torpileaza orice incercari de coagulare a unei strategii energetice comune a Uniunii Europene semnind acorduri bilaterale cu Italia si mai ales cu Germania. In ultima tara, cu care exista acorduri extinse nu doar in plan energetic, ci si de comert, are de altfel prieteni de nadejde, precum fostul cancelar Gerhard Schroeder, numit de Vladimir Putin presedintele unui consortiu dominat de Gazprom (pozitie pentru care primeste peste 1 milion de euro pe an) care construieste o conducta petroliera prin Marea Baltica ce permite ocolirea Ucrainei, Poloniei si tarilor baltice. Schroeder e, de altfel, si cel care s-a grabit sa ceara presedintelui Obama sa nu ia in consideratie o scrisoare deschisa semnata de peste 20 fosti presedinti, prim-ministri si personalitati de prim plan din Europa de Est, in care se cerea, intre altele, Statelor Unite sa consolideze in continuare relatiile cu statele din aceasta parte a lumii si mai ales sa nu lase o regiune atit de incercata de istorie fara protectie in fata Rusiei. Iata un bun motiv pentru care lectiile pe care ni le ofera evenimente cruciale precum semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop nu trebuie in nici un caz ignorate. Chiar daca au trecut 70 de ani de atunci si contexul istoric si politic e destul de diferit de cel de atunci.