Pretul succesului

PNL spera sa ajunga una din principalele forte politice ale viitoarei scene politice. O spune, printre altii, candidatul liberalilor la presedintie, Theodor Stolojan. Pe de alta parte insa, Stolojan se asteapta ca PNL sa obtina in jur de 15% la viitoarele alegeri parlamentare. La distribuirea locurilor eligibile pe listele parlamentare liberalii au luat in calcul tocmai acest procentaj. Asadar, PNL anunta ca vrea sa devina principala forta politica, dar se pregateste sa devina doar partid-arbitru pentru viitoarele aranjamente politice. PNL are de ales intre a deveni partener minor intr-o coalitie cu PDSR sau aliat egal intr-o coalitie fragmentata cu alte forte politice mai apropiate ideologic. Spera, in plus, ca reprezentantul sau sa ocupe scaunul de la Cotroceni pentru a echilibra balanta in cazul unei coalitii cu PDSR sau sa ii confere pozitia de prim intre egali, in cazul altei formule de guvernare. Asa ar arata, in linii mari, optiunile politice ale liberalilor. Ce varianta vor prefera, iata o intrebare pentru care nimeni nu are, deocamdata, un raspuns sigur.
In ultima vreme, liderii PNL au spus-o atit de des incit a devenit clar pentru toata lumea: liberalii nu au complexe sa intre intr-o coalitie de guvernare alaturi de PDSR. Pun conditii, dar nu exclud ideea din start. Nu iau in seama retorica diabolizanta a celor care prezinta o astfel de alianta ca pe o asociere impotriva firii, ca pe un pact cu diavolul de dragul pastrarii puterii. Liberalii vorbesc despre pragmatism, despre nevoia de a iesi din maniheisme otravitoare, din clisee care abat atentia publica spre teme sterile. Au insistat atit de mult pe subiect incit au ajuns, la rindul lor, sa distinga intre alb si negru, intre personajul salvator care este "pragmaticul orientat spre viitor" si cel care aduce dezastrul – "inadecvatul, orientat spre trecut".
Dincolo de aceste dezbateri partizane, prea putini par a lua cu adevarat in serios posibilitatea coabitarii intr-o coalitie de guvernare a PNL si PDSR. De altfel, din dezbaterea publica lipsesc, in general, prognozele privind potentialele coalitii de guvernare, discutiile concentrindu-se, in mod suparator, ca si in 1996, asupra candidatului prezidential. Eficienta viitoarei guvernari va depinde in mod covirsitor de viabilitatea coalitiei de guvernare si nu de persoana presedintelui.
Liberalii au vorbit despre posibilitatea alierii cu un partid de stinga in primul rind din ratiuni electorale. Data fiind ponderea scazuta a electoratului de centru-dreapta in comparatie cu cel de centru-stinga, PNL, ca un partid care nu marseaza pe retorica diferentei radicale, a decis ca trebuie sa "imprumute" votanti din zona stingii. Acesta a fost rostul negocierilor cu ApR, aceeasi a fost ratiunea recrutarii lui Theodor Stolojan si tot in acelasi scop se fereste de ciocniri frontale cu PDSR.
Dar, in toata povestea, nu poate fi vorba doar despre un calcul electoral. PNL chiar se gindeste sa intre la guvernare alaturi de PDSR. Colaborarea PNL-PDSR este dificila, dar nu imposibila. Grija liberalilor este doar sa plateasca un pret cit mai mic pentru aceasta mutare. Pina sa devina o forta politica de prima importanta, PNL, in calitate de partid-arbitru, va cauta sa nu-si piarda libertatea de miscare. Va incerca mereu sa faca figura distincta, chiar turbulent fiind, si sa isi pastreze potentialul de negociere cu orice forta politica. O a doua miscare previzibila este deplasarea spre centru a discursului. Acest fenomen s-a produs in toata Europa de Est dupa caderea comunismului. Pentru a-si largi baza de aderenta, partidele liberale s-au deplasat fie spre ceea ce se numeste social-liberalism (prin incorporarea promisiunilor asistentiale ale social-democratiei – un fel de neo-liberalism, in ultima instanta), fie au "imprumutat" retorica moralista, conservatoare sau chiar populista a dreptei traditionale. Marele avantaj al liberalismului, in aceasta privinta, este tocmai eterogenitatea sa ideologica. Pentru a fi cu adevarat "pragmatic", PNL va trebui sa parcurga unele dintre miscarile descrise mai sus.
Marea miza pentru flexibilizarea discursului si politicii PNL este diminuarea bazei electorale a PDSR. Solutia confruntationista, aleasa de CDR 2000, nu se dovedeste a fi viabila. PNL a descoperit ca este mai convenabil sa fii o alternativa la PDSR decit un adversar al PDSR.
(Adrian CIOFLANCA)