Propaganda de razboi in presa romaneasca

Propaganda anti-NATO in presa romaneasca a ajuns la cote alarmante. Daca la inceputul conflictului militar din Iugoslavia presa scrisa s-a abtinut sa se situeze de partea vreuneia din parti, preferind relatarea obiectiva si neutra, acum putem vorbi deja de o adevarata propaganda de razboi. Pentru a ne convinge de acest lucru e suficienta o analiza chiar si sumara a informatiilor vehiculate de doua din cele mai puternice si influente cotidiane din Romania. Elementele la care apeleaza acestea in reflectarea razboiului din Iugoslavia, elemente care fac parte din arsenalul clasic al propagandei de razboi, sint urmatoarele: exploatarea negativa a imaginii Celuilalt, a NATO, prin ridiculizare; stergerea memoriei prin omiterea faptelor si cifrelor care nu sustin imaginea dorita; utilizarea limbajului, a termenilor provocatori de emotii puternice; omisiunea, neprecizarea sursei de informatie, exploatarea unor simbolurilor cu conotatii religioase si fortarea subconstientului; promovarea prin antiteza a imaginii eroismului si vitejiei celui mic, adica a Serbiei, si a neputintei celuilalt; elemente de propaganda dura ("hard propaganda") prin descrierea verbala si vizuala a atrocitatilor comise de adversar; exploatarea tendentioasa si in exces a informatiilor care sugereaza slabirea solidaritatii tarilor care fac parte din NATO si inducerea unui sentiment de indoiala asupra credibilitatii informatiilor furnizate de aceasta. In numarul de ieri al unuia dintre cele doua mari cotidiane luate in discutie nu se scoate nici o vorba despre refugiatii albanezi (peste 300 000), in ciuda faptului ca e singura fateta a razboiului despre care exista informatii certe. Este ca si cum problema refugiatilor nici n-ar exista. Caz tipic de incercare de stergere a memoriei cititorului prin omiterea faptelor si cifrelor care nu convin imaginii dorite. In schimb, e exploatata la maximum o declaratie a liderului albanez Ibrahim Rugova. "Rugova cere din nou incetarea bombardamentelor". Acesta e titlul cu care se deschide pagina. Textul e insotit de o fotografie cu Rugova, sub care ziarul insereaza fraza:"Rugova le-a dat din nou peste nas americanilor". Imaginea eroismului celui mic si a neputintei celui mare e exploatata copios, ceea ce nu impiedica ziarul sa ofere si imaginea brutalitatii si imoralitatii NATO prin descrierea dezastrului pe care il provoaca in Serbia.
Dar propaganda anti-NATO poate fi dusa si fara a omite informatiile care nu convin. Ele pot fi foarte bine "convertite". Este cazul celuilalt cotidian, cel mai important si mai influent din Romania. Desi acopera informativ toate aspectele razboiului, toate informatiile sint interpretate si tratate, prin titluri, imagini, continut si pozitionare in pagina, in defavoarea NATO. Domina copios exploatarea sentimentelor religioase ale cititorilor. "Liderii bisericilor crestine condamna loviturile aliantei", sustine, in titlu, cotidianul respectiv. In stire – nici vorba de "liderii bisericilor crestine". Ar fi vorba, conform ziarului, de o declaratie semnata de reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe din Constantinopol, Moscova, Serbia, Bulgaria si Romania. Numai ca ziarul omite sa citeze ceva din respectiva declaratie, autorul stirii (anonim) spunind doar ca "episcopii ortodocsi din Germania si-au exprimat nelinistea fata de actiunile NATO". Nimic despre sursa de informatie, despre locul in care ar fi avut loc intilnirea "liderilor lumii crestine", nimic despre numele acestora. In schimb, e citat patriarhul Alexei al II lea al Rusiei care "a relevat cu indignare ca pe bombele lansate este scris «Un Paste fericit!»". In contraparte, ziarul exploateaza insidos toate informatiile care pot sugera cititorului slabirea solidaritatii tarilor care fac parte din NATO si inducerea unii sentiment de indoiala asupra credibilitatii informatiilor furnizate de acesta. Sub titlul "Marile ziare americane pun la indoiala stirile difuzate de NATO" apare o stire in care se vorbeste ceva despre un anume cotidian american "Boston Globe". Unde or fi "marile ziare americane", aceasta nu mai conteaza. Curajul si obiectivitatea "marilor ziare americane" nu impiedica ziarul romanesc sa sustina in continuare, intr-o alta stire, ca un "influent cotidian englez sparge embargoul anti-sribesc exercitat de mass-media occidentala", mass-media care "nu prea lasa loc opiniilor independente si critice formulate impotriva bombardamentelor anti-sirbesti". Contradictia dintre cele doua stiri e flagranta, dar acest lucru e prea putin important atita timp cit ambele sustin o aceeasi idee dorita de ziar.
Am luat doar doua exemple din presa scrisa din Romania. Modelul propagandistic anti-NATO urmat de acestea e aplicabil in cazul marii majoritati a ziarelor romanesti. Milosevici poate fi mindru. Presa romaneasca isi face datoria si-i serveste propaganda de razboi si fara cenzura pe care liderul de la Belgrad o aplica brutal mass-mediei din Iugoslavia. (Pavel LUCESCU)
Democratura lui Milosevici
De aproape 20 de ani, spatiul iugoslav se afla in transa nationalista. Din acest motiv, Iugoslavia a fost sfisiata de trei razboaie nebune. De aceea, Belgradul suporta acum bombardamentele devastatoare ale NATO. Din acelasi motiv, toate statele Iugoslaviei, cu exceptia Sloveniei, au ratat tranzitia spre democratie. Solutia lui Tito de a ingropa orice discutie despre problemele nationale din spatiul federatiei s-a dovedit a fi exploziva. Moartea lui Tito a facut uitate vremurile in care se facea inchisoare pentru "nationalism" si a scos la iveala frustrari, orgolii si ambitii care au instalat iremediabil ura in relatiile dintre populatiile conlocuitoare din spatiul iugoslav. Discursul nationalist a devenit, dupa 1980, singurul produs public de succes.
Pentru a intelege ce se intimpla acum in Kosovo este mai important trecutul lui Slobodan Milosevici decit trecutul provinciei. Ascensiunea actualului presedinte al Iugoslaviei este tipica pentru tinerii aparatcik care au urcat rapid in ierarhia de partid folosind instrumentarul nationalist. Dintr-un anonim, Milosevici a devenit erou al poporului sirb spunind ca va scoate Serbia "din starea de vasalitate la care a fost supusa de Tito" in cadrul sistemului iugoslav si ca va opri "genocidul" albanezilor din Kosovo impotriva sirbilor. Facindu-se purtatorul de drapel al nationalistilor, Milosevici a impuscat doi iepuri dintr-o lovitura: a confiscat discursul opozitiei anticomuniste care era centrat pe problema nationala si i-a asigurat suprematia in Liga comunistilor din Iugoslavia. Cel care a devenit presedintele Serbiei in mai 1989 nu si-a ascuns niciodata inclinatiile autoritare. Dupa marea manifestatie populara din iunie 1989, prilejuita de implinirea a sase sute de ani de la batalia de la Kosovo Polje – manifestatie care a operat un trasfer simbolic al personalitatii printului Lazar in beneficiul lui Milosevici – presedintele sirb a declarat ca este pentru "un sistem fara partide". Suspicios din fire, el nu a ezitat sa-si intimideze adversarii, sa puna pumnul in gura opozitiei si sa inchida ziarele, posturile de radio si televiziune care ii erau potrivnice. Nu i-a displacut sa fie obiectul unui intens cult al personalitatii. A incercat sa rezolve problemele etnice din spatiul iugoslav in cel mai pur stil nazist, apelind inclusiv la purificare etnica. Milosevici a vrut sa faca din Iugoslavia un stat centralizat – stat pe care il imagina insa in maniera paternalista, in care poporul sa fie strins unit in jurul conducatorului.
Regimul Milosevici are doua trasaturi definitorii: nationalismul si autoritarismul. Sa le luam pe rind.
a) Nationalismul. Iata un paradox tragic: mitul statului natiune suceste minti tocmai acolo unde este imposibil de pus in practica. Spatiul iugoslav este atit de eteroclit din punct de vedere etnic, incit orice proiect politic de formare a unui stat etnic omogen este o utopie criminala. Este semnificativ, deci, ca Milosevici a marsat pe ideea crearii unui stat pur sirbesc si a pretins constituirea unor enclave pure din punct de vedere etnic in Bosnia si Hertegovina.
Politic vorbind, nationalismul a fost pentru Milosevici cel mai eficient mijloc de legitimare. Presedintele Serbiei si a ceea ce a mai ramas din Iugoslavia a facut, printr-o intensa propaganda, ca definitia poporului sa se suprapuna peste definitia regimului sau. Ceea ce vrea Milosevici vrea si poporul sirb, aceasta a fost mereu esenta mesajului oficial. Si e evident ca intr-un popor monolit, unit in jurul conducatorului, nu-si are locul opozitia sau vreo voce disidenta. Nu intimplator, in propaganda oficiala a regimului Milosevici, metafora organicista a provinciei Kosovo vazuta ca leagan al civilizatiei sirbesti ocupa un loc central. Nationalismul sirb mai inseamna antioccidentalism si afirmarea unei profunzimi insondabile a zonei balcanice – zona in care nimeni nu are a se implica pentru a clarifica lucrurile.
b) Autoritarismul. Conform unei terminologii construite ad-hoc dupa revolutiile din 1989, regimul Milosevici este o democratura. Democratura – termen hibrid (amestec intre democratie si dictatura) impus de Ralf Dahrendorf pentru a desemna democratiile "originale" din estul Europei – este o perifraza pentru democratie neliberala sau autoritarism. Analistii occidentali au observat curind dupa caderea comunismului ca unele regimuri din est calchiaza doar formal democratiile occidentale si ca la nivelul vietii politice se pastreaza practicile comuniste. Regimul Milosevici nu respecta nici unul dintre principiile liberale care ar trebui incorporate de un regim democratic: asigurarea libertatilor, separarea reala a puterilor din stat, alegeri libere, bazate pe o adevarata concurenta si avind ca rezultat un Parlament reprezentativ, principiul unui stat limitat si acceptarea premisei epistemologice conform careia nu exista un adevar ultim in ceea ce priveste binele societatii (conform David Beetham). Milosevici violeaza libertatea de exprimare, tuteleaza alegeri in care nu permite afirmarea unei opozitii credibile, face ca statul sa dicteze justitiei si economiei si incurajeaza viziunea paternalista. Faptul ca cei mai multi dintre sirbi se regasesc in personalitatea autoritara a lui Milosevici este de rau augur, macar pentru faptul ca tolereaza pasiunea distructiva de tip bolsevic a conducatorului lor.
Lucian Boia scria, in cartea sa despre miturile politice, ca prosirbismul romanilor reflecta in mare masura tentatii nationaliste, ortodoxiste si antioccidentale. Cum o mare parte o opiniei publice din Romania si-a manifestat simpatia pentru cauza sirba, ramine sa vedem daca romanii vor merge pina la capat pe complicatele cai ale democratiei sau vor alege claritatea frusta a autoritarismului. (Adrian CIOFLANCA)