1.200 de burse speciale pentru masterandele din Iasi

miercuri, 31 august 2011, 13:07
2 MIN
 1.200 de burse speciale pentru masterandele din Iasi

Studentelor masterande de la universitatile de stat si private din Iasi li se ofera burse sociale, cu scopul de a facilita accesul celor care provin din familii cu posibilitati financiare reduse la o pregatire universitara.

In acest demers sint implicate trei universitati din tara: Universitatea "Al.I. Cuza" (UAIC), Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea Babes – Bolyai din Cluj-Napoca. Din totalul celor 2.500 de burse, initiatoarea proiectului, UAIC, va da 1.200 de astfel de burse, dintre care 600 masterandelor din cadrul universitatii, restul urmind sa fie pentru regiunea de nord-est a Moldovei.

"Pentru aceasta bursa sociala se pot inscrie si fete din Bacau sau Suceava, noi am facut publice conditiile, am lipit afise si sper ca masterandele sa se gindeasca la bursa aceasta, care este mai mare decit cea sociala", a explicat Nicoleta Turliuc, managerul proiectului.

Bursele sociale pentru masterande sint oferite prin intermediul proiectului "Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse", cofinantat din Fondul Social European. Acestea vor fi acordate in anii universitari 2011-2012 si 2012-2013 studentelor inmatriculate la studii de masterat, atit cele din anul I, cit si cele din anul al II-lea. Conditia este ca acestea sa fie integraliste si sa nu beneficieze deja de o bursa sociala sau alte tipuri de bursa (Erasmus, de merit), urmind ca dupa fiecare semestru sa se faca o evaluare a rezultatelor academice.

Pentru cele care sint in al doilea an de master, dosarele se depun in perioada 1-15 septembrie, iar pentru viitoarele masterande, inscrierea se va face in a doua jumatate a lunii.

Comentarii