Simpaticul anti-anticomunism

Discursul anticomunist a murit. Sau cel putin asa sustin cu obstinatie in ultima vreme foarte multi dintre actorii si observatorii vietii publice. O spune cu ironie scrisnita prezidentiabilul Theodor Stolojan, repetind frazele noului sau coleg Valeriu Stoica. Depune marturie in acest sens, cu bonomie ipocrita, si Teodor Melescanu. Decesul in cauza inspira bascalia agresiva a lui Adrian Nastase si provoaca spiritele tifnoase ale lui Ion Iliescu. Este, de asemenea, tema sarjelor sarcastice ale sociologului Alin Teodorescu si a dizertatiilor solemn-didactice ale politologului Daniel Barbu.
Vedem, asadar, un larg consens in jurul ideii. Reconfortant este ca despre decadenta discursului anticomunist se vorbeste in general relaxat, cu figuri imprumutate din registrul comicului. Sa ne gindim, de exemplu, cite glumite am auzit despre "firul albastru" sau "securistii ascunsi". Aceasta destindere postmoderna trebuie ca este un semn al sanatatii politice. De altfel, asa si este interpretat fenomenul de cea mai mare parte a presei romanesti, in ochii careia cei care sint impotriva anticomunismului sint de-a dreptul simpatici. Nu lipsesc cuvintele mari prin care se exprima speranta ca Romania va iesi din logica postcomunista, dominata de maniheismul care opune ingerilor anticomunisti diavolii criptocomunisti.
Noua directie se recomanda ca "pragmatica". Promite sa nu se mai cantoneze in dezbateri simbolice (care au ca tema trecutul, drepturile sau libertatile) si sa asculte vocea omului de rind. Aceasta inseamna ca se va preocupa cu precadere de soarta economiei, acest domeniu despre care se poate vorbi printr-un amestec perfect de pasareasca si populism. Pragmaticii nostrii sint intrucitva umanisti: ei recunosc dreptul oamenilor de a se schimba (adica dreptul comunistilor de a deveni democrati). La nivel politic, nu au complexe, fiind gata sa negocieze fara a tine cont de ideologii sau biografii. Adversarii adeptilor decomunizarii critica intransigenta, patima vindicativa, inadecvarea anticomunistilor si ii acuza ca sint gata sa dezbine societatea si sa ii distraga atentia de la adevaratele probleme.
Discursul anti-anticomunistilor – ca sa le spunem asa – este un produs de reactie si are mai degraba o substanta lozincarda. De altfel, asta si este: un discurs bun de folosit in campania electorala. Este foarte probabil ca un discurs deculpabilizant in numele pragmatismului sa prinda bine la public. Retorica "prioritatilor" se adauga altor strategii deculpabilizante care s-au bucurat de succes din 1989 incoace: focalizarea vinovatiei pe cuplul dictatorial al Ceausestilor, inocentarea si deresponsabilizarea populatiei prin afirmarea tezei represive ("oamenii a fost supusi represiunii si masificarii", "au colaborat cu regimul doar din obligatie" etc.) si fluturarea tezei efectului pervers ("decomunizarea va deschide cutia Pandorei").
Problema este ca nu ar trebui sa se confunde dezafectarea electorala a discursului anticomunist cu stringenta unei discutii serioase pe tema decomunizarii. In mod paradoxal, in Romania se vorbeste deja despre nevoia abandonarii discursului anticomunist, desi acesta nu a produs pina acum efecte politice considerabile. In Europa Centrala, anticomunismul a fost abandonat doar dupa ce politica lustratiei sau legea dosarelor si-a consumat, intr-o buna masura, efectele (adica, dupa caz, regimul comunist a fost condamnat prin lege, fostii demnitari comunisti au fost tinuti pentru o vreme in afara politicii, colaborationistii au fost aratati cu degetul etc.). In Romania, problema trecutului (si a impactului sau asupra prezentului) nu a fost discutata niciodata cu seriozitate. A fost suficient sa se pomeneasca despre riscurile unei asemenea discutii (Ion Iliescu era expert in asa ceva) pentru ca problema stabilirii responsabilitatilor (macar la nivel simbolic) sa fie abandonata.
Discutia despre decomunizare este, in fapt, o discutie despre moralitate, responsabilitate, dreptate si cultura politica. Este o modalitate, e adevarat, imperfecta si oricum imorala ca practica electorala, de a trage linie, de a clarifica lucrurile. Frivolitatea cu care este frecventat subiectul in ultima vreme (ce corespunde intrucitva incrincenarii donquijotesti cu care a fost abordat in discursul lui Emil Constantinescu si al PNTCD) este cu totul suparatoarea. Si, vorba adversarilor anticomunistilor, va avea efecte perverse. (Adrian CIOFLANCA)